ICCJ. Decizia nr. 4/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr. 762 din 27 ianuarie 2000, prin declinare de competență de la Judecătoria sector 4 București, reclamanta SC P.H. SA a chemat în judecată pe pârâtele: 1) Asociația de Locatari Bloc 34 - 35, 2) SC A.A.C. SRL și 3) SC C.T. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: evacuarea pârâtelor din spațiul pe care îl ocupă în Bd. Constantin Brâncoveanu, respectiv din unitatea ce aparține reclamantei; obligarea pârâtelor să readucă imobilul în situația anterioară degradărilor și modificărilor pe care le-au produs; obligarea pârâtelor la plata echivalentului lipsei de folosință a spațiului, a beneficiului nerealizat și a daunelor suferite urmare împiedicării folosirii spațiului.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că spațiul reprezentând unitatea din Bd. Constantin Brâncoveanu, compus din 4 încăperi, îi aparține în proprietate fiind inclus în capitalul social al societății de la data înființării sale ca societate mixtă româno olandeză, conform sentinței civile nr. 674/1992 a Judecătoriei sector 2 București. Că, până în octombrie 1996 spațiul a fost folosit de pârâta nr. 2, SC A.A.C. SRL în temeiul unui contract de asociere în participațiune convenit cu aceasta, contract reziliat pe 3 octombrie 1996 când pârâta 2 a predat numai 3 din cele 4 încăperi pe care le-a ocupat.
în ce privește încăperea nr. 4, în suprafață de 23,62 mp, reclamanta a susținut că în cursul lunii septembrie 1996, persoane din cadrul Asociației de Locatari au pătruns în mod abuziv în spațiu, au efectuat demolări și modificări interioare ocupând de la acea dată spațiul și dispunând de el, în sensul că l-au închiriat pârâtei nr. 3 care îl folosește și în prezent.
Prin sentința civilă nr. 7859 din 27 noiembrie 2000, Tribunalul București respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată reținând în considerentele hotărârii că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra spațiului litigios, situat în cadrul unității nr. 402, față de împrejurarea că în protocolul de predare-primire a spațiului, invocat de reclamantă ca fiind titlul său, se menționează unitatea nr. 414 situată la aceeași adresă și nu unitatea nr. 402.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului a fost respins de Curtea de Apel București, prin decizia nt.906 din 25 mai 2001, instanța de control apreciind că în mod corect s-a reținut de prima instanță că reclamanta nu a făcut dovada existenței dreptului său de proprietate asupra spațiului situat în cadrul unității nr. 402 din Bd. Constantin Brâncoveanu, sector 4.
în contra acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta, invocând două motive de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 10 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii cum a fost precizată respectiv evacuarea pârâtelor din spațiul ocupat în unitatea nr. 402 și obligarea la plata echivalentului lipsei de folosință a spațiului conform expertizelor administrate în cauză.
în dezvoltarea primului motiv de critică întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare hotărâtor în dezlegarea pricinii, recurenta susține că prin dispoziția nr. 3608 din 10 iulie 1990, Primăria municipiului București a dispus în temeiul HG nr. 643/1990 ca toate spațiile comerciale cu dotările aferente preluate de la fosta întreprindere G., să fie restituite către întreprinderea P. pe bază de protocol de predare primire.
în protocolul nr. 8493/33273 încheiat la 26 iulie 1990 se menționează preluarea spațiului din Bd. Constantin Brâncoveanu, respectiv unitatea nr. 414 care ulterior în evidențele societății apare cu nr. 402, iar referitor la terenul aferent spațiului, acesta a făcut obiectul documentației întocmite conform H.G. nr. 834/1991 documentație avizată de Primăria Capitalei conform Procesului-verbal nr. 431/1993 și planului de situație.
Ca atare, susține recurenta, asupra acestor dovezi hotărâtoare în dezlegarea pricinii, instanțele nu s-au pronunțat și nu le-au analizat, pronunțând o hotărâre nelegală.
