ICCJ. Decizia nr. 3733/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3733/2005

Dosar nr. 1104/2005

Şedinţa de la 17 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, în urma declinării competenţei de către Judecătoria Buftea, reclamanta P.O.B. a solicitat instanţei obligarea în solidar a pârâţilor SC S.P.C.I.E. SRL Buftea şi C.G. la plata sumei de 86.561.408 lei, reprezentând chirie restantă pentru spaţiul comercial din Str. Studioului şi la 168.385.921 lei majorări de întârziere.

Tribunalul Bucureşti secţia comercială prin sentinţa nr. 6849 din 17 mai 2004, a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta SC S.P.C.I.E. SRL Buftea şi a respins ca prematură acţiunea formulată de reclamanta P.O.B. cu motivarea că aceasta a încălcat prevederile art. 7201 C. proc. civ., întrucât nu a încercat concilierea prealabilă cu pârâtele chemate în judecată.

Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei nr. 6849 din 17 mai 2004, prin care a criticat soluţia instanţei de fond pentru motivul că nu a analizat adresele prin care debitoarea a fost somată să achite sumele datorate cu titlu de chirie. În acest context, apelanta reclamantă a apreciat că în mod greşit instanţa de fond s-a oprit asupra excepţiei privind prematuritatea formulării acţiunii.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 142 din 17 februarie 2005, a anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamanta P.O.B. Instanţa de apel a apreciat că nu se poate păşi la examinarea criticilor aduse sentinţei întrucât taxa de timbru şi timbrul judiciar nu au fost achitate şi, ca urmare, a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, reclamanta P.O.B., prin care a criticat soluţia întrucât aceasta a fost pronunţată cu neobservarea dovezii de plată a taxei judiciare de timbru care se afla la dosar, dovadă pe care instanţa a nesocotit-o încălcând astfel şi prevederile art. 120 alin. (5) C. proc. civ.

Intimata SC S.P.C.I.E. SRL, prin întâmpinare a considerat soluţia instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică, întrucât până la termen taxa judiciară de timbru nu era achitată.

Pentru acest motiv, recurenta a solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Curtea având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., raportate la art. 312 alin. (3) şi art. 304 alin. (10) C. proc. civ., a reţinut:

Din examinarea înscrisurilor, rezultă că demersurile pentru plata taxelor de timbru în sumă de 37.000 lei s-au făcut conform Ordonanţei de plată, angajamentului bugetar şi propunerii de angajare a cheltuielilor. Este adevărat însă că instanţa a sesizat că în dovada de plată la rubrica plătitorului, nu figura apelanta şi că în aceste condiţii a procedat corect la restituirea dovezii de plată. Cu toate acestea instanţa în loc să-i pună în vedere apelantei să îndrepte eroarea şi să prezinte o dovadă de plată corectă a trecut la examinarea excepţiei de netimbrare a apelului. Mai mult instanţa de apel nu a observat că apelanta, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 faţă de destinaţia sumelor reclamate este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

În contextul arătat, instanţa de apel nu a mai trecut la examinarea motivelor de apel, astfel că ţinând seama de faptul că s-au aplicat greşit prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite, Decizia instanţei de apel va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta P.O.B., împotriva deciziei nr. 142 din 17 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3733/2005. Comercial