ICCJ. Decizia nr. 4089/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 19 martie 2004, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pârâta A.S.G.C., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata daunelor interese în sumă de 400.019.780 lei, urmare rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 14 decembrie 1998, conform art. 21 din O.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 506/2002 modificată prin O.G. nr. 40/2003, precum și restituirea sumelor încasate în perioada 1998-2003 cu titlu de dividende.
în susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că pârâta - cumpărătoare nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul încheiat prevăzută de ordinul 52 de plată a prețului în cinci rate, fapt ce a determinat notificarea privind rezoluțiunea contractului cu toate consecințele prevăzute de art. 25 din O.G. nr. 25/2002.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii cu motivarea că prin adresa din 26 februarie 2002 a intervenit rezoluțiunea de plin drept a contractului potrivit art. 4 din actul adițional din 19 martie 1999, adresă prin care și-a manifestat expres voința de a nu mai executa respectivul contract.
Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 468 din 14 septembrie 2004 a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
în motivarea soluției date, instanța de fond a reținut că față de pactul comisoriu înserat de părți la art. 52.7 din contractul încheiat potrivit căruia în cazul neexecutării obligațiilor de către una din părți contractul se consideră desființat de plin drept, fără intervenția instanței contractul se consideră reziliat la data de 26 februarie 2002 când pârâta a anunțat imposibilitatea executării delegațiilor asumate.
întrucât rezoluțiunea obligațiilor contractului, precizează instanța de fond, a intervenit înainte de data plății ratei nr. 3 și 4 plata penalităților și a dobânzilor nu se justifică.
Cât privește sumele solicitate cu titlu de dividende, instanța a considerat că nu sunt datorate atâta timp cât din probele administrate rezultă că societatea pârâtă în perioada în discuție nu a obținut profit.
împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care au fost interpretate de către instanța de fond a dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 și a clauzelor contractului de vânzare cumpărare acțiuni.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2005 a admis apelul a schimbat în parte sentința criticată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 74.270.290 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar, a reținut că potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 în cazul desființării pe cale convențională sau judiciară, vânzătoarea acțiunilor va reține de la cumpărător sumele achitate de acesta în contul contractului reprezentând după caz, avans, rate, dobânzi, penalități achitate cu orice titlu până la desființarea acestuia, iar potrivit art. 211cumpărătorul acțiunilor este obligat la plata daunelor interese constând în sumele reprezentând dobânzile și penalitățile pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării contractului, penalități și sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului.
Apreciind ca dată de încetare a contractului data de 26 februarie 2002 când pârâta - intimată a notificat reclamantei încetarea plăților, mai avea de achitat ratele 3, 4, 5 plus dobânzile contractuale de 74.270.290 lei.
S-a mai reținut că prin clauza 5.2.7 din contract s-a prevăzut că acesta este desființat dacă cumpărătorul nu achită două rate succesive și că la data de 26 februarie 2002, când pârâta a notificat reclamantei încetarea plăților nu avea restanțe 2 rate astfel că datorează conform art. 211din O.G. nr. 25/2002 numai penalități de 74.270.290 lei, reprezentând dobânda de 10 % stabilită pentru plata în rate a sumei de 742.702.896 lei, conform clauzei 5.2.1. din contract.
Cu privire la dividende, instanța de apel a confirmat soluția fondului motivat că în perioada în discuție nu s-a realizat profit.
Cu petiția înregistrată la data de 3 martie 2005, reclamanta a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel recurenta susține că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1020 C. civ. și art. 21 din O.G. nr. 25/2002 modificat.
S-a reținut denaturat situația contractului rezoluționat în sensul că a luat drept reper de încetare a raporturilor contractuale dintre părți, data notificării A.V.A.S. de către părți, respectiv 26 februarie 2002, ignorând faptul că în cauză era exclus să opereze rezoluțiunea în situația în care culpa neexecutării contractului aparținea intimatei pârâte.
