ICCJ. Decizia nr. 3714/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Tribunalul Bihor la 20 iunie 2003, reclamanta SC U.S.G. SA Rm. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta SC H. SA Aștileu, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 25.567.912 lei preț marfă și 311.822.256 lei, reprezentând dobândă comercială legală potrivit O.G. 9/2000 și art. 43 C. com.
Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 2126/ COM din 9 octombrie 2003, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta SC H. SA Aștileu să-i plătească reclamantei suma de 25.567.912 lei preț și 311.822.256 lei dobânzi comerciale, sume actualizate în raport cu rata inflației la data efectuării plății.
în fundamentarea acestei soluții instanța a reținut în esență că pârâta nu și-a respectat obligația stabilită contractual, de plată a prețului conform facturilor emise de reclamantă, fără a justifica refuzul de plată sau, în unele cazuri, plata cu întârziere a prețului.
împotriva acestei decizii a formulat apel pârâta SC H. SA Aștileu criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temeiuri de drept dispozițiile art. 282 și art. 284 C. proc. civ., art. 4 alin. (3) din Legea 469/2002.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 102/ C din 7 septembrie 2004, a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei preț neachitat în sumă de 7.719.768 lei și dobânzi comerciale în sumă de 288.864.593 lei, cu cheltuieli de judecată în valoare de 8.500.000 lei, rezultate prin compensare.
în pronunțarea acestei decizii instanța a reținut, cu privire la soluționarea primului capăt de cerere, că suma de 14.760.046 lei nu are legătură cu refuzul, aceasta provenind din stornarea aferentă perioadei 1999, rămânând astfel un debit în valoare de 7.719.768 lei, iar, cu privire la dobânzi, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea 469/2002, întrucât reclamanta nu a solicitat în petitul acțiunii obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC H. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile aduse de recurentă vizează greșita soluționare dată de instanță capătului de cerere privind dobânzile în opinia recurentei fiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea 469/2002, cuantumul penalităților neputând depăși debitul datorat.
Curtea analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.
Prin petitul acțiunii reclamanta SC U.S.G. SA Rm. Vâlcea a solicitat preț datorat și dobânzi legale în temeiul O.G. 9/2000 și art. 43 C. com., instanțele pronunțându-se numai în limitele investirii de către titularul cererii.
Cum reclamanta nu a solicitat prin acțiunea introductivă penalități de întârziere în mod legal și temeinic instanțele au apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea 469/2002, ci cele ale art. 43 C. com. și O.G. 9/2000.
Așa fiind Curtea a constatat că instanța de apel a dat o corectă dezlegare a pricinii pronunțând, în limitele investirii, o hotărâre legală și temeinică, împrejurare în raport de care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3716/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3666/2005. Comercial → |
|---|
