ICCJ. Decizia nr. 3820/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 341 din 25 februarie 2004, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.F.R., regionala Iași, împotriva pârâtei SC D. SRL Suceava, a dispus evacuarea de pe terenul situat în stația C.F.R. Burdujeni și obligarea la plata sumei de 40.675.160 lei, reprezentând penalități de întârziere, daune interese în valoare de 488.737.723 lei aferente perioadei 15 iunie 2000 - 31 octombrie 2003 și cheltuieli de judecată.
Totodată, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă, ca nefondată.
Prin cererea introdusă la aceeași instanță și întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 2812C. proc. civ., reclamanta a solicitat completarea hotărârii în sensul de a se dispune și obligarea la plata de daune-interese în continuare până la eliberarea spațiului, deoarece această cerere a fost formulată distinct, iar instanța a omis să se pronunțe.
Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1189 din 18 iunie 2004 a respins cererea cu motivarea că partea nu s-a conformat dispozițiilor art. 112 C. proc. civ. și nu a indicat suma ce reprezintă prejudiciul cauzat de pârâtă deși i s-a pus în vedere la termenul din 4 iunie 2004.
împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a formulat apel.
Prin decizia civilă nr. 207 din 20 octombrie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ a respins apelul, ca nefondat.
Reclamanta a formulat recurs întemeiat, în drept, pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că valoarea este nelegală deoarece, în ipoteza în care instanța omite să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, legea prevede posibilitatea părții interesate de a solicita completarea hotărârii, ori instanța de apel a ignorat art. 202 și art. 203 C. proc. civ., cererea fiind formulată, iar omisiunea instanței de fond intră sub incidența textului încât aceasta trebuia să îi dea eficiență, nu să se raporteze la posibilitatea oferită creditorului în cadrul procedurii execuționale, care presupune existența unui titlu executoriu.
Recursul este nefondat.
Art. 2812C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000 de modificare a Codului de procedură civilă a creat posibilitatea completării hotărârilor judecătorești dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, indiferent de natura lui principal sau accesoriu, dar regulile generale de procedură privind judecata, sunt, deopotrivă, aplicabile, respectiv potrivit art. 112 C. proc. civ., reclamantul are obligația de a preciza în cerere obiectul și valoarea acestuia, fără echivoc, în mod precis tocmai pentru a fixa cadrul procesual în care instanța urmează să se desfășoare și să ia măsurile care se impun, precum să-și verifice competența, să stabilească taxa de timbru, etc.
în aceste condiții, legal, instanța de apel a confirmat hotărârea instanței de fond care a respins cererea întemeiată pe art. 2812C. proc. civ., partea neprecizând cuantumul daunelor pretinse prin cererea nesoluționată ci făcând doar trimitere la dispozițiile art. 18 din contract. Ori, reclamanta era obligată, corelativ acestor pretenții cu titlu de daune interese, să precizeze suma cerută antrenarea răspunderii neputând avea loc decât pentru un prejudiciu cert, referirea instanței de apel la dispozițiile din materia executării silite care permit creditorului să solicite pe calea executării daunele certe produse în continuare, nu este de natură a afecta de nelegalitate hotărârea pentru motivele deja arătate.
Așa fiind, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost nefondat încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3817/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3823/2005. Comercial → |
|---|
