ICCJ. Decizia nr. 3816/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria sectorului 1 sub nr. 2338 la data de 12 februarie 2004, reclamanta A.D.S., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Buciumeni, instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 694.328.125 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru achitarea cu întârziere a redevenței datorate în conformitate cu art. 5.2 din contractul de concesiune din 22 aprilie 2000 calculate până la 4 februarie 2004.
în susținerea pretențiilor deduse judecății reclamanta a arătat că la 22 aprilie 2000, a încheiat cu pârâta contractul sus-evocat pentru exploatarea terenului agricol în suprafață de 2.679 ha situat în Budești, județul Călărași, obiectul acțiunii astfel cum este mai sus indicat fiind sub incidența O.U.G. nr. 11/1996.
Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința nr. 2246 din 30 martie 2004, a admis excepția dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că acțiunea a fost formulată la 11 februarie 2004, iar penalitățile de întârziere solicitate sunt aferente redevenței datorate pentru anul 2000.
împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel reclamanta A.D.S. București.
Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 566 din 7 decembrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că penalitățile cerute sunt calculate pe trimestrul I și II ale anului 2000, termenul scadent pentru plata redevenței fiind ultima zi a trimestrului al II-lea al anului 2000, respectiv, 30 iunie 2000, față de la care începe a curge termenul de prescripție de 3 ani, atât pentru creanța principală, redevența, cât și pentru accesorii, adică, pentru penalități.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamanta A.D.S. București, întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din actele dosarului, se constată că, în mod corect instanța de apel a reținut că penalitățile în cuantum total de 694.328.125 lei, sunt calculate pentru trimestrul I și II al anului 2000.
în contractul dintre părți s-a prevăzut ca plata redevenței să se facă trimestrial, termenul scadent fiind ultima zi de lucru.
Față de această prevedere cel din urmă termen pentru plata redevenței ar fi fost ultima zi a trimestrului II a anului 2000, respectiv 30 iunie 2000, dată de la care începe a curge termenul de prescripție de 3 ani, atât pentru creanța principală cât și pentru accesorii, respectiv penalitățile.
Susținerea recurentei că prin plata sumei de 800.000.000 lei făcută la 22 ianuarie 2004, s-ar fi întrerupt cursul prescripției, nu poate fi primită, deoarece:
- această plată reprezintă în fapt o compensare legală ca urmare a convenției din 23 ianuarie 2004, încheiate de M.A.P.A.M. - D.A.D.R. Călărași și apelantă.
Compensarea se referea la obligațiile de plată reprezentând redevențele stabilite de apelanta reclamantă și neachitate la termen de intimata pârâtă, cu sumele cuvenite intimatei pârâte cu titlu de susținere financiară a agriculturii de către stat, în temeiul Legii nr. 268/2001 și O.U.G. nr. 1/2002.
Ori compensarea legală nu poate reprezenta o recunoaștere a dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, pentru a construi cauza de întrerupere a cursului prescripției.
De altfel compensarea a avut loc după expirarea termenului de prescripție.
în consecință, întrucât criticile aduse deciziei recurate nu au putut fi primite, fiind fără suport legal, înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3814/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3817/2005. Comercial → |
|---|
