ICCJ. Decizia nr. 3713/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3713/2005
Dosar nr. 9962/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava, completată ulterior, reclamanţii B.N., B.O.S. şi S.O. le-au chemat în judecată pe pârâtele SC M. SA Suceava şi SC G.C. SRL Suceava, pentru ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună anularea parţială a contractului de leasing din 5 octombrie 1997 şi a contractului de vânzare cumpărare din 22 decembrie 2000 încheiate între pârâţi, precum şi la radierea intabulării dreptului de proprietate din C.F. în baza celor două contracte cu privire la suprafaţa de 486 mp. Reclamanţii au motivat că suprafaţa de teren de 486 mp., au dobândit-o prin moştenire conform certificatului de moştenitor din 26 mai 1969 şi că prin sentinţa nr. 58/1999 pronunţată de Tribunalul Suceava s-a exclus din titlul de proprietate citat suprafaţa de 486 mp., reţinându-se că terenul respectiv nu a fost expropriat şi este folosit abuziv de SC M. SA Suceava.
Tribunalul Suceava prin sentinţa nr. 556 din 26 martie 2004, a respins ca nefondată acţiunea, reţinând în considerente că numai pârâta SC M. SA a fost de rea credinţă la încheierea contractului de vânzare cumpărare, că la data încheierii contractului, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu era modificat şi că pentru anularea contractului de vânzare cumpărare, era necesar ca atât vânzătorul cât şi cumpărătorul să fi fost de rea credinţă. Declaraţiile martorilor în legătură cu situaţia terenului au fost înlăturate de instanţa de fond pe motivul că erau prea generale.
Sentinţa nr. 556 din 26 martie 2004 a fost apelată de reclamanţi iar, Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 150 din 8 iulie 2004, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul anulării contractului de leasing din 5 octombrie 1997 şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 22 decembrie 2000, în parte, respectiv pentru suprafaţa de 486 mp. Prin aceeaşi decizie s-a dispus radierea intabulării comisiei cadastrale Suceava a dreptului de proprietate.
Instanţa de apel a verificat în limitele cererii de apel dacă situaţia de fapt stabilită de prima instanţă este conformă cu legea şi actele dosarului şi a ajuns la concluzia că atât transmiterea dreptului de folosinţă a terenului în suprafaţă de 486 mp. potrivit contractului de leasing din 5 octombrie 1997 cât şi contractul de vânzare cumpărare din 22 decembrie 2000 apar ca o operaţie speculativă, fondată pe o cauză ilicită, care atrage nulitatea absolută. Aceste considerente au avut în vedere Decizia Curţii de Apel Suceava prin care la solicitarea apelanţilor reclamanţi din acest dosar a fost anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 19 iulie 1997, emis pe seama primei pârâte reţinându-se cu autoritate de lucru judecat că suprafaţa de teren în discuţie a fost proprietatea autorilor reclamanţilor şi că nu a fost trecută în proprietatea statului sau în posesia pârâtei vânzătoare.
Împotriva deciziei nr. 150 din 8 iulie 2004 au declarat recurs, pârâtele SC M. SA Suceava şi SC G.C. SRL Suceava, fără respectarea cerinţelor art. 3021 lit. d) C. proc. civ., în sensul că motivele invocate nu au fost dezvoltate şi argumentate în drept.
Pârâta recurentă, SC M. SA Suceava, a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit contractele de leasing şi de vânzare cumpărare ca fiind întemeiate pe o cauză ilicită câtă vreme la data de 5 octombrie 1997, când s-a încheiat contractul de leasing, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu era modificat, SC M. SA Suceava fiind de bună credinţă.
Recurenta SC M. SA a mai susţinut că suprafaţa respectivă de teren făcea parte din patrimoniul societăţii, iar emiterea titlului de proprietate în favoarea sa este rezultatul privatizării societăţii, că Primăria municipiului Suceava a atestat încă din 1992 faptul că terenul face parte din domeniul public. În opinia recurentei materialul probator nu atestă existenţa operaţiunii speculative, că în speţă SC G.C. SRL a avut cunoştinţă de operaţiunea speculativă contribuind astfel la susţinerea cauzei ilicite.
Faţă de aceste susţineri recurenta a considerat că s-a făcut o aplicare greşită a legii.
