ICCJ. Decizia nr. 509/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 12 mai 2004, reclamanta SC C. SA București a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. București și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se încuviințeze cererea de asigurare a dovezilor în temeiul art. 235 și urm. C. proc. civ., respectiv efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele indicate în cererea de chemare în judecată.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin încheierea f.n. din 31 mai 2004, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței urgenței în aflarea părerii unui expert contabil cu privire la obiectivele solicitate, conform art. 235 C. proc. civ.
Curtea a avut în vedere și dispozițiile art. 235 alin. (2) C. proc. civ., constatând că pârâții nu și-au dat învoiala în asigurarea acestei dovezi pentru care nu există primejdie de întârziere.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamanta SC C. SA București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență că încheierea pronunțată de instanță la 31 mai 2004 este lipsită de temei legal, deoarece cererea întrunea toate condițiile prevăzute de art. 235 C. proc. civ., pentru a fi admisă, întrucât A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice dețin toate documentele și informațiile legate de împrumuturile și plățile externe și interne care urmează să facă obiectul expertizei contabile.
De asemenea, recurenta susține că cererea îndeplinește și condiția urgenței în administrarea expertizei, încadrându-se în prevederile art. 235 C. proc. civ., datorită faptului că se apropie expirarea termenului de 10 ani în care, conform Legii nr. 82/1991 a contabilității, A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice au obligația de a păstra documentele invocate mai sus, care sunt necesare pentru efectuarea expertizei și stabilirea realității relațiilor contractuale pe care le are cu A.V.A.S. sau Ministerul Finanțelor Publice în cazul în care se va pronunța nulitatea contractului de cesiune nr. 2 din 28 iunie 2002.
Recurenta mai susține că prin neefectuarea expertizei va fi privată de posibilitatea de a invoca prescripția extinctivă pentru obligațiile de plată față de pârâte în situația în care instanța apreciază că cesiunea este legală, iar documentele sunt greu de procurat sau au fost depuse la arhivele statului după expirarea termenului de păstrare a lor de 10 ani.
în consecință, recurenta solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, modificarea încheierii atacate și admiterea cererii de asigurare de dovezi.
Recursul este nefondat:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză și a respins acțiunea ca neîntemeiată, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi modificată prin prezentul recurs.
Potrivit art. 235 alin. (1) C. proc. civ., oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau să dobândească recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.
De asemenea, conform art. 235 alin. (2) C. proc. civ., cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul își dă învoiala.
Critica formulată de recurentă că încheierea din 31 mai 2004 este lipsită de temei legal și că cererea întrunea condițiile prevăzute de art. 235 C. proc. civ., este neîntemeiată, întrucât, așa cum rezultă din considerentele hotărârii, instanța, analizând cererea în raport de actele dosarului, a apreciat în mod judicios că obiectivele solicitate pentru expertiza contabilă nu îndeplinesc condiția urgenței prevăzută de art. 235 C. proc. civ.
De asemenea, a mai reținut, în mod justificat că nimic nu o împiedică pe reclamantă să păstreze documentele justificative, astfel că, nici condiția primejdiei ca aceste documente să dispară nu a fost îndeplinită conform art. 235 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru cele ce preced, Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 604/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 498/2005. Comercial → |
|---|
