ICCJ. Decizia nr. 3983/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3983/2005
Dosar nr. 2032/2004
Şedinţa publică din 29 iunie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă,
Reclamanta SC R. SA a solicitat obligarea pârâtei M.F. la plata sumelor de: 391.955,47 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând creanţă cuvenită în baza deciziei civile nr. 628 din 3 decembrie 1997, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti cât şi obligarea la plata de dobânzi legale de 6 % pe an, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a făcut obiectul dosarului nr. 1607 din 10 octombrie 2003 înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti.
Motivându-şi cererea reclamanta arată că, prin Decizia civilă nr. 628 din 3 decembrie 1997, Curtea de Apel Bucureşti a obligat B.C.C.R. la plata sumei de 354.166,71 dolari S.U.A. plus dobânda care era, la data de 22 iunie 2001, în sumă de 708.993,90 dolari S.U.A. Executarea acestei sume nu s-a putut face deoarece soldul B.C.C.R. a fost virat la M.F. în anul 1992.
Deşi M.F. recunoaşte existenţa acestei sume şi părţile sunt de acord inclusiv cu compensarea, litigiul poartă pe modalitatea de plată, M.F. refuzând plata la cursul lei /dolar din ziua plăţii.
Acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 992 şi art. 1073 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 172 din 12 decembrie 2003 a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtul M.F. la plata sumei 391.955,47 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând creanţă, a sumei de 260.650,38 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând dobânda legală aferentă precum şi 244.536.048 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că pârâtul datorează reclamantei suma de 391.955,47 dolari S.U.A., creanţă de la debitoarea B.C.C.R. şi pe care pârâtul o recunoaşte însă contestă modalitatea de plată.
Instanţa a apreciat că, fiind o livrare la export, pârâtul trebuia fie să plătească suma în dolari conform deciziei nr. 628/1997 a Curţii de Apel Bucureşti sau în lei la cursul din data plăţii.
Se arată că art. 8 din OG nr. 59/1994, modificat prin OUG nr. 87/1997 prevede că decontarea în lei se face la cursul de schimb în vigoare la data încasării contravalorii exportului, dată care în speţă nu corespunde cu data efectuării operaţiunilor economice.
Acordarea dobânzilor s-a făcut în baza art. 43 C. com. şi a OG nr. 9/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că au fost ignorate dispoziţiile OUG nr. 87/1997, pentru modificarea art. 8 alin. (1) din OG nr. 59/1994 care prevăd că decontarea în lei a operaţiunilor de export se face la cursul leu /dolar la data încasării contravalorii exportului.
Acest text se aplică doar operaţiunilor de export derulate după 1 ianuarie 1990, iar litigiul priveşte exporturi din 1984 – 1985.
Se mai susţine că plata nu s-a făcut, B.C.C.R. nu recunoaşte Decizia nr. 628/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că nu se poate imputa M.F. dobânda legală.
Recurentul mai arată că Decizia nr. 628/1997 a Curţii de Apel Bucureşti nu îi este opozabilă întrucât nu a fost parte în proces iar obiectul litigiului este plata contra-valorii exportului şi nu soldul conturilor de cliring în favoarea R.C.R.
Aşadar nu există culpa M.F. şi acesta nu trebuie să plătească dobândă.
Recurentul a mai invocat şi excepţia lipsei de competenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, ca o excepţie de ordine publică.
Se susţine că, potrivit art. II alin. (2), teza 1 din OUG nr. 58/2003 se exceptează de la regula păstrării competenţei instanţelor legal investite, procesele şi cererile în materie comercială aflate pe rolul curţilor de apel, în primă instanţă, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei.
Prin urmare reintroducându-se apelul, curţile de apel au pierdut competenţa de a soluţiona litigiul în primă instanţă şi se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către Tribunalul Bucureşti.
Atât excepţia cât şi recursul sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepţie se constată că aceasta nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, pârâta acceptând la acea dată judecata Curţii de Apel Bucureşti şi doar după ce a constatat soluţia a pretins că instanţa nu era competentă să judece litigiul.
Faţă de această poziţie a pârâtei se apreciază ca fiind de complezenţă invocarea acestei excepţii în recurs.
Pe fond recursul este nefondat întrucât prin Decizia civilă nr. 628 din 3 decembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus ca plata să se facă în dolari.
Faptul că pârâtul invocă inopozabilitatea în raport cu această hotărâre irevocabilă este fără relevanţă având în vedere că se recunoaşte suma ca fiind datorată dar se încearcă a se contesta modul ei de calcul ca o problemă de executare, la ce curs al dolarului se va plăti această sumă.
Aceasta este însă o falsă problemă pentru că pârâtul poate plăti în dolari aşa cum s-a dispus prin hotărâre şi problema sa nu mai există.
Numai că refuzul de plată pe motive inventate are ca efect obligaţia de plată a dobânzilor care curg de drept pentru datoriile comerciale în temeiul art. 43 C. com. fiind calculate potrivit OG nr. 9/2000.
Corect a reţinut instanţa că există culpa pârâtului care confirmă încă din septembrie 2001 că soldul B.C.C.R., în sumă de 391.955,47 dolari S.U.A. a fost cuprins în totalul soldurilor calculate conform „Situaţiei pe relaţia Vest" şi virat la M.F. în 1992.
Pentru acest motiv se datorează şi dobânzile la care a fost obligat pârâtul.
Instanţa de fond nu a ignorat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din OG nr. 59/1994 modificată prin OUG nr. 87/1997 ci a constatat că nu se pune în discuţie la această dată modul de calcul al debitului, el fiind consemnat în hotărârea judecătorească ce stabileşte o situaţie juridică pe care însuşi pârâtul o recunoaşte dar ar vrea să o modifice în sensul modificării cuantumului de executat plata efectivă în lei a valorii necontestate în dolari ca fiind datorată.
Negăsindu-se întemeiate criticile de nelegalitate bazate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia. Respinge recursul declarat de pârâtul M.F. – D.G.J. Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 172 din 12 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3973/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3984/2005. Comercial → |
|---|
