ICCJ. Decizia nr. 3801/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3801/2005
Dosar nr. 1844/2002
Şedinţa de la 21 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială la 11 august 1999, reclamanţii R.D.R. şi A.M. au chemat în judecată pe pârâţii SC I.C.C.A.M.C. SA, SC M. SRL Bucureşti, L.M.H. şi G.V., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să încuviinţeze retragerea reclamanţilor din SC I.C.C.A.M.C. SA şi să constate dizolvată această societate, cu efectul deschiderii lichidării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pârâtul L.M.H., în calitatea sa de administrator cu puteri depline al SC I.C.C.A.M.C. SA, şi-a exercitat în mod autoritar şi discreţionar prerogativele funcţiei, în scopul realizării unor beneficii personale.
Astfel, pârâtul a efectuat o majorare a capitalului social prin aport în natură, constând în aparatură radiologică, fără consultarea şi acordul adunării generale a acţionarilor, fără a efectua o expertiză de specialitate a respectivului aport.
De asemenea, SC I.C.C.A.M.C. SA a desfăşurat activităţi comerciale, în prezent, dorindu-se menţinerea caracterului de societate comercială cu obiect multiplu de activitate, deşi OUG nr. 124/1998 impune condiţii restrictive privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, reclamanţii nefiind de acord cu modificarea obiectului principal de activitate al societăţii, acela de cabinet medical.
Reclamanţii au mai arătat că, pe parcursul existenţei societăţii au existat grave neînţelegeri între acţionari, care au avut drept consecinţă, împiedicarea bunei funcţionări a societăţii, în aceste condiţii devenind imposibilă continuarea activităţii societăţii şi realizarea obiectului de activitate, cu atât mai mult cu cât, acţionarul principal, L.M.H., nu are calitate de medic.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 5590 din 27 septembrie 2000, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanţii R.D.R. şi A.M., împotriva pârâţilor SC I.C.C.A.M.C. SA, SC M. SRL, L.M.H. şi G.V., a încuviinţat retragerea reclamanţilor R.D.R. şi A.M. din SC I.C.C.A.M.C. SA, a respins capătul de cerere privind dizolvarea SC I.C.C.A.M.C. SA şi lichidarea acestei societăţi, ca neîntemeiat şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în sumă de 4.000.000 lei, reprezentând taxă de timbru şi onorarii avocaţiale şi taxă expertiză grafologică.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut că deşi prin cererea de retragere reclamanţii nu au invocat cazurile expres prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea 31/1990, respectiv stabilirea obiectului principal de activitate, a sediului acesteia ori a formei (fără consimţământul lor) dreptul de a solicita retragerea este o manifestare a libertăţii de voinţă a oricărui acţionar, drept garantat prin constituţie.
În ce priveşte cererea de dizolvare instanţa a constatat că neregularităţile privind nerespectarea prevederilor din OUG nr. 124/1998, OUG nr. 116/1998, au fost suplinite prin cooptarea altor asociaţi, medici.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii SC I.C.C.A.M.C. SA, SC M. SRL şi H.L.M. şi reclamanţii R.D.R. şi A.M., considerând-o netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de apel, apelanţii pârâţi H.L.M., SC I.C.C.A.M.C. SA şi SC M. SRL au criticat hotărârea primei instanţe, deoarece s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A.M. de retragere a acesteia din societate, cu toate că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 133 din Legea 31/1990, republicată.
Apelanţii reclamanţi R.D.R. şi A.M., prin apelul formulat au criticat hotărârea primei instanţe, deoarece aceasta a soluţionat favorabil primele capete de cerere formulate dar a respins ca tardiv formulată cererea completatoare depusă la data de 6 iulie 2000, cu toate că nu erau îndeplinite dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., şi instanţa de fond a respins capătul de cerere privind dizolvarea societăţii cu efectul deschiderii procedurii de lichidare, ignorând dispoziţiile OUG nr. 124/1998, OUG nr. 116/1998 şi ale O.M.S. nr. 527/1999.
