ICCJ. Decizia nr. 3721/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3721/2005
Dosar nr. 10592/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, reclamantul M.B. prin P.G., a chemat-o în judecată pe pârâta C.S.V.C. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.937,62 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere în plata cotei de profit aferente perioadei noiembrie 1994 - iunie 1998, plătibile în lei la cursul oficial al B.N.R. de la data plăţii. Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa nr. 12216 din 8 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a reţinut că pretenţiile reclamantei au în vedere plata cotei de profit pe o perioadă care a intrat sub incidenţa prescripţiei; că prin plata făcută în mai 1998 s-a întrerupt cursul prescripţiei şi că de la acea dată a curs un nou termen de prescripţie care s-a împlinit în mai 2001, în timp ce acţiunea reclamantei a fost formulată la 7 aprilie 2003, după împlinirea termenului de 3 ani.
Sentinţa fondului a fost apelată de reclamantul M.B. prin P.G., iar Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 417 din 9 septembrie 2004, a reţinut că motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate sunt nefondate.
A reţinut instanţa de apel că dispoziţiile OG nr. 61/2002 invocate de reclamanta apelantă nu sunt aplicabile în speţă astfel că aceasta nu beneficiază de termenul de prescripţie de 5 ani aşa cum a afirmat.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, reclamantul M.B., pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii întrucât art. 138 din OG nr. 61/2002 trebuie interpretat în sensul că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere acest drept. Recurenta a afirmat că deşi termenul special de prescripţie de 5 ani se referă la executarea silită, potrivit prevederilor codului de procedură civilă, executarea se poate realiza pe baza unui titlu executoriu pe care recurenta tinde să-l obţină în prezentul litigiu. În consecinţă, potrivit motivului invocat, recurenta a solicitat admiterea recursului şi în fond admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor dosarului în raport de critica formulată, Curtea reţine că raporturile juridice dintre părţile în proces s-au stabilit conform contractului de asociere în participaţie în temeiul căruia pârâta şi-a asumat obligaţia de plată a cotei de profit. Prin urmare, termenul în care pot fi valorificate drepturile patrimoniale care izvorăsc din acest contract se analizează conform normelor generale referitoare la prescripţia extinctivă, prevăzute de decretul nr. 167/1958, aşa cum corect a apreciat instanţa de apel.
Argumentele aduse de recurentă în sprijinul susţinerii că se tinde la obţinerea unui titlu executor şi că acest motiv o îndreptăţeşte să invoce prevederile OG nr. 61/2002, prin care se stipulează un termen de prescripţie de 5 ani nu pot fi primite de Curte întrucât recurenta nu a avut în vedere domeniul de aplicare a acestei ordonanţe care se referă la valorificarea creanţelor bugetare. În cazul de faţă se valorifică un drept izvorând din raporturi comerciale aşa încât se aplică termenul de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958. Din acest punct de vedere instanţa de apel a apreciat corect şi asupra întreruperii cursului prescripţiei socotind că de la ultima plată, care a întrerupt cursul prescripţiei, a curs un nou termen care s-a împlinit înainte de sesizarea instanţei de fond.
În consecinţă nu există nici o încălcare a dispoziţiilor legale referitoare la prescripţie astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 417 din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3713/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3724/2005. Comercial → |
|---|