Prin cel de al doilea motiv de casare (304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta critică hotărârea atacată ca fiind lipsită de temei legal, susținând în esență că la data înființării SC P. SA în temeiul Legii nr. 15/1990, ca societate comercială pe acțiuni cu capital exclusiv de stat, aceasta a dobândit în proprietate spațiile existente în patrimoniul său inclusiv unitatea nr. 414, care apoi a devenit unitatea nr. 402.
Ulterior, respectiv la 14 martie 1992 se autoriză funcționarea și înregistrarea SC P.H. SA, societate pe acțiuni cu capital mixt, statul român aducând ca aport la constituirea capitalului social toate spațiile comerciale existente în patrimoniul SC P. SA, inclusiv unitatea nr. 402 în cadrul căreia se află spațiul în litigiu. Recurenta a depus în recurs, ca act nou decizia nr. 7 din 29 martie 2001 emisă de fosta SC P. SA.
Pârâtele - intimate au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate susținând că spațiul care face obiectul litigiului se află în afara spațiului magazinului proprietatea reclamantei recurente respectiv în alveola, situată la capătul blocului nr. 34 și este cotă indiviză a blocului 34 așa cum atestă adresa nr. 3578 din 20 decembrie 1998 eliberată de Proiect București SA.
Examinând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate raportat la actele și lucrările dosarului și având în vedere și actul nou depus în recurs, respectiv decizia nr. 7 din 29 martie 1991 a antecesoarei reclamantei SC P. SA care atestă că începând cu 30 martie 1991 simbolurile unităților/magazinelor de desfacere proprietatea SC P. SA se vor modifica, unitatea nr. 414 din Bd. Constantin Brâncoveanu va purta nr. 402, înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru următoarele argumente:
Instanța de apel concluzionând că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra spațiului deținut în unitatea nr. 402, deoarece prin protocolul de predare-primire a preluat numai spațiul reprezentând unitatea nr. 414, nu a analizat hotărârea fondului prin prisma motivelor de apel și a înscrisurilor depuse de reclamantă mărginându-se la o verificare formală sub aspectul simbolului unității preluate deși sub aspectul esențial al locației spațiului din Bd. Constantin Brâncoveanu aceasta coincide cu celelalte înscrisuri depuse de reclamantă.
Totodată instanța de control nu a cenzurat raportul de expertiză tehnică dispus de prima instanță sub aspectul obiectivelor încuviințate care nu erau de natură să lămurească dacă spațiul litigios face parte din părțile comune proprietate indiviză aparținând blocului la parterul căruia se afla sau intra în componența spațiilor comerciale edificate la parter și având prin construcție această destinație comercială.
Pe de altă parte, potrivit actului nou depus în recurs de reclamanta recurentă rezultă că fosta unitate nr. 414 situată în Bd. Constantin Brâncoveanu proprietatea SC P. SA antecesoarea reclamantei, și-a modificat simbolul în unitatea nr. 402, începând cu 30 martie 1991, ca atare reclamanta în calitate de succesoare a SC P. SA preluat în proprietate și unitatea nr. 402 conform sentinței civile nr. 674/1992 a Judecătoriei sector 3 București.
Astfel a fost, înalta Curte a găsit întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 313 C. proc. civ., cu referire și la art. 306 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul și a casat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, aceleiași instanțe, au fost administrate probe noi, au constat în cercetare locală și o nouă expertiză tehnică care să stabilească în raport de constatările concrete de la fața locului coroborate cu înscrisurile și planurile deținute de părți dacă spațiul în litigiu face parte din unitatea nr. 402 care a aparținut reclamantei recurente sau a fost edificat în alveola aparținând prin construcție blocului nr. 34 - 35 situat în Bd. Constantin Brâncoveanu București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 502/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 429/2005. Comercial → |
|---|