Prin Decizia nr. 1029 din 15 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 14 septembrie 1999 şi a actului adiţional din 23 noiembrie 1994.
A fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâţi. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi au fost obligaţi apelanţii pârâţi la 4.400.000 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii R.D.R. şi A.M. precum şi pârâţii SC I.C.C.A.M.C. SA, SC M. SRL şi H.L.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1300 din 22 februarie 2002; admite recursul declarat de reclamanţii R.D.R. şi A.M. împotriva deciziei nr. 1029 din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi casează Decizia atacată în sensul că trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel pentru soluţionarea pe fond a capătului de cerere privind dizolvarea. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii SC I.C.C.A.M.C. SA.
Prin cererile înregistrate la data de 4 iunie 2002 contestatorii L.M.H. şi SC M. SRL Bucureşti au formulat contestaţii în anularea deciziei nr. 1300 din 22 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Cererile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ. şi a fost invocat motivul lipsei de procedură la termenul de judecată a cauzei, respectiv 8 februarie 2002, când contestatorii nu au fost citaţi procedural.
În susţinerea motivelor au arătat că împotriva încheierii din 8 februarie 2002, prin care s-au consemnat susţinerile părţilor în judecarea pricinii şi prin care s-a amânat pronunţarea pentru termenul de 22 februarie 2002 a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale legate de citarea neregulată.
Contestaţiile au făcut obiectul dosarului nr. 1844/2002 şi 1845/2002 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
La termenul de judecată din 31 martie 2004, la cererea părţilor dosarul nr. 1845/2002 a fost conexat la dosarul nr. 1844/2002, după care s-a pus în discuţia părţilor în litigiu excepţia inadmisibilităţii contestaţiilor, faţă de care contestatorii au cerut să se constate admisibilitatea contestaţiilor pe partea din dispozitiv care nu vizează casarea şi inadmisibilitatea lor pe restul dispozitivului, intimaţii considerând contestaţiile inadmisibile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială prin Decizia nr. 1470 din 22 aprilie 2004.
Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiilor în anulare.
Admite contestaţiile în anulare formulate de SC M. SRL Bucureşti şi L.M.H. şi anulează Decizia nr. 1300 din 22 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Fixează termen pentru judecata recursului la data de 23 iunie 2004 cu citarea părţilor.
Prin recursul pârâţilor declarat împotriva deciziei nr. 1029 din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, se critică soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei admiteri la fond, soluţie menţinută în apel, a cererii de retragere din SC I.C.C.A.M.C. SA a reclamantei A.M., care pe de o parte prin retragere urmăreşte să-şi consolideze unele avantaje materiale izvorâte din punerea la dispoziţie a apartamentului personal pentru sediu.
La rândul lor recurenţii reclamanţi critică hotărârea instanţei de apel mai sus menţionate ca fiind nelegală şi netemeinică invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. deoarece:
- În mod greşit instanţa nu le recunoaşte dreptul de a cere dizolvarea societăţii pe motivul că prin retragerea din societate s-a pierdut calitatea de asociaţi, devenind terţi faţă de aceasta;
- greşit s-a respins aceeaşi cerere câtă vreme faţă de probele administrate s-a demonstrat existenţa cazurilor de dizolvare prevăzute de art. 222 lit. b) şi e) din Legea 31/1990, art. 223 lit. a) şi c), art. 14 şi II din OUG 116/1999 ca şi a cazurilor prevăzute de art. 222 lit. e), art. 232 lit. a) şi art. 223 lit. 4 din Legea 31/1990.
În fine sintetizând argumentele se mai invocă motivele contradictorii din corpul deciziei cu privire la soluţia de respingere a capătului de cerere privind dizolvarea în sensul că deşi soluţia pare a fi fost adoptată pe excepţia lipsei calităţii reclamanţilor de a formula o astfel de cerere în motivare s-au analizat şi problemele de fond ale acestui capăt de cerere astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
1. Cu privire la recursul pârâţilor.
Prima critică se referă la greşita admitere a capătului de cerere privind retragerea din societate a reclamantei A.M. câtă vreme aceasta urmăreşte un interes personal de ordin material, iar pe de altă parte nu s-a dovedit existenţa vreunuia din cazurile de retragere, prevăzute de art. 133 din Legea 31/1990.
