ICCJ. Decizia nr. 3716/2005. Comercial

Prin încheierea civilă nr. 7293 din 24 iunie 2004, Judecătoria Cluj Napoca, a admis cererea formulată de petiționara B.C.I.Ț. și a investit cu formulă executorie contractul de împrumut de consum din 11 septembrie 2003, încheiat cu împrumutatul P.I.A.

încheierea judecătoriei a rămas definitivă în baza deciziei nr. 468 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a respins apelul declarat de intimatul P.I.A.

Cu actul înregistrat la 5 octombrie 2004 debitorul P.I.A. a formulat motive de recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul reclamantului este nefondat.

Prima critică formulată de recurent se referă la faptul că în mod greșit s-a investit contractul de împrumut, el nefiind beneficiarul împrumutului. Astfel, recurentul a susținut că, la un moment dat a pierdut buletinul de identitate, fiind de presupus că o altă persoană a primit împrumutul dar critica sa nu poate fi reținută deoarece, atâta timp cât în contract există datele sale de identificare și semnătura, banca a fost îndreptățită să solicite investirea cu formulă executorie iar instanțele au procedat corect atunci când au investit contractul de împrumut.

Pe de altă parte, recurentul a mai susținut că, datorită acestor împrejurări de fapt a solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractului de împrumut, existând un dosar pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, dar susținerea sa a fost în mod judicios înlăturată de curtea de apel, cu motivarea că, în ipoteza admiterii acțiunii debitorul are posibilitatea de a formula o contestație la executare.

într-adevăr, toate împrejurările învederate de recurent nu puteau fi examinate în cadrul cererii de investire cu formula executorie a contractului de împrumut, ci puteau constitui doar temeiul unei contestații la executare, situație în care a fost respins recursul, conform art. 312 C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3716/2005. Comercial