ICCJ. Decizia nr. 3817/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 636 din 26 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Brăila, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C.E., împotriva pârâtei B.C.I.Ț. SA, sucursala Brăila, pentru constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă din 25 noiembrie 1997, autentificat la 26 noiembrie 1997 de notar public A.P.
S-a reținut că, în cauză, s-au respectat întocmai dispozițiile art. 1772, 1774 și 1776 C. civ., iar procesul verbal de incendiu din 30 ianuarie 1999, nu dovedește dispariția totală a bunului ipotecat, ci degradarea parțială și cum creanța nu a fost achitată în întregime, nu a operat nici stingerea ipotecii, cum se afirmă de către reclamantă.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta invocând că instanța nu s-a pronunțat asupra actului juridic contestat și a motivelor invocate, din acte nerezultând că T.M. ar fi avut procură autentică de reprezentare a persoanei juridice pentru a încheia acte civile, de a fi parte în contract și nu s-a respectat principiul specializării.
Prin decizia civilă nr. 196/ A din 26 noiembrie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a făcut o corectă analiză a probelor și a aplicat corespunzător dispozițiile legale prevăzute de art. 1772, 1774 și 1776 C. civ., prin contract garantându-se atât plata creditului de 70.000.000 lei cât și a dobânzilor de 41.164.000 lei, imobilul a fost individualizat, fiind indicat imobilul din Brăila, str. Plevna, în valoare de 175.405.000 lei compus din 7 camere și 2 dependințe, iar actele privind efectele incendierii imobilului au fost corect interpretate, valoarea actuală a imobilului fiind de 300.000.000 lei, conform raportului de expertiză și nu de 300.000 lei cum s-a consemnat în procesul verbal al executorului judecătoresc.
în ce privește neprezentarea unei procuri autentice în locul delegației de către împuternicitul băncii, nu poate sancționa ipoteca cu nulitatea absolută.
Reclamanta a formulat recurs invocând că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, este dată cu încălcarea dispozițiilor privitoare la condițiile generale necesare pentru încheierea unui act juridic și cele speciale, din materia ipotecii și s-au nesocotit probele cu care s-a făcut dovada achitării debitului pentru care s-a înființat garanția.
în drept, a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
în privința primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că este neîntemeiat, instanța enunțând cele constatate și dovezile care i-au format convingerea, iar hotărârea dată este în concordanță cu acestea, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ., textele de lege la care a făcut trimitere partea, respectiv art. 1091, 1156 și 1138 C. civ., neavând legătură cu obiectul și cauza acțiunii.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare la condițiile generale de valabilitate ale convenției, s-a concluzionat, în mod legal, că lipsa procurii autentice din partea reprezentantului creditoarei nu atrage nulitatea absolută, părțile în contractul autentic de ipotecă fiind banca și recurenta reclamantă care și-au exprimat valabil consimțământul, formalitatea înscrierii ipotecii fiind un accesoriu, cerința procurii autentice nefiind de esența acesteia, iar, în cauză, nu s-au făcut dovezi că, potrivit art. 953 C. civ., consimțământul părților ar fi fost viciat.
în ceea ce privește principiul specializării și acesta a fost respectat, rezultând cu claritate imobilul și suma cu care recurenta reclamantă a garantat, ceea ce se contestă fiind de fapt disproporția de valoare, în opinia recurentei reclamante, dintre suma de 175.405.000 lei ce reprezintă valoarea bunului și obligația garantată de 70.000.000 lei credit și 41.164.000 lei dobândă, aspecte care nu vizează deci încălcarea dispozițiilor art. 1774 și art. 1766 C. civ., după cum nu se poate susține, față de datele speței că, în cauză, contractul a avut o cauză imorală.
Cât privește susținerea că debitul a fost achitat nu constituie o cauză de nulitate a ipotecii ci de stingere a acesteia care poate fi invocată doar în cadrul executării silite, astfel că nici motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat.
Prin ultimul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., s-a invocat în susținerea acestuia nepronunțarea instanței asupra dovezilor privind valoarea reală a imobilului urmare incendiului produs și plata datoriei garantate, ori pentru a fi admisibil un asemenea motiv trebuie ca dovezile să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, ceea ce nu rezultă față de obiectul și cauza acțiunii care vizează nulitatea actului pentru cauze existente la momentul încheierii acestuia, așa cum s-a arătat deja.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3816/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3820/2005. Comercial → |
|---|