Critica este neîntemeiată pentru soluţionarea problemelor de ordin patrimonial pârâţii au la îndemână mijloace legale de promovare a acţiunilor în pretenţii. În ce priveşte dispoziţiile art. 133 din Legea 31/1990, acestea nu au caracter limitativ ci aşa cum corect a motivat instanţa de apel prin Decizia recurată retragerea din societate, reclamanţii nu reprezintă decât o manifestare a libertăţii sale de voinţă, care nu poate fi îngrădită în lipsa unor dispoziţii legale exprese.
Nici critica privind nerespectarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., în formularea cererii de anulare a hotărârii A.G.A. nu este întemeiată. Aceasta deoarece în pofida susţinerilor recurenţilor pârâţi nu s-a făcut dovada că reclamanţii R.D.R. şi A.M. vor fi participat la lucrările acesteia nici că hotărârea ar fi fost publicată în M. Of. al României, aşa încât în mod corect instanţa de apel a considerat cererea formulată în termen. Pe fond, în mod corect s-a reţinut că au fost încălcate prevederile legale privind aducerea la cunoştinţă a textului integral a propunerilor de modificare a actului constitutiv.
Faţă de o asemenea încălcare a prevederilor Legii 31/1990, instanţa a dispus în mod corect anularea hotărârii A.G.A. cât şi a actului adiţional subsecvent.
În fine ultima critică vizează modul cum a fost redactat dispozitivul deciziei. Acesta este în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., dat fiind că a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond astfel că prin menţiunea "menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei" este rezolvată legal contradictorialitatea soluţiei în raport de calitatea părţilor aşa cum rezultă aceasta din acţiunile introductive.
Faţă de considerentele ce preced în referire la recursul pârâţilor urmează ca acesta să fie respins, să nefondat.
În ce priveşte recursul reclamanţilor se formulează mai multe critici dar toate au ca finalitate greşita respingerea a capătului de cerere privind dizolvarea.
Cum instanţa de fond cât şi cea de apel s-au pronunţat cu privire la acest capăt de cerere pe excepţia lipsei calităţii de a cere dizolvarea din moment ce au formulat cereri de retragere, apoi că pe fond sunt întrunite cerinţele Legii 31/1990, pentru a se admite acest capăt de cerere care după opinia recurentei trebuia soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie, în raport de motivarea contradictorie a deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea constată întemeiată prima critică în sensul că greşit cele două instanţe au apreciat că prin formularea cererii de retragere reclamanţii recurenţi au pierdut calitatea de a mai putea formula cerere de dizolvare. Aceasta deoarece prin formularea cererii reclamantei recurenţii nu pierd calitatea de acţionari, iar calitatea de a formula cerere de dizolvare se examinează în raport de data introducerii acţiunii. Cum reclamanţii şi-au păstrat calitatea de acţionari până la rămânerea definitivă a hotărârii, prin care s-a admis cererea lor de retragere au calitatea de a formula cerere de dizolvare. Cum pentru analizarea acestui capăt de cerere trebuie administrate probe în raport de prevederile Legii 31/1990 şi ale OUG nr. 116/1998 şi OUG nr. 124/1998 şi pentru a asigura reclamanţilor recurenţi accesul la singura cale de atac prevăzută în prezent în materie comercială, recursul se va admite pe excepţie şi casându-se Decizia dosarul se va trimite Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, pentru judecata pe fond a acestui capăt de cerere.
Se menţin celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii R.D.R. şi A.M., împotriva deciziei nr. 1029 din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
Casează Decizia atacată în sensul că trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel pentru soluţionarea pe fond a capătului de cerere privind dizolvarea.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii SC I.C.C.A.M.C. SA, SC M. SRL şi H.L.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3799/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3839/2005. Comercial → |
|---|
