ICCJ. Decizia nr. 3749/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3749/2005
Dosar nr. 9757/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 397 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Caraş-Severin, s-a admis acţiunea reclamantului T.P., formulată în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA, SC S.F.M.A. SRL Reşiţa şi SC C. SRL, toate cu sediul în Reşiţa; s-a dispus anularea contractului de cesiune de leasing imobiliar din 9 octombrie 2000, încheiat la 15 octombrie 2003 între cele trei pârâte, cu obligarea la 106.000 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 159 din 17 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele SC C. SRL Reşiţa şi SC S.F.C.A. SRL Reşiţa, împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut în considerentele deciziei că pârâta SC S.F.C.A. SRL, putea invoca excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantului numai în faţa primei instanţe, întrucât asupra acestora operează nulitatea relativă. Că administratorul acesteia nu putea cesiona contractul de leasing fără aprobarea adunării generale a societăţii întrucât operaţiunea efectuată de acesta nu este de administrare a bunurilor, aşa cum pârâta a susţinut.
În ceea ce priveşte pârâta SC C. SRL, este fără relevanţă că şi-ar fi exprimat opţiunea prevăzută în contractul de leasing, cât timp a fost cesionat în mod nelegal către această pârâtă.
Împotriva acestei decizii pârâtele SC C. SRL Reşiţa şi SC S.F.M.A. SRL Reşiţa, au declarat recurs şi au susţinut că este nelegală şi netemeinică.
În recursul său întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pârâta SC C. SRL cu sediul în Reşiţa, a susţinut că în mod greşit ambele instanţe au reţinut că prin cesiunea contractului de leasing a avut loc o înstrăinare a unui bun din patrimoniul societăţii, fără acordul asociaţilor şi aprobarea adunării generale, întrucât aceasta este o operaţiune de administrare şi deci nu s-au încălcat dispoziţiile art. 18 şi 19.4 din actul constitutiv al societăţii.
Nici dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 31/1991, nu împiedică pe administrator să efectueze asemenea operaţiuni.
S-a invocat de recurentă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului R.P., care are doar calitatea de asociat deţinând 25 % din capitalul social, situaţie în care nu poate promova acţiuni în justiţie şi reprezenta societatea în relaţiile cu terţii, decât pe baza hotărârii adunării generale.
Că reclamantul a urmărit să apere propriul său interes şi nu pe cel al societăţii.
Recurenta SC S.F.M.A. SRL cu sediul în Reşiţa, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
A arătat recurenta că ambele instanţe, au reţinut în mod greşit că înstrăinarea bunului din patrimoniul societăţii s-a făcut fără acordul asociaţilor şi aprobarea adunării generale, deoarece cesiunea contractului de leasing este un act de administrare a societăţii, ce nu necesită această aprobare şi deci nu s-au încălcat nici dispoziţiile art. 18 şi 19.4 din actul constitutiv.
S-a susţinut că instanţa de apel a respins în mod nejustificat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţie dirimantă, sancţionată cu nulitatea absolută, care poate fi invocată în orice fază a procesului.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant R.P. a solicitat respingerea ambelor recursuri întrucât, prin cesiunea contractului de leasing s-a înstrăinat un bun din patrimoniul societăţii fără a avea aprobarea adunării generale.
Recursurile pârâtelor sunt nefondate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active în mod greşit instanţa de apel a reţinut că este sancţionată cu nulitatea relativă şi nu poate fi invocată în această fază procesuală.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active este o excepţie de fond, dirimantă şi absolută şi deci poate fi invocată în orice fază a procesului.
Examinând această excepţia se constată că reclamantul R.P. a formulat acţiunea în nume propriu şi nu ca reprezentant al societăţii aşa cum s-a susţinut.
Pe de altă parte, reclamantul avea calitatea de asociat cu o cotă de participare de 25 % la capitalul social al SC S.F.M.A. SRL, iar prin cesiunea contractului de leasing a avut loc o diminuare a patrimoniului societăţii şi pe cale de consecinţă şi a drepturilor sale patrimoniale ce le deţine în societate.
Aşa fiind, reclamantul avea atât calitate cât şi interes să formuleze acţiunea dedusă judecăţii.
Nici criticile ce vizează fondul litigiului nu sunt întemeiate.
Prin „actul constitutiv" autentificat la 3 decembrie 1999 s-a înfiinţat SC S.F.M.A. SRL cu sediul în Reşiţa, ce are ca obiect principal de activitate construcţii metalice şi părţi componente.
Acţionarii societăţii sunt reclamantul R.P. şi P.A., cu o cotă de participare de câte 25 % şi C.G. cu o cotă de 50 %, astfel cum s-a stabilit prin actul adiţional la actul constitutiv al societăţii autentificat la 1 august 2001.
Prin hotărârea din 14 septembrie 2000 a A.G.A. s-a decis încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare a activului „hala construcţii metalice" situat în Reşiţa, str. Bîrzevei.
Aceasta s-a materializat ulterior prin încheierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 9 octombrie 2000 – 9 octombrie 2000, cu SC R. SA, în calitate de locator pe o durată de 3 ani şi 9 luni.
Ulterior, administratorul SC S.F.M.A. SRL C.G. a cesionat contractul pârâtei SC C. SRL la data de 15 octombrie 2003, cu depăşirea atribuţiilor ce au fost prevăzute în actul constitutiv al societăţii.
La lit. g) al art. 18 din acelaşi act care a stabilit atribuţiile administratorului s-a prevăzut că acesta va putea exercita orice act care este legat de buna administrare a societăţii în interesul acesteia, iar la art. 19.4 că „dacă unul din asociaţi ia iniţiativa unei operaţii ce depăşeşte limitele operaţiunilor obişnuite pe care le exercita societatea, trebuie să înştiinţeze pe ceilalţi asociaţi înainte de a încheia".
Art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale prevede că „administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv".
Din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că administratorul SC S.F.M.A. SRL, a cesionat contractul de leasing imobiliar cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr31/1990 şi a actului constitutiv întrucât nu a avut aprobarea A.G.A.
Susţinerea ambelor recurente că cesiunea contractului de leasing este un act de administrare a societăţii, care nu necesită aprobarea A.G.A. va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal.
Pe de altă parte contractul de leasing este un contract „intuitu personae" încheiat de finanţator în consideraţia persoanei utilizatorului, aşa încât acesta nu poate cesiona contractul şi nu poate înstrăina în nici un fel drepturile sale către o terţă persoană, fără acordul finanţatorului.
În speţă, prin contractul de cesiune a contractului de leasing imobiliar din 15 octombrie 2003, încheiat fără acordul acţionarului principal (fostul F.P.S.) s-a dispus înlocuirea utilizatorului iniţial SC S.F.M.A. SRL cu un nou utilizator SC C. SRL ce nu contravine dispoziţiilor legale.
Pentru toate aceste considerente, în mod corect ambele instanţe au dispus anularea acestui contract, aşa încât urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondate recursurile pârâtelor.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata sumei de 30.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant, reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC C. SRL Reşiţa şi SC S.F.M.A. SRL Reşiţa, împotriva deciziei nr. 159/ A din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Obligă recurentele la 30.000.000 lei cheltuieli de judecată intimatului reclamant R.P.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3744/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3757/2005. Comercial → |
|---|
