ICCJ. Decizia nr. 4083/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 11 aprilie 2002, reclamanta SC T. SA, sucursala E. Constanța, a chemat în judecată SC C. SA Constanța, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.649.698.409 lei, compusă din 279.164.459 lei majorări de întârziere calculate pentru neplata la scadență a facturilor aferente perioadei noiembrie 1998 - ianuarie 1999, 965.549.760 lei reprezentând contravaloare energie electrică furnizată acesteia în perioada ianuarie 2002 - februarie 2002 și 409.574.190 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la scadență a facturilor aferente perioadei noiembrie 2000 - februarie 2002.
în motivarea cererii reclamanta a invocat furnizarea de energie termică pârâtei, în perioadele menționate, în baza unor raporturi contractuale și neîndeplinirea de către pârâta menționată a obligației de plată la scadență a facturilor emise pentru încasarea contravalorii acesteia.
Prin sentința nr. 4233/ COM din 25 iunie 2002, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune în ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 279.164.459 lei, cu titlu de majorări de întârziere și a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris, a admis în parte cererea precizată și a obligat pârâta SC C. SA Constanța la plata sumei de 833.612.339 lei, reprezentând contravaloare energie electrică, precum și a sumei de 409.574.190 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
S-a reținut, cu privire la sumele la a căror plată pârâta a fost obligată, că din probatoriul administrat în cauză a rezultat furnizarea energiei termice în baza contractului, înserarea în contract a clauzei penale și achitarea în parte a debitului din preț, în cursul soluționării litigiului în fond.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 1163 din 20 noiembrie 2002, a admis recursurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, a casat sentința atacată și a trimis dosarul aceleiași instanțe, în vederea dezbaterii pe fond a cauzei, reținând că deși la termenul din 11 iunie 2002 au fost pune în discuție numai excepțiile și instanța a rămas în pronunțare asupra acestora, la data de 25 iunie 2002 tribunalul s-a pronunțat și asupra fondului.
Prin sentința nr. 3875/ COM din 13 iunie 2003, în rejudecare după casare cu trimitere, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu a inițiat procedura concilierii directe, cu referire la pretenția dedusă judecății.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 861/ COM din 16 septembrie 2003, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate în rejudecare, a casat sentința atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, în vederea rejudecării, cu motivarea că s-a făcut dovada concilierii, împrejurare în raport de care instanța de fond putea respinge acțiunea doar cu privire la facturile care nu au făcut obiectul acestei proceduri.
Prin sentința nr. 1742/ COM din 2 martie 2004, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la suma reprezentând majorări de întârziere și a admis în parte cererea cu privire la sumele reprezentând contravaloare energie electrică și penalități de întârziere.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 278/ COM din 11 octombrie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva acestei din urmă hotărâri pronunțate în fond și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis excepția inadmisibilității pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloare energie termică.
S-a reținut că adresa din 3 octombrie 2001 nu poate face dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe cu privire la obligații viitoare, respectiv contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada ianuarie - februarie 2002.
împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta SC C. SA Constanța a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
S-a susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neefectuarea concilierii directe, cu referire la suma de 409.574.190 lei cu titlu de penalități de întârziere, deși din notificarea depusă la dosar, ca dovadă a îndeplinirii procedurii menționate, rezultă că o parte a facturilor incluse în suma menționată sunt aferente anului 2002.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Examinând notificarea din 3 octombrie 2001 (dosar fond) și calculul penalităților (dosarul de fond), se constată lipsa identității dintre facturile ce au făcut obiectul concilierii directe și facturile pentru care s-au calculat penalități, precum și cuprinderea în calculul penalităților a unor facturi ulterioare datei menționate care, din motivele judicios reținute de instanța de apel, nu puteau face obiectul procedurii prevăzute de art. 7201C. proc. civ.
Se constată așadar, că recursul declarat de pârâtă este întemeiat sub aspectul acestor critici.
Totalizând penalitățile aferente plății cu întârziere a facturilor care, concomitent, au fost prinse în situația analitică a penalităților și pentru care s-a realizat procedura concilierii directe, se constată că pretenția reclamantei este întemeiată în limita sumei de 121.521.583 lei cu titlu de penalități și, proporțional, 8.026.295 lei cheltuieli de judecată.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul și va modifica decizia atacată în sensul că va admite acțiunea în limita sumelor menționate.
Totodată, s-a văzut și cererea de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosar, intimata-reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4042/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4096/2005. Comercial → |
|---|
