ICCJ. Decizia nr. 3839/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3839/2005
Dosar nr. 207/2004
Şedinţa publică din 23 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 552 din 17 octombrie 2002, Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.U., a admis cererea reclamantei S.C. Timişoara, în contradictoriu cu pârâtele A.T.C.O.M. Timiş, SCA Î. Timişoara, C.Î. Timişoara şi SCA D. Timişoara, a constatat că spaţiile comerciale situate în Timişoara, Piaţa Bălcescu şi str. Independenţei, constituind un singur imobil, sunt proprietatea reclamantei şi a dispus înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară.
Împotriva acestei sentinţe pârâtele au formulat acţiune în anulare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 1438 din 10 octombrie 2003, a respins acţiunile în anulare, ca nefondate.
S-a reţinut că excepţiile invocate sunt neîntemeiate. Astfel,
- litigiul are caracter patrimonial iar competenţa de soluţionare revine arbitrajului U.C.E.C.O.M., potrivit prevederilor din statutul fiecărei pârâte;
- pârâta C.Î. nu a dat curs în termen invitaţiei de numire a arbitrului şi, în consecinţă, tribunalul arbitral a fost legal constituit.
Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâtele SCA D. Timişoara şi C.Î. Timişoara, au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentele au susţinut că în mod greşit s-a apreciat cu privire la competenţa tribunalului arbitral, întrucât activitatea jurisdicţională prevăzută în decretul Lege nr. 66/1990 şi hotărârile U.C.E.C.O.M. 1/91-1/95 nu-şi au temei într-o dispoziţie expresă a legii fundamentale, iar în cauză nu a existat compromis decât între C. şi A.T.C.O.M. Timiş.
Totodată, în mod greşit s-a apreciat tăcerea pârâtului ca o acceptare a arbitrajului.
În continuare, recurentele au formulat critici privitoare la greşita soluţionare a cauzei pe fond, în sensul apărărilor din întâmpinare şi completările din recurs.
În concluzie, pârâtele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Posibilitatea conferirii soluţionării unui litigiu fără a mai fi nevoie a sesiza instanţa de judecată sau un alt organ de jurisdicţie, este statuată în favoarea părţilor prin Cartea IV a Codului de procedură civilă, lege procesuală conformă dispoziţiilor art. 126 din Constituţia României.
Prin prevederile statutare ale pârâtelor s-a stabilit că litigiile patrimoniale dintre acestea sunt soluţionate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M.U.
Decretul Lege nr. 66/1990, invocat de pârâte, nu a fost declarat neconstituţional, aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
Totodată, prevederile statutare menţionate, exclud necesitatea încheierii convenţiei arbitrale sau compromisului pentru fiecare litigiu în parte, având natură patrimonială şi ca părţi unităţi din sistemul U.C.E.C.O.M.
Pe de altă parte, compunerea tribunalului arbitral, cu referire la nerespectarea de către pârâtă a termenului de a da curs invitaţiei de a numi un arbitru, se constată a fi legală.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestor critici.
În fine, pârâtele au reiterat apărări pe fond, pe care le-au completat, ce nu pot fi examinate, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 366 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
Totodată, văzând şi cererea de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosar, Curtea, în baza art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentele la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele SCA D. Timişoara şi C.Î. Timişoara, împotriva deciziei comerciale nr. 1438 din 10 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurentele să plătească intimatei reclamante SCM C.S. Timişoara suma de 82.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3801/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3841/2005. Comercial → |
|---|
