ICCJ. Decizia nr. 3729/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3729/2005
Dosar nr. 826/2005
Şedinţa de la 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 412 din 30 ianuarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a comercială, a respins acţiunea reclamantei SC S.F. SRL Bucureşti prin care, în contradictoriu cu I.N.M.L. M.M., a solicitat anularea actelor de licitaţie publică care aveau ca obiect închirierea spaţiului situat în incinta Institutului în suprafaţă de 20 mp. Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 165 C. proc. civ., a fost disjunsă cererea reconvenţională precizată formulată de I.N.M.L. M.M. Bucureşti, prin care s-a solicitat eliberarea spaţiului de 20 mp din incinta I.N.M.L., anularea contractului de închiriere din 1 februarie 2001 pentru motivul că SC S.F. SRL a funcţionat nelegal, fără aprobarea pentru construcţii a I.N.M.L.
Cererea reconvenţională a fost soluţionată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care prin sentinţa nr. 2350 din 18 februarie 2004, a respins cererea precizată cu motivarea că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că obligaţiile contractuale nu au fost respectate de către SC S.F. SRL şi nici că prin contractul de închiriere i s-a interzis să facă vânzări în incinta I.N.M.L.
Împotriva sentinţei nr. 2350 din 18 februarie 2004, a declarat apel I.N.M.L. M.M. Bucureşti, pe care a criticat-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie. În esenţă apelanta a susţinut că intimata a schimbat destinaţia spaţiului şi că astfel a încălcat clauzele contractului de închiriere.
După analiza actelor dosarului în raport de motivele invocate de apelantă, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 593 din 1 noiembrie 2004 a admis apelul I.N.M.L. M.M. a schimbat în tot sentinţa nr. 2350 din 18 februarie 2004 şi admiţând cererea reconvenţională a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat la 1 februarie 2000 şi evacuarea pârâtei din spaţiul de 20 m2 situat în incinta I.N.M.L. M.M. Curtea a reţinut în considerentele deciziei că pârâta nu s-a limitat în desfăşurarea activităţii la obiectul contractului de închiriere ci a desfăşurat activităţi care excedeau prevederile contractului încălcând dispoziţiile art. 1430, art. 1020 - 1021 C. civ., întrucât locatorul a întrebuinţat „lucrul închiriat", în alt mod decât s-a prevăzut în contract. S-a mai reţinut că în mod culpabil pârâta nu a eliberat spaţiul împiedicându-l astfel pe locator să încheie un nou contract în urma organizării licitaţiei.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, şi cerere de repunere în termen, pârâta SC S.F. SRL Bucureşti.
În motivarea cererii de repunere în termen întemeiată pe dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea de către Curtea de Apel a dispoziţiilor legale imperative cuprinse în art. 86 alin. (1) şi (3), art. 97 pct. 2 şi art. 90 pct. 1 C. proc. civ. Recurenta a considerat că datorită încălcării dispoziţiilor mai sus amintite a fost împiedicată să-şi exercite drepturile procesuale în termenul legal prevăzut de art. 301 şi art. 303 alin. (2) C. proc. civ. În concret a susţinut că Decizia Curţii de Apel a fost comunicată la o altă adresă decât cea la care se află sediul social înscris în R.C.
În ce priveşte motivele de recurs, SC S.F. SRL a invocat motivele de netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 pe care nu le-a dezvoltat şi argumentat separat cu respectarea prevederilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. În esenţă, recurenta a adus critici soluţiei pronunţată în apel întrucât în opinia sa contractul de închiriere a fost respectat întocmai, că la încheierea contractului nu a existat nici un viciu, iar chiria a fost plătită constant conform obligaţiilor asumate. Pentru aceste motive recurenta a solicitat casarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi menţinerea sentinţei de fond.
Intimata prin întâmpinare a solicitat în principal respingerea cererii de repunere în termen pentru motivul că procedura de comunicare a sentinţei a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor procedurale învederând şi faptul că recurenta „funcţionează" la mai multe secţii, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând cererea de repunere în termen reţine:
Art. 103 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplineşte în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Din textul citat rezultă că decăderea nu operează în cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplineşte în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Rezultă deci, că pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite cumulativ cerinţele ca partea să nu-şi fi exercitat dreptul procedural în termenul legal peremtoriu dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea ce a împiedicat partea să acţioneze să se fi produs înăuntrul termenului legal în care trebuia exercitat dreptul procedural şi, în fine, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen cât şi cererea de exercitare a căii de atac.
Aceste condiţii nu sunt îndeplinite cumulativ întrucât aşa cum rezultă din cererea formulată de recurentă termenul de 15 zile socotit de la data încetării împiedicării nici nu a fost evocat pentru a se aprecia că în adevăr sunt îndeplinite cerinţele art. 103 C. proc. civ. În legătură cu motivul împiedicării exerciţiului dreptului procedural, se constată că prin cererea de chemare în judecată sediul declarat a fost în Bd. Unirii, că în faţa instanţei de fond, procedura a fost restituită cu motivul „destinatar mutat de la adresă", pentru ca apoi după indicarea adresei, în Str. Matei Basarab, procedura să fie realizată, partea fiind ulterior reprezentată în instanţă prin apărător care nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel nu a adus la cunoştinţă instanţei prin petiţie la dosar şi prin scrisoare recomandată părţii potrivnice că sediul său a fost schimbat sau că actele de procedură trebuie îndeplinite la o altă adresă.
Prin urmare, depunerea certificatului de la apel nu poate avea semnificaţia invocată de recurentă câtă vreme potrivit art. 87 alin. (2) C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat pot fi citate nu numai la sediul principal ci şi la cel al sucursalei sau reprezentanţei.
A invoca nelegalitatea comunicării actelor în condiţiile în care recurenta însăşi şi-a indicat altă adresă drept sediu încă din acţiunea principală fără nici o precizare ulterioară în condiţiile asistenţei de specialitate fără înştiinţarea instanţei nu demonstrează bună – credinţă în exerciţiul drepturilor procesuale.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru repunerea în termenul prevăzut de art. 301 şi art. 303 alin. (2) C. proc. civ., astfel că cererea va fi respinsă. În consecinţă, recursul va fi respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de pârâta SC S.F. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 593 din 1 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3724/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3733/2005. Comercial → |
|---|
