ICCJ. Decizia nr. 3807/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1047 din 19 februarie 2004, Judecătoria sectorului 2 București, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de S.I.F. M. SA București, împotriva pârâtei SC S. SA București.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 7985 din 23 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, rămasă irevocabilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei pentru același obiect și cauză, încât s-a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ.
Prin încheierea din 14 aprilie 2004, s-a dispus îndreptarea erorii materiale privind calea de atac.
Reclamanta și pârâta au formulat apel care, prin decizia comercială nr. 400 din 22 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, au fost respinse, ca nefondate.
S-a reținut că, hotărârea irevocabilă în raport de care s-a analizat excepția autorității de lucru judecat este prezumată a exprima adevărul cu privire la netemeinicia creanței solicitată, cererea fiind respinsă pe fond, încât dispozițiile art. 1201 C. civ., erau incidente, așa cum a reținut instanța de fond, iar apărările reclamantei privind lipsa identității de obiect și cauză, respectiv neanalizarea pe fond, sunt neîntemeiate.
Reclamanta a formulat recurs invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând, în esență că instanța de apel a interpretat greșit actele dosarului ajungând astfel la o concluzie nelegală anume că sunt întrunite condițiile de triplă identitate cerute de art. 1201 C. civ., deoarece, în prima judecată, cererea a fost respinsă cu motivarea că respectiva creanță nu era ajunsă la termen, din procesele verbale ale A.G.A. din 3 martie 1999 și 3 aprilie 2000 rezultând că s-a delegat C.A., cu stabilirea datei de la care urmează să înceapă distribuirea dividendelor, iar prin prezenta cerere ce face obiectul acestei judecăți se pretinde plata creanței care a devenit exigibilă potrivit H.C.A. din 19 aprilie 2000 și 24 ianuarie 2001, nefiind identitate de obiect și cauză, iar dreptul la acțiune fiind născut, instanțele trebuiau să analizeze fondul.
Recursul este fondat.
în general, pentru ca o hotărâre să se bucure de putere de lucru judecat trebuie printre alte condiții, să dezlege fondul, deoarece numai într-o atare situație o altă instanță ar fi pusă în situația reluării judecății între aceleași părți pentru același obiect și cauză, iar partea altfel nu se poate prevala de excepția prevăzută de art. 166 C. proc. civ.
în speță, în prima judecată instanța respingând, a reținut că hotărârile A.G.A. invocate drept temei al pretențiilor au delegat competența de stabilire a datei plății dividendelor C.A. la o dată ulterioară acestora, încât creanța nu este exigibilă, aceasta fiind singura motivare prin care se justifică dispozitivul hotărârii de respingere pe fond a acțiunii, instanța făcând trimitere în drept la dispozițiile art. 379 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu reprezintă o statuare asupra dreptului părții, dreptul subiectiv neconfundându-se cu dreptul la acțiune, chiar dacă sesizarea legală a instanței implică formularea unei pretenții și, pe cale de consecință afirmarea unui drept subiectiv.
Așa fiind, în mod nelegal instanțele au admis excepția autorității de lucru judecat și au înlăturat apărările pârâtei în lipsa unei judecăți de fond fiind, de asemenea, lipsit de relevanță juridică confuzia făcută de aceasta în legătură cu obiectul acțiunii și între cauza cererii și cauza acțiunii, deoarece chiar dacă exista triplă identitate de obiect, cauză și părți ceea ce interesează este netranșarea asupra dreptului dedus judecății.
S-au găsit întemeiate motivele de recurs care, în drept, s-au încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dând, totodată, eficiență și dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a modificat decizia în sensul că s-au admis ambele apeluri, s-a anulat sentința instanței de fond nr. 1047 din 19 februarie 2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București și încheierea de îndreptare eroare materială din 14 aprilie 2004 a aceleiași instanțe, apelată de pârâtă și care a făcut corp comun cu hotărârea și s-a trimis cauza Curții de Apel București pentru soluționarea acțiunii pe fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3811/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3814/2005. Comercial → |
|---|
