ICCJ. Decizia nr. 3987/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta A.P.A.P.S. București a solicitat obligarea pârâtei SC S. SA Prahova, să execute obligația asumată prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 17 decembrie 1999, respectiv clauza nr. 8.7. respectiv să asigure plata datoriilor societății către A.P.A.P.S., în sumă de 13.054.222 lei reprezentând daune ca urmare a plății cu întârziere a dividendelor pe anul 1994.
Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 17 decembrie 1999 și cumpărătorul s-a obligat să-i asigure plata datoriilor societății însă n-a executat de bună voie această obligație.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 3054 din 2 octombrie 2003 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția prescripției și a respins acțiunea ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că acțiunea este întemeiată pe art. 8.7. din contract; daunele pentru întârzierea plății dividendelor pe anul 1994 fiind însă prescrisă prin împlinirea termenului de 3 ani.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că în mod greșit s-a stabilit că dreptul său la acțiune este prescris întrucât trebuia avută în vedere data de 16 martie 2000, aceasta fiind data la care pârâta a devenit acționar și s-a născut obligația din clauza nr. 8.7 din contract.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 35 din 20 ianuarie 2004 a admis apelul reclamantei, a anulat sentința și a fixat termen de judecată.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris față de data încheierii contractului, 17 decembrie 1999 și de data expedierii prin poștă a acțiunii, 16 decembrie 2002.
Judecând pe fond, aceeași instanță a pronunțat decizia nr. 175 din 26 februarie 2004 prin care a admis, în parte acțiunea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei 13.054.222 lei daune moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente exercițiului financiar al anului 1994.
A fost respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.
S-a apreciat că dividendele se datorează de la data aprobării bilanțului contabil și achitându-se cu întârziere se datorează daune interese moratorii în cuantum de 13.054.222 lei.
Capătul de cerere privind daunele interese cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere a fost respins cu motivarea că nu se aplică în cauză dispozițiile art. 5803C. proc. civ.
împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând că în mod greșit a fost interpretată clauza de la art. 8.7. din contract și nu a fost corect aplicat art. 5803C. proc. civ. neacordându-i-se daunele cominatorii.
Pârâta invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și arată că daunele moratorii erau prescrise și instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției sumei de 13.054.222 lei.
Se mai susține de către pârâtă că solicitarea de plată a daunelor moratorii se sprijină pe un motiv străin pricinii întrucât prin contractul din 17 decembrie 1999 SC S. SA nu s-a obligat la plata dividendelor pe anul 1994, ori obiectul cauzei îl reprezintă plata daunelor moratorii și nu a dividendelor.
Recursul reclamantei este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 8.7. lit. c) din contractul din 17 decembrie 1999, SC S. SA se obligă să aprobe în A.G.A. bilanțul pe anul în care societatea se privatizează prevăzând sumele necesare pentru plata drepturilor ce se cuvin F.P.S. pe perioada până la data privatizării și toate datoriile societății către F.P.S.
Așadar, corect a admis instanța de apel acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata daunelor interese moratorii.
în ceea ce privește neacordarea daunelor cominatorii, se constată că art. 5803alin. (2) C. proc. civ., a fost aplicat corect întrucât debitorul a fost deja sancționat prin acordarea daunelor interese moratorii ca urmare a achitării cu întârziere a dividendelor.
Recursul pârâtei este insuficient timbrat. Aceasta a fost citată cu mențiunea de a depune diferența de 272.000 lei taxă judiciară de timbru și 10.000 lei timbru judiciar. Deși procedura de citare a fost legal îndeplinită pârâta nu s-a conformat obligației de a completa timbrajul.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995 sancțiunea pentru neplata taxelor judiciare este anularea oricărei cereri, inclusiv recursul.
S-a anulat ca insuficient timbrat recursul pârâtei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4102/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3993/2005. Comercial → |
|---|
