ICCJ. Decizia nr. 3706/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3706/2005
Dosar nr. 9406/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 6754/2004, reclamanta SC U. SA Timişoara, în contradictoriu cu pârâta SC P.P. SRL Hârlău, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate neexecutarea obligaţiilor de locator şi să dispună rezilierea contractului de închiriere din 6 ianuarie 2003, cu exonerarea de la plata chiriei şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru cheltuielile efectuate şi daune interese, obligarea pârâtei la restituirea scrisorii de garanţie bancară din 26 februarie 2003, cu cheltuielile de judecată aferente.
Prin precizarea de acţiune depusă la termenul din 24 iulie 2003, reclamanta a solicitat şi constatarea nulităţii relative a contractului de închiriere pentru vicierea consimţământului său prin dol.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 4295 din 8 decembrie 2003, a respins acţiunea principală a reclamantei, reţinând în esenţă că reclamanta, deşi a solicitat constatarea nulităţii relative a contractului de închiriere pentru vicierea consimţământului său prin dol, nu a făcut dovada dolului în condiţiile art. 953, 960 şi 961 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticile acesteia vizând greşita apreciere de către instanţă a probatoriului administrat în dovedirea existenţei vicierii consimţământului reclamantei prin dol.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 161 din 18 mai 2004, a admis apelul, a schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantă şi a dispus rezilierea contractului de închiriere din 6 ianuarie 2003 încheiat între părţi, a respins în rest pretenţiile reclamantei şi a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 209.000 lei.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că neexecutarea contractului din 6 ianuarie 2003 se datorează culpei exclusive a pârâtei intimate care a prezentat spaţiul închiriat ca spaţiu cu destinaţie comercială, în realitate acesta fiind înscris în cartea funciară ca spaţiu locativ.
Cât priveşte capătul de cerere privind restituirea scrisorii de garanţie bancare mai sus evocată, instanţa a reţinut că angajamentul reclamantei-apelante a rămas fără obiect, această garanţie ne mai producând efecte juridice, valabilitatea scrisorii de garanţie fiind expirată la data de 25 februarie 2004.
A mai reţinut instanţa de apel că în mod legal şi temeinică reclamanta nu a făcut dovada existenţei dolului la momentul manifestării consimţământului dat în vederea încheierii contractului de închiriere nr. 1/2003.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P.P. SRL Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile aduse de recurentă privesc incorecta interpretare de către instanţa de apel a materialului administrat şi a clauzelor contractului de închiriere din 6 ianuarie 2003, încheiat între părţi în stabilirea culpei contractuale şi implicit în luarea măsurii de reziliere a contractului.
Curtea analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea reţine că, prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, pârâta SC P.P. SRL Iaşi învederează instanţei că acţiunea este lipsită de obiect în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv rezilierea contractului de închiriere întrucât în data de 22 mai 2003 pârâta în calitate de proprietar, notifica prin executor judecătoresc reclamantei SC U. SA Timişoara, conform clauzelor contractuale (art. 8.5, 8.6 şi 8.7 din contract) şi cu referire la adresele din 31 martie 2003 şi din 8 aprilie 2003, rezilierea contactului începând cu data de 1 iulie 2003.
Faţă de această împrejurare, examinarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă, apare ca lipsită de interes.
În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.P. SRL Iaşi, împotriva deciziei nr. 161 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3704/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3710/2005. Comercial → |
|---|