Faptul că instanța a comis o gravă greșeală de interpretare rezultă și din conținutul clauzei contractuale înserată la art. 5.2.7 care face vorbire despre momentul desființării contractului ca fiind data prin care vânzătorul anunță cumpărătorul despre desființarea contractului".
De asemenea recurenta precizează că deși instanța a invocat dispozițiile art. 211din O.G. nr. 25/2002 referitor la daunele interese datorate de cumpărător în cazul desființării contractului, deși constată că în cauză nu a operat rezoluțiunea la data notificării nefiind scadente două rate contractuale obligă intimata numai la plata penalităților contractuale.
Se critică și soluția privind neacordarea daunelor reprezentând contravaloarea dividendelor menționând că acestea reprezintă câștigul nerealizat (lucrum cessans).
Recursul este nefondat.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare acțiuni încheiat (dosar fond) plata prețului urma a se face în 5 rate anuale începând 13 februarie 2000.
S-a stipulat și clauză la art. 5.2.1 potrivit căruia "dobânda pentru plata în rate a sumei de 742.702.896 lei este de 10 % pe an și se plătește la data scadenței de plată a fiecărei rate".
De asemenea în conținutul convenției intervenite la art. 5.2.7 a fost înserat și un pact comisoriu părțile stabilind că "prezentul contract este de drept reziliat în cazul în care cumpărătorul nu plătește la scadență 2 rate succesive. în acest caz fără nici o somație contractul este desființat cu privire la toate acțiunile asupra cărora nu s-a transmis dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător. Momentul desființării contractului este data adresei prin care vânzătorul anunță cumpărătorul despre desființarea contractului".
Din economia textului precizat rezultă că rezoluțiunea contractului operează la simpla manifestare de voință a pârâtei cumpărătoare (dacă nu va plăti două rate consecutive).
Ori pârâta intimată prin adresa din 26 februarie 2002 a comunicat recurentei că nu mai înțelege să plătească restul ratelor. în aceste condiții justificat instanțele au apreciat că a operat rezoluțiunea contractului fără îndeplinirea vreunei alte formalități.
Așa fiind, critica recurentei în sensul că rezoluțiunea nu putea opera decât urmare aprobării sale nu poate fi reținută, întrucât prin modul de redactare a acestei clauze rezultă că a renunțat la acest beneficiu, fapt permis de dispozițiile art. 1020 - 1021 C. civ.
Din conținutul final al clauzei înserate la art. 5.2.7 din contractul încheiat rezultă că s-a stipulat în legătură cu momentul rezilierii contractului în sensul că acest moment este data la care vânzătorul anunță pe cumpărător despre reziliere.
Numai că această formulare, așa cum a reținut și instanța de fond, vine în contradicție cu cea potrivit căreia rezoluțiunea operează prin simpla voință a debitorului situație în care clauza urmează a fi interpretată în favoarea celui care obligă respectiv a intimatei - cumpărătoare.
Pe de altă parte recurenta nu a justificat cauza pentru care notificarea sa privind rezilierea contractului a intervenit la un interval de un an de la notificarea pârâtei creând în felul acesta o incertitudine de neacceptat în raporturile juridice din domeniul privatizării.
în aceste condiții justificat s-a reținut că rezoluțiunea contractului a intervenit înainte de data plății ratei 3 și 4, astfel că urmează a fi înlăturate criticile privind neacordarea dobânzilor și penalităților nefiind întrunite condițiile prevăzute expres de O.G. nr. 25/2002 cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 21 din acest act normativ cumpărătorul este delegat și la plata sumelor reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului.
Deci textul de lege se referă expres la dividende efectiv încasate și nu la eventualul câștig pe care A.V.A.S. nu l-a putut realiza, situație în care nu se poate reține nici critica privind neacordarea acestora.
Față de cele arătate a rezultat că instanța a dat o interpretare corectă a clauzelor contractului și dispozițiilor legale în materie, apreciind că pârâta poate fi obligată numai la dobânda de 10 %, conform clauzei 5.2.1 din contract astfel că s-au văzut dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4132/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4191/2005. Comercial → |
|---|
