ICCJ. Decizia nr. 3664/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 564 din 5 aprilie 2001 a Tribunalului Iași, a fost admisă acțiunea S.N.P. P. SA București, sucursala Iași, iar pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, a fost obligată la 60.122.693 lei daune, plus cheltuieli de judecată aferente.
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea aceleași reclamante împotriva pârâtelor S.N.P. P. SA București, sucursala Ploiești și sucursala Pitești, reținându-se că acestea sunt subunități fără personalitate juridică.
Apelul declarat de pârâta față de care a fost admisă acțiunea, a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 361/ A din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel Iași.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că prețul mărfii lipsă pe durata transportului a fost corect calculat, el fiind același cu cel din avizul de expediție și de natură a acoperi integral prejudiciul suferit de reclamantă, în conformitate cu art. 85.2 din R.T. pe căi ferate.
Cât privesc taxele cuvenite statului, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada virării acestora către bugetul de stat, așa încât au fost corect acordate.
în ceea ce privesc tarifele de transport, curtea a reținut că nu are relevanță în cauză mențiunea "francat" pentru respectivul transport, deoarece, atât expeditorul cât și destinatarul, erau subunități ale aceleași persoane juridice, așa încât oricare dintre ele era îndreptățită să urmărească sumele cuvenite societății mame.
Nemulțumită de această decizie pârâta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că valoarea daunei nu a fost corect stabilită, nerezultând din probele administrate de reclamantă că s-ar fi calculat taxele datorate bugetului de stat (T.V.A., accize, taxă drum) și că le-ar fi și virat, așa încât nu era îndreptățită să le solicite ca despăgubire.
Mai mult, adaosul comercial pretins de reclamantă nu putea fi acordat deoarece marfa fiind lipsă, ea nu a putut-o comercializa.
Nici tarifele de transport n-au fost corect acordate, deoarece reclamanta n-a dovedit că ea ar fi făcut plata.
în consecință, apreciază că datorează reclamantei numai 16.869.872 lei drept despăgubire, solicitând modificarea hotărârilor în acest sens.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că recurenta a și achitat despăgubirile, inclusiv cheltuielile de judecată, depunând dovada în acest sens.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Criticile recurentei vizând calculul prejudiciului sunt nefondate, deoarece instanțele și-au argumentat soluțiile pe probele dosarului, instanța de apel reținând corect că reclamanta este îndreptățită să pretindă și taxele plătite la buget, taxe pe care a dovedit că le-a achitat cu actele aflate la dosarul de fond.
în atare împrejurare, susținerea recurentei în sensul că reclamanta nu a făcut aceste dovezi sunt contrazise de ordinele de plată existente în dosarul de fond, fiind așadar neîntemeiată critica.
De asemenea nejustificat recurenta critică acordarea adaosului comercial în despăgubiri, deoarece din desfășurătorul calculului despăgubirilor pretinse, cât și a notei de la același dosar, nu rezultă includerea în cuantumul despăgubirilor a unui asemenea adaos, reclamanta pretinzând, pe lângă prețul mărfii lipsă, T.V.A., accize, și taxă drum, evidențiate și în nota contabilă și în O.P. atașate.
în consecință, criticile recurentei au fost nefondate, decizia din apel fiind temeinică și legală, inclusiv pe aspectul vizând tarifele de transport, în speță fiind vorba de subunități ale aceleași societăți comerciale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3416/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3396/2005. Comercial → |
|---|
