ICCJ. Decizia nr. 3710/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3710/2005
Dosar nr. 9489/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Călăraşi sub nr. 2509 din 12 octombrie 2001, reclamanta SC U. SA, în contradictoriu cu pârâta P.O.F. C.L.O.F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 224.860.632 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate şi neachitate de pârâtă, 121.293.984 lei penalităţi de întârziere şi să dispună actualizarea sumei datorate în funcţie de coeficientul de inflaţie stabilit de C.N.S. pe perioada octombrie 1998 – octombrie 2001, obligarea pârâtei la efectuarea demersurilor necesare pentru achitarea garanţiei de bună execuţie constituită la B.R.D. – S.M.B. în sumă de 32.000.000 lei împreună cu dobânda aferentă şi la plata sumei de 500.000 lei pe zi de întârziere, în caz contrar, cu cheltuieli de judecată aferente.
Prin cererea precizatoare formulată la 16 noiembrie 2001 reclamanta şi-a precizat capătul al treilea de cerere, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 793.533.170 lei reprezentând contravaloare lucrări executate actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie stabilit de C.N.S. pe perioada menţionată.
Prin cererea formulată la 15 februarie 2002 pârâta a chemat în garanţie M.F. prin D.G.F.P. Călăraşi solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, acesta să fie obligat să-l despăgubească cu suma de participare de 33,39 % a acesteia la realizarea investiţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 149 din 15 februarie 2002, tribunalul a disjuns, mai înainte de acordarea cuvântului părţilor în soluţionarea cauzei pe fond, judecarea cererii de chemare în garanţie şi a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâtei C.L.O.F., pe care l-a obligat la 743.533.170 lei, cu titlu de preţ reactualizat şi 121.293.984 lei penalităţi, a obligat pârâta la efectuarea demersurilor necesare pentru achitarea garanţiei de bună execuţie constituită la B.R.D. – S.M.B., în sumă de 32.000.000 lei, împreună cu dobânda aferentă şi la plata sumei de 500.000 lei /zi daune cominatorii de la data rămânerii definitive a hotărârii. Tribunalul a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâta P.O.F., a luat act de retragerea de către această pârâtă a cererii reconvenţionale şi a dispus din nou, disjungerea cu privire la cererea de chemare în garanţie, obligând C.L.O.F. la 50.862.222 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta C.L.O.F.
Prin Decizia civilă nr. 1421 din 30 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 913/2002 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Călăraşi şi cererea de suspendare a executării sentinţei atacate, a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 149 din 15 februarie 2002 care a fost casată, iar cauza s-a trimis aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
În fond după casare, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 626/2003 şi a fost soluţionată prin sentinţa comercială nr. 2610 din 10 decembrie 2003, prin care s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei formulată de pârâtul C.L.O.F., s-a admis în parte acţiunea reclamantei, C.L.O.F. a fost obligat la plata sumei de 224.860.632 lei contravaloare lucrări, conform facturilor din 7 octombrie 1998 şi 8 decembrie 1999, la plata sumei de 91.630.707 lei penalităţi de întârziere la plata de 0,5 % pentru fiecare zi pentru perioada 25 iulie 2001 – 17 noiembrie 2003. Au fost respinse capetele de cerere formulate de reclamantă privind reactualizarea sumei de 224.860.632 lei, în funcţie de coeficientul de inflaţie, privind obligarea pârâtei la efectuarea demersurilor necesare pentru achitarea garanţiei de bună execuţie constituită de B.R.D. – S.M.B., în sumă de 32.000.000 lei, împreună cu dobânda aferentă şi la plata sumei de 500.000 lei /zi daune cominatorii. Tribunalul a luat act că reclamanta nu a achitat experţilor M.D. şi C.N., majorarea onorariilor către aceştia cu câte 1.500.000 lei pentru fiecare, dispusă în şedinţa din 30 septembrie 2003 şi în consecinţă a obligat reclamanta către experţi la plata a acestor onorarii. Tribunalul a respins cererea experţilor de remajorare a onorariilor. Tribunalul a admis cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtul C.L.O.F., împotriva D.G.F.P. Călăraşi, pe care a obligat-o la 75.080.965 lei contravaloare lucrări şi a sumei de 30.595.493 lei cu titlu de penalităţi reprezentând cota de participare de 33,39 % a chematei în garanţie către pârâta C.L.O.F. Prin aceeaşi hotărâre tribunalul a luat act că P.O.F. a renunţat la cererea reconvenţională şi a respins acţiunea reclamantei faţă de această pârâtă. Tribunalul a obligat C.L.O.F. la 41.638.813 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, că factura din 7 octombrie 1998, a devenit scadentă la 4 noiembrie 2001, acţiunea reclamantei fiind depusă înăuntrul termenului de prescripţie, respectiv la 12 octombrie 2001.
