ICCJ. Decizia nr. 3799/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3799/2005
Dosar nr. 8666/2004
Şedinţa publică din 21 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 iunie 2001 reclamanta SC E.I. SRL Deva, a chemat în judecată pe pârâta SC I.B. SRL Brad, solicitând obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de 380.187 mărci germane (respectiv 194.469,95 euro), la cursul de schimb al B.N.R. la data efectuării plăţii, reprezentând diferenţă preţ al lucrărilor executate în baza contractului de antrepriză încheiat de părţi la 27 iunie 2000, obligarea pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare de 0,15 % pe zi de întârziere calculate de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 345.055.977 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de antrepriză încheiat cu pârâta la 27 iunie 2000 a executat pentru aceasta lucrări pentru realizarea complexului industrial numit F.A.A., în contract fiind stabilit un preţ forfetar de 1.150.000 mărci germane şi că execuţia lucrărilor contractate a fost mult întârziată faţă de termenul stabilit deoarece pârâta nu a predat la timp schiţele şi detaliile tehnice de execuţie, precum şi a numeroaselor modificări de soluţii dispuse de persoanele îndreptăţite ale pârâtei, modificări ce au presupus realizarea unui volum de lucrări suplimentare faţă de cel stabilit suplimentar.
A mai arătat că deşi s-a convenit prin contract excepţia de la preţul forfetar, situaţia executării de lucrări suplimentare şi că pârâta şi-a dat acordul de mai multe ori pentru plata lucrărilor suplimentare şi chiar a achitat o parte din aceste lucrări, aceasta a refuzat să mai achite lucrări neexecutare, conform clauzelor din contract în valoare totală de 380.187 mărci germane, valoare la care s-au calculat dobânzi penalizatoare, astfel cum au fost prevăzute în contract.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 969, 970, 1082, 1087, 1470 şi următoarele C. civ., art. 43, 46 C. com. şi art. 7201 C. proc. civ.
Concilierea directă a fost efectuată de reclamantă conform art. 7201 C. proc. civ., dar părţile nu au ajuns la nici o înţelegere.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, susţinând că în contract s-a stabilit un preţ forfetar al lucrărilor ce trebuiau executate, preţ care a fost achitat în întregime, cu toate că reclamanta a abandonat lucrarea ce trebuia finalizată şi nu a executat nici o lucrare la nivelul la care s-a obligat prin contractul de antrepriză, obiectivele executate de aceasta fiind nefuncţionale, necesitând remedierea lucrărilor cu o altă societate.
Prin sentinţa civilă nr. 2760/ CA din 4 noiembrie 2003, Tribunalul Hunedoara, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei SC E.I. SRL Deva, împotriva pârâtei SC I.B. SRL Brad, reţinând în motivare, în esenţă, că între reclamantă şi pârâtă s-au statornicit relaţii contractuale materializate prin contractul de antrepriză încheiat la data de 27 iunie 2000, având ca obiect realizarea de către reclamantă în beneficiul pârâtei a unui complex industrial, situat în localitatea Ribiţa, denumit F.A.A., că în contract s-au stabilit obligaţiile părţilor vizând obiectivul ce urma a fi realizat, cum şi preţul forfetar de antrepriză la valoarea totală de 1.150.000 mărci germane, în suma totală fiind cuprinse toate lucrările, chiar şi cele ce nu sunt menţionate în desenele şi descrierile ce servesc pentru predarea lucrărilor de finalizare şi gata de utilizare, astfel că reclamanta trebuia să predea lucrarea în stare de funcţionare şi să se încadreze în preţul forfetar convenit.
Reclamanta deşi avea toată documentaţia necesară nu s-a încadrat în termenul stabilit pentru predarea lucrării, acest lucru fiind posibil abia la 15 martie 2001, când s-a încheiat proces verbal preliminar de terminare a lucrărilor, ocazie cu care comisia de recepţie a constatat o serie de deficienţe de execuţie, pe care reclamanta s-a obligat să le realizeze până la 5 aprilie 2000, dar acest termen nu a fost respectat, iar la 3 mai 2001, aceeaşi reclamantă a abandonat lucrările efectuate, cu toate că pârâta a achitat reclamantei până la acea dată 1.032.000 mărci germane, necontestată de reclamantă, beneficiarul lucrării fiind nevoit să angajeze alte două societăţi pentru executarea lucrărilor de remediere în valoare totală de 120.800 mărci germane, reţine instanţa.
