ICCJ. Decizia nr. 3727/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2553 din 13 septembrie 2004 a Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA, cu sediul în Tălmaciu, județ Sibiu, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, cu sediul în str. Garoafei, județ Sibiu, s-a constatat nulitatea absolută a actului adițional din 13 noiembrie 2003, încheiat între părți și pârâta a fost obligată la 108.000 lei către reclamantă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 301 din 3 decembrie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond pe care a anulat-o și a trimis cauza la Tribunalul arbitral din cadrul Camerei de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I. Sibiu.
S-a reținut în considerentele deciziei că față de dispozițiile finale ale contractului de vânzare - cumpărare din 7 octombrie 1998, care prevăd că litigiile apărute în legătură cu formarea, validarea, interpretarea sau executarea obligațiilor contractuale se soluționează pe cale amiabilă sau arbitrală, Tribunalul Sibiu nu avea competența materială să soluționeze cererea reclamantei. Că potrivit art. 3433alin. (1) C. proc. civ., încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul dedus judecății, competența instanțelor judecătorești.
împotriva acestei decizii reclamanta SC R. SA a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., și a susținut că este nelegală și netemeinică.
Recurenta a solicitat și suspendarea executării deciziei până la soluționarea recursului, cerere ce a fost admisă prin încheierea din 31 martie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.
S-a susținut că în actul adițional din 13 noiembrie 2003 privind furnizarea de energie electrică a cărui anulare se solicită, nu este inserată nici o clauză compromisorie cu privire la soluționarea eventualelor litigii dintre părți. Această clauză este menționată numai în contractul de vânzare - cumpărare din 7 octombrie 1998.
A invocat recurenta că la instanța de fond, intimata - pârâtă a invocat numai apărări privind fondul litigiului, și nu și cea referitoare la existența convenției arbitrale.
Această excepție a fost invocată de avocatul intimatei - pârâte după ce s-a trecut la dezbaterea pe fond a apelului.
Cum excepția nu este de ordine publică, trebuia să fie invocată de pârâtă până la judecarea în fond a cauzei și nu în faza căilor de atac.
Recurenta a precizat că și în situația în care s-ar considera existența clauzei compromisorii, aceasta este lovită de nulitate, deoarece părțile ar fi trebuit să menționeze expres tribunalul arbitral competent să soluționeze eventualele litigii.
Referitor la executarea contractului de vânzare - cumpărare pârâta a fost acționată în judecată și prin sentința civilă nr. 416/2002 a Tribunalului Sibiu, aceasta a fost obligată la plată, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 888 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, când pârâta nu a invocat clauza compromisorie.
Recursul este fondat.
Părțile au încheiat la 7 octombrie 1998, contractul de vânzare - cumpărare și ulterior actul adițional din 13 noiembrie 2003, privind furnizarea de energie electrică, a cărui nulitate s-a solicitat în litigiul dedus judecății.
La capitolul VII privind “Dispoziții finale", s-a înscris clauza compromisorie potrivit că reia “litigiile apărute în legătură cu formarea, validarea, interpretarea sau executarea obligațiilor contractuale se soluționează pe cale amiabilă, sau arbitrală".
Este adevărat că potrivit art. 3433alin. (1) C. proc. civ., încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești.
Aceste dispoziții legale trebuie să fie coroborate cu cele ale art. 358 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de înfățișare, trebuie, ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt.
în speță, pârâta prin apărător a invocat excepția de necompetență materială la data soluționării în fond a apelului declarat de aceasta împotriva sentinței instanței de fond, când a solicitat în principal judecarea în fond a apelului și numai în subsidiar casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul de pe lângă C.C.I. Sibiu.
Așa fiind, decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 35812 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că excepția de necompetență materială trebuie să fie ridicată sub sancțiunea decăderii cel mai târziu până la primul termen de înfățișare.
Este inutil a mai examina celelalte apărări privind fondul litigiului care vor fi analizate cu ocazia judecării în fond a apelului.
Pentru toate aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., s-a admis recursul declarat de reclamantă s-a casat decizia Curții de Apel Alba Iulia și s-a trimis cauza aceleași instanțe pentru judecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3726/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3723/2005. Comercial → |
|---|