În ceea ce priveşte fondul cauzei deduse judecăţii instanţa a reţinut că penalităţile sunt datorate numai pentru facturile acceptate la plată, că cererea de reactualizare nu are fundament dovada pagubei nefiind făcută.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la eliberarea garanţiei de bună execuţie tribunalul a reţinut că în cauză contractul nu a fost desfiinţat şi mai mult conform art. 3 pct. 3.2.6. din condiţii această garanţie se restituie în proporţie de 50 % la recepţia de terminare a lucrărilor, iar diferenţa la expirarea duratei garanţiei de execuţie. În cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii.
Prin cererea depusă la Tribunalul Călăraşi sub nr. 1104/2002 C.L.O.F., a chemat în garanţie M.F. prin D.G.F.P. şi C.F.S. Călăraşi cu sediul în Municipiul Călăraşi, Judeţul Călăraşi, pentru ca în cazul în care se vor cădea în pretenţii faţă de reclamantă, garanta să fie obligată a-i restitui cota de participaţie de 33,39 %.
Tribunalul în raport de actele şi lucrările dosarului a admis cererea de chemare în garanţie reiterând, în esenţă, că contractul 780/1998 dintre reclamantă şi pârât a avut în vedere şi sediul în care urma să funcţioneze circa financiară Fundulea, organ ce se subordonează direct reclamantei în garanţie, că la încheierea contractului determinantă a fost atitudinea M.F. şi chemata în garanţie care au promis restituirea cheltuielilor efectuate de pârât la sediul ce le aparţinea (circa financiară), fapt ce a determinat, în parte şi stagnarea lucrărilor din cauza neplăţii celor efectuate.
Întrucât, în cauză, la cererea părţilor P.O.F. a figurat ca pârâtă distinct de C.L.O.F., tribunalul a respins acţiunea faţă de P.O.F., deoarece aceasta nu are personalitate juridică, fiind o entitate abstractă. Conform Legii Administraţiei Publice, personalitate juridică are unitatea administrativă teritorială (judeţ, oraş, etc.) reprezentată prin consiliu ca organ de decizie şi primar ca organ de execuţie.
Pârâtul C.L.O.F. căzând în pretenţii, a fost obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând: 8.000.000 lei onorariu experţi, 14.216.813 lei onorariu avocat şi 19.422.000 lei taxă timbru.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel D.G.F.P. Călăraşi şi SC U. SA, criticând-o pentru nelegalitate.
Prima apelantă a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a M.F.P. În motivarea apelului s-a învederat că procedura de citare cu M.F. nu a fost legal îndeplinită. Cât priveşte fondul cauzei, s-a susţinut că D.G.F.P. Călăraşi nu este parte în contract, iar plata nu s-a făcut deoarece nu au fost asigurate fonduri de către ordonatorul principal de credite. Apelanta consideră că a fost încălcat principiul de drept potrivit căruia contractele nu au efecte decât între părţi.
