ICCJ. Decizia nr. 3744/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3744/2005
Dosar nr. 9950/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamanta D.S.P. Brăila le-a chemat în judecată pe pârâtele SC S. SRL Brăila şi D.M. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de închiriere, evacuarea pârâtei SC S. SRL din spaţiul situat în Bd. Independenţei şi obligarea pârâtelor în solidar la plata chiriei restante şi a penalităţilor de întârziere.
În aceeaşi cauză pârâta SC S. SRL Brăila a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca reclamanta să fie obligată să-i plătească contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului în perioada 1992-1995.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 1972/2003 a admis acţiunea principală, a dispus rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea pârâtei SC S. SRL Brăila din spaţiul comercial. Pârâtele au fost obligate şi la plata în solidar a sumei de 39.777.484 lei chirie restantă şi penalităţi de întârziere. Prin aceeaşi sentinţă tribunalul a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC S. SRL Brăila.
Instanţa de fond a reţinut că pârâtele nu au respectat clauzele contractului de închiriere întrucât nu au achitat chiria conform obligaţiei asumate, care de altfel a fost recunoscută ca datorată prin întâmpinare. În ce priveşte cererea reconvenţională pentru respingerea pretenţiilor formulate prin aceasta s-a apreciat că îmbunătăţirile efectuate în spaţiu privesc o altă perioadă decât cea în care imobilul a fost închiriat conform contractului nr. 110/2000.
Sentinţa nr. 1972/2003 pronunţată de Tribunalul Brăila a fost apelată de pârâtă care a criticat numai partea din hotărâre prin care i s-a respins cererea reconvenţională. Apelanta a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că îmbunătăţirile s-au făcut cu acordul reclamantei şi că în perioada anterioară contractului a deţinut spaţiul ca subchiriaş, în baza contractului încheiat cu chiriaşa principală, M.E.R., filiala Brăila.
Apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Galaţi, care prin Decizia nr. 113 din 22 iunie 2004, a schimbat în parte sentinţa nr. 1972/2003, pronunţată de Tribunalul Brăila şi în fond a admis cererea reconvenţională formulată de SC S. SRL Brăila, reclamanta D.S.P. Brăila fiind obligată la plata sumei de 40.200.000 lei contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate în spaţiul comercial, cu 11.062.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel Curtea, după examinarea probelor aflate la dosar, a stabilit că reclamanta a fost de acord cu subînchirierea spaţiului în discuţie aşa încât s-a dovedit că anterior anului 1997 când contractul de închiriere s-a încheiat direct cu reclamanta, spaţiul a fost deţinut de apelantă căreia în conformitate cu art. 1418, art. 1444 şi art. 997 C. civ., i se cuvin cheltuielile făcute pentru îmbunătăţirile efectuate aşa cum au fost determinate de expertiză.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, cu respectarea prevederilor art. 301 şi art. 303 C. proc. civ., reclamanta D.S.P. Brăila, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (10) şi (9) C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei SC S. SRL Brăila.
Primul motiv vizează nepronunţarea asupra excepţiilor prematurităţii şi tardivităţii cererii reconvenţionale cât şi asupra excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune, în condiţiile în care, singura menţiune cu privire la excepţii se află în practica nu şi în dispozitiv. În drept, recurenta a invocat art. 261 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul căruia a apreciat că nemotivarea respingerii excepţiilor echivalează cu o nepronunţare a instanţei care atrage casarea hotărârii. În susţinerea argumentului că cererea reconvenţională nu derivă din acelaşi raport juridic şi că era obligatorie concilierea prealabilă a fost invocat şi art. 7205 C. proc. civ. Cu privire la îmbunătăţiri, recurenta a susţinut că acestea exced termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958.