Cum lucrările contractate nu au fost efectuate şi finalizate iar părţile au stabilit în contractul de antrepriză preţul forfetar fix şi invariabil, fapt certificat şi prin concluziile raportului de expertiză întocmit de ing. H.I., iar pârâta a achitat suma de 1.243.680 mărci germane cu T.V.A., acţiunea reclamantei apare ca nefondată, concluzionează aceeaşi instanţă.
Lucrarea de expertiză efectuată în faţa instanţei de fond, după depunerea primului raport de expertiză, nu a fost însuşită de către instanţă, reţinându-se că aceasta conţine contradicţii evidente în raport de contractul încheiat de părţile în litigiu, despre care s-au făcut referiri ambigue şi oscilante şi totodată susţinerile experţilor nu-şi găsesc corespondent în actele depuse de părţi, aşa cum acestea au înţeles să-şi manifeste acordul de voinţă la încheierea contractului.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel în termen, motivat şi timbrat reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii formulată de reclamantă şi obligarea pârâtei intimate de a achita reclamantei echivalentul în lei a sumei de 380.187 mărci germane, respectiv 194.469,02 euro, la cursul de schimb al B.N.R. de la data efectuării plăţii cu titlu de diferenţă de preţ al lucrărilor executate în baza contractului de antrepriză încheiat la 27 iunie 2000 cum şi penalităţi de 0,15 % pe zi de întârziere începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a sumei şi cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorar avocaţial şi onorar expert.
În dezvoltarea motivelor de apel susţine în esenţă că hotărârea este nelegală şi netemeinică, bazată pe o interpretare eronată a probelor administrate, pe o interpretare eronată a clauzelor contractului intervenit între păţi şi cu încălcarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză.
Învederează că, deşi contractul de antrepriză s-a dorit a fi unul cu preţ forfetar fix şi invariabil, prin care beneficiarul să achite un preţ iar antreprenorul să execute lucrări după un proiect, în fapt executarea contractului rezultată din probele administrate contrazice ideea preţului fix şi invariabil.
Considerentul reţinut de către instanţă potrivit căruia preţul de antrepriză a fost stabilit fix şi invariabil pentru toate lucrările nu poate fi primit, deoarece proiectul a fost completat şi modificat în repetate rânduri, iar detaliile de execuţie au prevăzut cantităţi suplimentare peste cele ofertate, susţine aceeaşi apelantă.
În conformitate cu clauzele contractuale ale art. 18 s-au derulat raporturile dintre părţi pe perioada de execuţie a lucrărilor, iar beneficiarul şi-a dat acordul de nenumărate ori pentru executarea de lucrări suplimentare, fapt certificat prin concluziile raportului de contraexpertiză, astfel că pârâta trebuia obligată să plătească aceste lucrări.
În fine, învederează că însăşi pârâta a recunoscut achitarea contravalorii unor lucrări suplimentare în cuantum de 11.764 mărci germane peste preţul forfetar fixat la încheierea contractului, motiv în plus de obligare a pârâtei la plata sumei pretinse.
Dacă s-ar accepta o altă soluţie pârâta şi-ar mări patrimoniul, îmbogăţindu-se fără just temei, aflându-ne deci în prezenţa condiţiilor prevăzute de art. 1092 C. civ.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 92 din 18 martie 2004, respinge, ca nefondat, apelul reclamantei SC E.I. SRL Deva.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că ambele hotărâri sunt lipsite de temei legal şi au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind fundamentate şi pe o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii (art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.).
Recurenta susţine în cuprinsul motivelor de recurs, amplu dezvoltate, că art. 1484 C. civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât toate lucrările a căror valoare a fost solicitată de reclamantă au fost urmarea unor modificări ale planului propuse de pârâtă;
- că modificarea proiectului lucrării determină, conform contractului, modificarea preţului stabilit iniţial de părţi;
- că SC E.I. SRL are dreptul la valoarea lucrărilor care au fost evaluate pe baza preţurilor stabilite de părţi în anexa la contract (lucrări majorate) pe temei contractual;
- că, în ipoteza lucrărilor realizate de SC E.I. SRL, care au fost evaluate pe baza preţurilor stabilite unilateral de aceasta, antreprenorul are dreptul de a obţine contravaloarea lor pe temeiul „îmbogăţirii fără justă cauză";
- că motivarea respingerii acţiunii prin faptul că lucrările nu erau terminate sau funcţionale şi prin art. 26 din contract, este netemeinică.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei nr. 2760/CA/2003 a Tribunalului Hunedoara, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 376.136 mărci germane.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că ambele instanţe, în mod corect şi judicios au apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând hotărâri temeinice şi legale, care nu pot fi reformate prin recursul declarat de reclamantă.
