ICCJ. Decizia nr. 3823/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 24 februarie 1997, reclamanta SC B.S.T.S. SA, a cerut obligarea pârâtei SC I.S.T. SRL la plata sumei de 76.819.755 lei, reprezentând 64.446.155 lei facturi neachitate și 12.373.600 lei penalități de întârziere precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20.000 lei.
Prin sentința nr. 410/ C din 11 iunie 1997, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, admite acțiunea reclamantei și obligă pe pârâtă la 31.359.925 lei, reprezentând contravaloare marfă și penalități de întârziere plus 3.133.532 lei cheltuieli de judecată.
împotriva sentinței menționate, la 28 august 1997 pârâta formulează apel.
Prin încheierea din 2 decembrie 1997, Curtea de Apel Craiova, dispune suspendarea cauzei în baza art. 244 C. proc. civ., întrucât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți se efectuează cercetări pe baza plângerilor formulate de apelantă în legătură cu factura emisă de reclamantă și care a stat la baza soluționării pricinii de către instanța de fond.
Din oficiu, cauza a fost repusă pe rol succesiv la 10 decembrie 1999, 12 iulie 2000 menținându-se măsura suspendării în baza dispozițiilor art. 244 C. proc. civ.
Din oficiu cauza a fost repusă pe rol în vederea perimării la 18 martie 2005.
Prin decizia nr. 85 din 18 martie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, constată perimat apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței nr. 410 din 11 iunie 1997 a Tribunalului Mehedinți.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că așa cum rezultă din nota telefonică din 17 martie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, care a emis la data de 30 martie 2000, Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 10 C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., astfel că a încetat motivul de suspendare a judecății la 30 martie 2000, dată de la care părțile nu au mai stăruit în judecata apelului, fiind culpa lor că nu s-au interesat de soluția dată în dosarul de urmărire penală.
împotriva deciziei menționate, apelanta pârâtă a formulat recurs prin care critică soluția instanței de apel ca netemeinică, cere casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecarea apelului, menționând că va dezvolta motivele de recurs după comunicarea deciziei recurate.
în susținerea recursului, pârâta recurentă reia aserțiunile avansate în fața instanței de apel, arătând că întrucât organele de cercetare penală nu i-au dat nici un răspuns și nu a primit nici o comunicare oficială deși procurorul este obligat să înștiințeze persoana care a făcut sesizarea, conform art. 230 C. proc. pen., nu este în culpă pentru rămânerea în nelucrare a cauzei, instanța de apel constatând eronat că apelul este perimat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Judecata apelului a fost suspendată la 2 decembrie 1997 în baza art. 244 C. proc. civ., avându-se în vedere că, pârâta recurentă sesizase Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru a se verifica veridicitatea facturii care a stat la baza obligării sale la plata sumei de 31.359.925 lei și că se pornise cercetarea penală conform adresei, suspendarea fiind menținută și prin încheierile de ședință ale Curții de Apel Craiova, secția comercială din 30 noiembrie 1998 și apoi din 12 iulie 2000.
Din nota telefonică transmisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin rezultă că la 30 martie 2000 Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți a pronunțat ordonanță de scoatere de sub urmărire penală.
Conform art. 230 C. proc. pen., invocat de recurentă "Procurorul sesizat potrivit art. 228 alin. (2) dispune prin ordonanță scoaterea de sub urmărire penală și înștiințează despre aceasta, când este cazul, persoana care a făcut sesizarea"; așadar, procurorul nu are obligația de a comunica ordonanța de scoatere de sub urmărire penală așa cum greșit susține recurenta, revenind autorului sesizării obligația de a se interesa de modul de rezolvare a sesizării, ceea ce recurenta nu a probat că a făcut.
în acest caz, potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării formulată în instanță în cazurile prevăzute de art. 244 .. dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată", se constată că apelanta - recurentă nu a stăruit în aflarea soluției date de Parchetul sesizat în scopul repunerii cauzei pe rol ci, din contră, părțile au lăsat apelul în nelucrare cu mult peste termenul de șase luni prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel că sunt întrunite condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., față de care în mod întemeiat, instanța de apel a constatat perimat apelul declarat de pârâtă.
Astfel fiind, Curtea a reținut că decizia nr. 85 din 18 martie 2995 a Curții de Apel Craiova, secția comercială a fost legală și temeinică și, în consecință, recursul declarat de pârâta SC I.S.T. SRL, a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3820/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3828/2005. Comercial → |
|---|
