ICCJ. Decizia nr. 3952/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2004 la Tribunalul Hunedoara, prin declinare de competență de la Judecătoria Petroșani, reclamanta P.M.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC K.B.S. SRL Lupeni, rezilierea contractului de concesiune încheiat cu pârâta la data de 25 august 1997 și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
în motivarea cererii sale reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a redevenței anuale, stabilită în art. 5 din contractul de concesiune încheiat, astfel că prin Notificarea din 3 februarie 2003, i s-a comunicat pârâtei încetarea contractului prin retragerea concesiunii.
în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienta B.C., prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei cu motivarea că la data de 21 decembrie 2002 a cumpărat de la societatea pârâtă, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat, spațiul comercial edificat de aceasta pe terenul ce face obiectul contractului de concesiune. Că, potrivit art. 35 din Legea nr. 50/1991 republicată și modificată prin Legea nr. 453/2001, dreptul de concesiune se transmite în caz de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare a fost constituit, astfel că la data cumpărării spațiului, contractul de concesiune era în vigoare, cumpărătorul devenind titularul dreptului de concesiune.
Totodată intervenienta precizează că în ce privește denumirea societății pârâte, al cărei unic asociat este, aceasta s-a schimbat în prezent conform mențiunilor de la R.C., denumirea pârâtei este de SC K.S.I.E. SRL.
Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 1339 pronunțată la data de 25 mai 2004, admite acțiunea reclamantei și dispune rezilierea contractului de concesiune din 25 noiembrie 1997, încheiat cu pârâta și radierea concesiunii din C.F. Lupeni de pe numele pârâtei, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară. Totodată instanța respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B.C.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut culpa pârâtei privind neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de concesiune referitoare la plata redevenței la termenele convenite.
în ce privește soluția de respingere a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B.C., instanța a constatat că aceasta nu poate dobândi un drept de proprietate de la un neproprietar, iar pe de altă parte, cererea intervenientei de a i se transfera contractul de concesiune pe numele său, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 379/2004 a Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ.
împotriva acestei sentințe a declarat apel intervenienta B.C., invocând motive de netemeinicie și nelegalitate, în sensul că în mod greșit s-a reținut că a dobândit spațiul comercial de la un neproprietar, pârâta fiind cea care a edificat spațiul comercial și pe numele căreia acesta a fost intabulat, spațiu pe care ulterior l-a dobândit prin contractul autentic de vânzare cumpărare. Se mai invocă de apelantă și necompetența materială a tribunalului ca primă instanță.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 262/ A din data de 22 octombrie 2004, respinge ca nefondat apelul intervenientei.
în considerentele deciziei, instanța de apel constată că în mod corect prima instanță a reținut că pârâta concesionară nu a respectat condițiile și modalitățile de plată a redevenței, astfel că reclamanta, dând eficiență celor statuate în art. 10 lit. c) pct. 3 din contractul de concesiune a notificat pârâtei intenția de reziliere a contractului.
Mai reține instanța de apel că deși intervenienta a cumpărat spațiul comercial edificat pe terenul concesionat, conform contractului de vânzare cumpărare din 21 decembrie 2002 anterior notificării reclamantei cu privire la reziliere, în cauză nu operează transferul concesiunii, deoarece redevențele nu erau achitate, la data cumpărării construcției și nici ulterior acestui moment, respectiv la data formulării cererii de intervenție 27 octombrie 2003.
în contra acestei decizii, intervenienta B.C. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, cu trimitere spre rejudecare sau modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii reclamantei.
în motivarea cererii de recurs, intervenienta face un istoric al cauzei, reiterând criticile formulate în apel, fără să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, concluzionând în sensul că solicită să i se admită cererea de transmisiune a concesiunii asupra terenului pe care se află spațiul comercial dobândit prin actul de vânzare cumpărare autentic și pe cale de consecință să se respingă acțiunea reclamantei.
Reținând din această dezvoltare sumară, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și examinând recursul prin prisma acestei critici, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Cererea de intervenție în interes propriu formulată de recurenta intervenientă a fost soluționată de instanțe cu respectarea dispozițiilor legale incidente respectiv art. 49 alin. (2) C. proc. civ. și potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în raport de obiectul cererii deduse judecății.
Prin cererea de intervenție recurenta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, invocând un drept propriu, în ce privește contractul de concesiune asupra terenului, dar nu a făcut dovada că este titulara acestui drept, iar prin sentința civilă nr. 375/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara, i-a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ în ce privește transferul dreptului de concesiune asupra terenului.
Prin urmare, instanțele soluționând cererea de intervenție în interes propriu, în limitele investirii, au constatat în mod corect că intervenienta nu a făcut dovada unui drept propriu de natură să paralizeze cererea introductivă de instanță, formulată de reclamanta intimată sub aspectul rezilierii contractului de concesiune.
Așa fiind, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3953/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3913/2005. Comercial → |
|---|