În mod corect au reţine ambele instanţe situaţia de fapt, că raporturile juridice-comerciale, dintre părţi s-au derulat în baza contractului de antrepriză încheiat la data de 27 iunie 2000, având ca obiect realizarea unui complex industrial în localitatea Ribiţa, fiind descrise toate lucrările ce trebuie executate de antreprenor pentru ca obiectivul să fie predat în stare de folosire şi în condiţii de finalitate a tuturor părţilor componente, chiar dacă acestea (lucrările) nu au fost în mod explicit prevăzute în documentele elaborate şi anexate la contract (art. 4 din contract).
În contract, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de apel, părţile au prevăzut obiectul contractului, preţul lucrărilor, modalităţile şi condiţiile de plată, cum şi sancţiuni în caz de nerespectarea clauzelor contractuale.
În contractul de antrepriză s-a stabilit că suma totală forfetară a antreprizei se ridică la 1.150.000 mărci germane, preţul de antrepriză fiind „fix şi invariabil" (art. 5), în suma totală forfetară fiind cuprinse „toate lucrările", chiar şi descrierile ce servesc pentru predarea lucrărilor finalizate (art. 1 final).
Cum, potrivit art. 969 C. civ. „convenţiile legal încheiate au putere de lege pentru părţi", antreprenorul este obligat să execute şi să predea lucrarea în condiţiile prevăzute în contract, fără a putea cere o sporire de preţ (nici cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză), pe motiv că a efectuat modificări şi adăugiri la planul iniţial, numai dacă dovedeşte acordul scris al beneficiarului pentru majorarea preţului (art. 1484 C. civ.).
Criticile formulate de recurentă împotriva ambelor hotărâri susţinând, în principal că art. 1484 C. civ., nu este aplicabil în speţă şi că antreprenorul are dreptul la contravaloarea lucrărilor suplimentare atât pe temei contractual cât şi pe temeiul „îmbogăţirii fără justă cauză" sunt neîntemeiate.
Aşa cum în mod corect au reţinut ambele instanţe, lucrările suplimentare pretinse de reclamantă pe temeiul art. 18 din contract sunt neîntemeiate, în contextul probator administrat, acestea erau necesare pentru buna funcţionare a fabricii, fiind de neconceput ca investiţiile să fie finalizate fără a se realiza lucrările suplimentare necuprinse în oferta iniţială.
Valoarea lucrărilor executate suplimentar, aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, se încadrează în acelaşi contract, întrucât fără acestea nu se finaliza investiţia.
Conform contractului de antrepriză (art. 18) încheiat între părţi, lucrările suplimentare acceptate de beneficiar şi realizate de antreprenor, trebuiau înscrise în S.A.L., aşa cum s-a procedat cu lucrările înscrise în S.A.L. VI la suma de 11.764 mărci germane acceptată şi achitată de beneficiar.
De asemenea nici critica formulată de recurenta-reclamantă că hotărârile recurate nu cuprind motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile sale referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, nu poate fi acceptată întrucât „acţiunea comercială contractuală exclude acţiunea pentru îmbogăţirea fără justă cauză.
Cum însă potrivit art. 969 C. civ., contractul constituie legea părţilor, iar părţile au stabilit în mod expres clauzele acestuia, modul de executare şi de plată, fiind, mai ales un contract de antrepriză cu preţ forfetar, fix şi ireversibil, se exclude situaţia îmbogăţirii fără justă cauză.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat şi va menţine, ca temeinică şi legală Decizia atacată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 36.300.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.I. SRL Deva, împotriva deciziei nr. 92/ A din 18martie 2994 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurenta la 36.300.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3798/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3801/2005. Comercial → |
|---|
