ICCJ. Decizia nr. 429/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta S.A. a acționat în judecată pe pârâta SC A.N. SRL Ploiești și a solicitat ca în contradictoriu cu această pârâtă să se constate consumul real de apă din imobilul în care locuiește și în care domiciliază susținând că familia reclamantei nu este singura consumatoare de apă în imobil și nu se justifică să i se factureze totalul de 5.573.943 lei.
Acțiunea reclamantei a fost soluționată pe fond de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, în ședința de judecată din 18 septembrie 2003, unde la apelul nominal făcut în ședință publică, cu procedură completă, reclamanta nu a răspuns.
După închiderea dezbaterilor din dosarul nr. 7825/F/2003 al Tribunalului Prahova s-au înregistrat acte și note de susțineri semnate de apărătorul recurentei prin care se solicita introducerea în cauză în calitate de pârât a lui L.L. domiciliat la aceeași adresă, str. Poștei Ploiești.
Prin sentința nr. 2867 din 18 septembrie 2003, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei.
A fost respinsă prin aceeași hotărâre și cererea formulată de reclamantă privind introducerea în cauză a lui L.L.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, prin prisma prevederilor art. 111 C. proc. civ., a reținut că prin acțiunea introductivă la instanță, reclamanta a solicitat constatarea unei situații de fapt, iar nu existența sau inexistența unui drept al său, ceea ce a determinat calificarea ca inadmisibilă a acțiunii acesteia.
S-a reținut, de asemenea, că cererea reclamantei de introducere în cauză a numitului L.L. s-a făcut în afara termenului prevăzut de art. 57 alin. (3) C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 1 din 6 ianuarie 2004, reținând că față de conținutul acțiunii și apreciindu-se că temeiul juridic al acesteia este art. 111 C. proc. civ., această prevedere procedurală nu își are aplicabilitate în cauză.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut că:
- instanța de apel a soluționat acțiunea sa ca pe o acțiune în constatare comițând o evidentă greșeală prin nesesizarea corectă a cererilor reclamantei;
- instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului L.L.;
- aceeași instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de completare a probelor în apel întrucât efectuarea unei expertize tehnice de specialitate construcții-instalații ar fi determinat consumul real de apă al reclamantei.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. în partea finală a acestui articol s-a înscris prevederea imperativă potrivit cu care atare cerere nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Din această perspectivă primul motiv de recurs, care de altfel s-a constituit și în motiv de apel a fost analizat în hotărârea recurată, reținându-se că nu a fost încălcat principiul disponibilității. Aceasta întrucât acțiunea reclamantei a fost definită concret ca acțiune în constatarea consumului real de apă din str. Poștei Ploiești, fapt de altfel precizat și în motivarea de fapt expusă de reclamantă respectiv că în imobil locuiesc și consumă apă două familii.
Așa cum s-a reținut în hotărârea pe care a pronunțat-o instanța de apel, reclamanta era îndrituită de a cere realizarea dreptului său și corect a fost menținută hotărârea instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a acțiunii sale.
Este, de asemenea, neîntemeiată și critica din recurs potrivit cu care hotărârea recurată nu a ținut seama de motivul de apel ce privea introducerea în cauză a lui L.L. în calitate de pârât.
Prevederile art. 57 alin. (3) C. proc. civ., statuează că cererea reclamantului se depune cel mai târziu până la încheierea dezbaterilor înaintea primei instanțe. Această prevedere legală imperativă, corelată cu mențiunea consemnată din dosarul instanței de fond ce atestă faptul că recurenta a cerut în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar introducerea în cauză a altei persoane, după închiderea dezbaterilor, dovedesc faptul că și acest motiv de recurs este nefondat.
Nici ultimul motiv de recurs nu este de natură a schimba hotărârea pronunțată în apel.
în cererea de chemare în judecată reclamanta avea obligația să arate dovezile pe care se sprijină cererea sa (pct. 5 al art. 112 C. proc. civ.). Rezultă că, în principiu, propunerea probelor trebuie făcută prin cererea de chemare în judecată.
Sancțiunea nerespectării normei legale de mai sus constă în decăderea părții din dreptul de a propune probele care tind să-i dovedească pretențiile, sens în care art. 138 alin. (1) dispune că "dovezile care nu au fost cerute în condițiile art. 112,art. 115 și art. 132 C. proc. civ., nu vor mai putea fi invocate în cursul instanței". La același articol sunt prevăzute și excepții în care însă recurenta nu se încadrează.
Cum recursul pârâtei este nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., s-a respins cu această mențiune.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 352/2005. Comercial → |
|---|