Al doilea motiv de recurs care vizează greşita aplicare a legii, a fost argumentat de recurentă pe nerespectarea condiţiilor subînchirierii de către intimată în raporturile cu chiriaşul principal M.E.R., în sensul că acesta din urmă avea închiriat spaţiul pentru sediu de partid, iar subchiriaşa (intimata) a amenajat acel spaţiu ca tipografie. Recurenta a mai susţinut că nu-i poate fi opus contractul de subînchiriere pentru că nu are dată certă, cât şi pentru faptul că în perioada în care a făcut îmbunătăţirile intimata nu putea fi considerată decât un detentor samavolnic, care urmează să suporte toate consecinţele referitoare la locaţiune. În susţinerea acestui motiv au fost invocate prevederile art. 494 C. civ., iar în ce priveşte cuantumul sumei stabilită de expertiză a apreciat că nu se puteau acorda decât cheltuielile voluptorii care sunt în sumă de 999.902 lei.
Intimata prin întâmpinare a invocat excepţia prevăzută de art. 3021 C. proc. civ., în temeiul căreia a solicitat anularea recursului. Pe fond, a apreciat că recursul este neîntemeiat şi că soluţia Curţii de Apel Galaţi, răspunde cerinţelor legale.
Recursul este nefondat.
Asupra excepţiei invocată de intimată, Curtea a apreciat că nu sunt motive pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., întrucât elementele de identificare prevăzute de lit. a) sunt suficiente. Mai mult prevederile referitoare la aceste aspecte au fost declarate neconstituţionale.
Analizând critica referitoare la nepronunţarea pe excepţiile invocate prin întâmpinare de recurenta SC S. SRL Brăila în faţa instanţei de apel, Curtea constată că susţinerile sunt nefondate întrucât din analiza deciziei recurate rezultă că acestea au fost respinse, aşa încât afirmaţia recurentei este nesusţinută. În legătură cu lipsa concilierii prealabile, Curtea având în vedere faptul că prin cererea reconvenţională au fost formulate pretenţii împotriva reclamantului care derivă din acelaşi raport juridic va respinge susţinerea referitoare la lipsa concilierii întrucât din dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ., rezultă cu evidenţă că în această situaţie nu este necesară o altă încercare de conciliere. După cum rezultă din actele dosarului între părţile în proces s-au stabilit raporturi juridice anterior încheierii contractului de locaţiune, aşa încât dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ., îşi găsesc aplicare iar instanţa a respins corect excepţia invocată de reclamantă, recurenta din dosarul de faţă. Cu referire la celelalte excepţii privind tardivitatea formulării cererii reconvenţionale şi excepţia privind prescripţia extinctivă, Curtea apreciază că trimiterea la textele de lege C. civ., referitoare la momentul în care chiriaşul îşi poate valorifica drepturile cu privire la îmbunătăţiri rezolvă în ce priveşte motivarea şi problema excepţiilor privind tardivitatea cererii reconvenţionale şi a excepţiei privind prescripţia extinctivă care au fost respinse de instanţa de apel. Chiar dacă este o analiză implicită a acestor excepţii nu se poate reţine că soluţia nu a fost motivată în fapt şi în drept.
În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs a fost invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul acestuia nu rezultă care este textul de lege aplicat greşit. Chestiunile de fond invocate vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea deciziei recurate. Astfel, recurenta admite că transmiterea folosinţei nu era interzisă prin contractul principal încheiat de aceasta cu M.E.R., însă susţine că sublocaţiunea a contravenit condiţiilor din contractul principal prin faptul că în spaţiul destinat sediului de partid s-a amenajat o tipografie. În condiţiile în care lucrările au fost făcute cu acordul reclamantei recurente care după deţinerea spaţiului ca sublocatar de către intimată a încheiat contract direct cu aceasta, critica nu poate fi primită. De altfel, expertiza a verificat lucrările efectuate în spaţiul închiriat şi a stabilit că îmbunătăţirile aduse imobilului proprietatea reclamantei recurente sunt reale.
În fine, din copia contractului de închiriere aflată la fond rezultă că acesta a fost vizat şi înregistrat la 23 februarie 2000.
În consecinţă se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.S.P. Brăila, împotriva deciziei nr. 113/ A din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3736/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3749/2005. Comercial → |
|---|