La rândul său pârâta SC G.C. SRL a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a afirmat că instanţa trebuia să anuleze doar în parte contractul de leasing aşa cum a dispus cu privire la contractul de vânzare cumpărare. Tot greşit s-au reţinut, apreciază recurenta, depoziţiile martorilor care au dus la concluzia că la încheierea contractului de leasing ambele părţi „nu au fost de bună credinţă" deşi Decizia nr. 58 din 20 mai 1999 a fost pronunţată după doi ani de la data încheierii contractului de leasing. Având în vedere că încheierea contractului de vânzare cumpărare, era doar o finalizare a contractului de leasing în opinia recurentei, buna credinţă a părţilor contractante nu poate fi pusă la îndoială.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar potrivit pct. 9 din acelaşi articol modificarea hotărârii poate fi cerută „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Analizând critica SC M. SA, conform motivului pe care l-a invocat se constată din argumentele invocate, care în realitate se referă la situaţia de fapt, că recurenta nu a demonstrat în ce constă încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Prin Decizia recurată, instanţa de apel a stabilit corect faptul că ambele contracte (de leasing şi de vânzare cumpărare) erau fondate pe o cauză ilicită. Această constatare a avut în vedere probele dosarului din care rezultă că recurenta, anterior încheierii contractului de leasing se afla în litigiu cu intimaţii reclamanţi într-o altă cauză care s-a soluţionat prin Decizia nr. 58 din 20 mai 1999, care a atestat că suprafaţa de teren în litigiu nu a fost proprietatea statului, şi ca atare, nu se afla nici în administrarea legală a pârâtei recurente SC M. SA.
Prin Decizia nr. 58/1999 devenită irevocabilă s-a reţinut că terenul a aparţinut autorului reclamanţilor. În acest context, afirmaţia că certificatul care atesta dreptul de proprietate al SC M. SA a fost anulat parţial cu referire la suprafaţa de 486 mp. teren, după încheierea contractului de leasing este lipsită de orice suport şi demonstrează, în adevăr, că o cerinţă a valabilităţii cauzei respectivului act juridic încheiat nu este conformă cu prevederile art. 966 C. civ.: „obligaţia neilicită nu poate avea nici un efect".
Întrucât „cauza" convenţiilor este un mijloc de exprimare juridică a unui interes al părţilor actului juridic, prin probele administrate în cauză, reţinute corect de instanţa de apel, s-a demonstrat că transmiterea folosinţei prin contractul de leasing şi apoi transmiterea proprietăţii este o operaţie speculativă ilicită.
Soluţia pronunţată de instanţa de apel pune în valoare prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale potrivit căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege ..".
Nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentei SC M. SA că în cauză nu s-a făcut dovada complicităţii SC G.C. SRL la fraudarea terţului, fiind evident că recurenta admite ideea de fraudare a reclamanţilor însă apreciază că în ce-l priveşte pe partenerul său contractual complicitatea la fraudare nu s-a demonstrat.
Având în vedere faptul că în cauză s-a cerut nulitatea absolută a contractelor pe motiv de cauză ilicită şi imorală, complicitatea cumpărătorului la fraudarea terţului nu este cerută de lege şi cu atât mai puţin se pune problema ocrotirii sub dobânditorului, chiar de bună credinţă întrucât ceea ce s-a înstrăinat în cauză era proprietatea reclamanţilor intimaţi. Întrucât obligaţia fondată pe o cauză ilicită, în conformitate cu art. 966 C. civ., nu trebuie să producă efecte juridice, soluţia instanţei de apel a avut în vedere dispoziţiile legale astfel că motivul invocat de prima recurentă este neîntemeiat, recursul său urmând să fie respins.
Recurenta SC G.C. SRL Suceava, a invocat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cu motivarea că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, şi ceea ce nu s-a cerut, critică nefondată întrucât din minută, rezultă că ambele contracte, de leasing şi de vânzare cumpărare s-au anulat numai cu privire la suprafaţa de 486 mp. teren.
Al doilea motiv invocat de pârâta SC G.C. SRL cu trimitere la dispoziţiile art. 304 alin. (7) C. proc. civ., este neîntemeiat întrucât hotărârea este motivată în fapt şi în drept cu referire expresă la probele dosarului.
De altfel, comentariul recurentei în legătură cu depoziţiile martorilor nu demonstrează că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii conform motivului invocat.
Şi ultima critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 alin. (8) C. proc. civ., va fi respinsă întrucât nu s-a demonstrat care este actul juridic interpretat greşit al cărui înţeles a fost schimbat. De altfel nici această critică nu a fost motivată. În fine, nu se poate admite existenţa bunei credinţe la încheierea contractului de leasing a ambelor părţi aşa cum susţine recurenta pentru a argumenta mai departe ideea că a existat buna credinţă şi la încheierea contractului de vânzare cumpărare, care este o continuare a operaţiunii de leasing întrucât clauza ilicită a subzistat în ambele situaţii aşa cum s-a arătat mai sus. Prin urmare soluţia instanţei de apel este în concordanţă cu probele dosarului şi cu dispoziţiile legale amintite.
Pentru aceste motive în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ. şi cel de-al doilea recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii SC M. SA Suceava şi SC G.C. SRL Suceava, împotriva deciziei nr. 150 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3710/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3721/2005. Comercial → |
|---|