Cea de-a doua apelantă a solicitat admiterea apelului, anularea parţială a sentinţei şi obligarea C.L.O.F. la plata sumelor de 109.810.040 lei penalităţi de întârziere pentru perioada 29 octombrie 1998 – 25 iulie 2001, pentru factura din 7 octombrie 1998, la 2.033.260 lei penalităţi de întârziere pentru perioada 3 ianuarie 1999 – 25 iulie 2001, pentru factura din 8 decembrie 1998, la 3.372.910 lei penalităţi de întârziere pentru perioada 5 octombrie 1998 – 5 noiembrie 1998, pentru ambele facturi, 836.661.847 lei reprezentând actualizarea sumei în funcţie de coeficientul de inflaţie pentru perioada de la data scadenţei facturilor şi până la data de 30 septembrie 2003, respingerea cererii experţilor de majorare a onorariilor, cu cheltuieli de judecată. Această apelantă a mai solicitat obligarea C.L.O.F. la plata sumei de 11.355.462 penalităţi de întârziere pentru perioada 17 noiembrie 2003 – 26 februarie 2004 pentru ambele facturi, plata penalităţilor de întârziere de 0,05 % până la data executării hotărârii şi actualizarea sumelor datorate în funcţie de coeficientul de inflaţie.
În motivele de apel s-a învederat că instanţa trebuia să observe că există facturi acceptate de către reprezentanţii debitoarei chiar din ziua emiterii lor, astfel că data de la care s-au acordat penalităţile este greşită.
Apelanta a mai apreciat că este îndreptăţită la actualizarea sumelor cu coeficientul de inflaţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 350 din 2 iulie 2004, a respins ambele apelului ca nefondate; constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC U. SA Bucureşti şi chemata în garanţie D.G.F.P. Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta reclamantă îşi întemeiază criticile pe dispoziţiile art. 304.7 şi 9 C. proc. civ., acestea văzând, în esenţă greşita dezlegare dată de instanţă capetelor de cerere privind plata penalităţilor de întârziere în plata facturii din 7 octombrie 1998, şi a actualizării sumei datorate cu titlu de penalităţi cu coeficientul de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data scadenţei facturilor şi până la data de 30 septembrie 2003, obligarea la plata onorariilor experţilor, precum şi faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Recurenta chemată în garanţie critică Decizia recurată sub aspectul menţinerii sentinţei instanţei de fond cu privire la calitatea sa procesuală pasivă şi implicit, obligaţia sa la plata sumei de 75.080.965 contravaloare lucrări şi 30.595.493 lei cu titlu de penalităţi şi al încălcării de către ambele instanţe a principiului relativităţii efectelor contractului.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma motivelor formulate, constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei în mod legal şi temeinic s-a reţinut de către instanţa de apel că dovada comunicării facturilor evocate se face prin raportare la concilierea directă realizată la 26 iunie 2001, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 6.8 alin. (5) şi art. 11.2.3 alin. (3) din contract unde părţile, de comun acord au convenit că facturile se plătesc în termen de 15 zile de la primirea lor, acceptarea sau neacceptarea facturilor neavând relevanţă în stabilirea termenului de scadenţă.
Se constată, de asemenea, că în mod legal şi temeinic a reţinut instanţa caracterele de sancţiune, dar şi de reparaţie ale clauzei penale, că aceasta dispensează pe reclamantă de a dovedi existenţa şi întinderea prejudiciului suferit, că reclamanta nu a justificat capătul de cerere privind reactualizarea acesta neavând temei legal în speţă. Se mai susţine ca legală şi temeinică obligaţia recurentei – reclamante la plata onorariilor de experţi.
Cât priveşte recursul chematei în garanţie, instanţa reţine legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul dezlegării date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chemata în garanţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pronunţându-se în acest sens prin Decizia nr. 1421 din 30 octombrie 2002, având caracter irevocabil,
În considerarea celor ce preced, Curtea constatând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 350 din 2 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Respinge ca nefondat recursul declarat de chemata în garanţie D.G.F.P. Călăraşi, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3706/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3713/2005. Comercial → |
|---|
