ICCJ. Decizia nr. 3763/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 529 din 6 ianuarie 2003, la Tribunalul Bacău, reclamanta SC C. SRL Bacău, a solicitat obligarea pârâtei SC T. SRL Bacău la plata sumei de 60.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcții, la valoarea reactualizată, precum și la plata unor penalități, calculate cu 0,15 % pe zi de întârziere, conform contractului dintre părți.
în motivarea cererii, reclamanta arată că, în baza contractului de antrepriză din 11 iulie 2002, a efectuat mai multe lucrări de construcții la un spațiu comercial proprietatea pârâtei, aceasta din urmă achitând doar 50.000.000 lei și refuzând restul de 60.000.000 lei, deși au fost emise devize de lucrări corespunzător contractului, iar toate lucrările sunt în prezent terminate.
Consideră reclamanta nejustificat refuzul pârâtei, în condițiile în care contractul a fost semnat de aceasta.
Prin întâmpinarea formulată pârâta și-a motivat refuzul de plată pe situația că reclamanta nu ar fi finalizat lucrarea și a solicitat o expertiză tehnică pentru a evidenția stadiul acesteia.
Prin sentința civilă nr. 1124 din 14 mai 2003, Tribunalul Bacău a admis acțiunea, fiind obligată pârâta la plata sumelor de 70.332.800 lei contravaloare lucrări, inclusiv T.V.A., 14.701.452 lei actualizare debit inițial, 45.810.000 lei penalități de întârziere, 22.493.000 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri, pârâta SC T. SRL Bacău a declarat recurs și la 2 iulie 2003 a formulat cerere de suspendare a executării silite a sentinței nr. 1124/2003.
Cu încheierea din 4 iulie 2003 Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ a respins cererea de suspendare a executării silite.
Prin decizia nr. 820 din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins recursul pârâtei ca nefondat.
împotriva încheierii din 4 iulie 2003, pârâta a declarat recurs la 18 august 2003, pe care l-a timbrat insuficient, cu suma de 45.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar.
Prin citația emisă pentru termenul de astăzi, primită de petentă la 28 aprilie 2005, i s-a pus în vedere să depună 42.500 lei, taxă judiciară de timbru.
întrucât această obligație a timbrării nu a fost îndeplinită, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul a fost anulat ca insuficient timbrat.
← ICCJ. Decizia nr. 3648/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3903/2005. Comercial → |
---|