ICCJ. Decizia nr. 4118/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4118/2005
Dosar nr. 1111/2003
Şedinţa publică din 20 septembrie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.C.F.B.P., cu sediul în Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC A.N.R. SA cu sediul în Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 12.314.492.103 lei, reprezentând valoarea depozitelor asigurate conform contractului de asigurare din 28 mai 1999.
Prin sentinţa civilă nr. 10732 din 21 decembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, a admis acţiunea precizată şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 3.000.000.000 lei sumă asigurată şi la 6.948.262.521 lei daune interese.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că, pe lângă contractul de asigurare, părţile au încheiat actul de "Asigurare de risc financiar" prin care asigurătorul se obliga să plătească valoarea nominală a depozitului titularului în cazul refuzului de plată al reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 978 din 21 iunie 2002, a respins ca nefondat recursul pârâtei, considerând că prin „asigurarea de risc financiar" era asigurat în proporţie de 100 % depozitul iar asigurarea în sume mult mai mari decât soldul depozitelor nu este de natură să exonereze pe asigurător de obligaţiile asumate.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, procurorul general a declarat recurs în anulare, considerând-o esenţial nelegală şi vădit netemeinică întrucât prin art. 27 din Legea nr. 136/1995 despăgubirea nu poate depăşi valoarea bunului asigurat şi nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract, iar asigurătorul s-a obligat să asigure depozitul în limita sumei acestuia, pentru care a fost plătită prima de asigurare, consemnată în pct. 4 al contractului.
Totodată în pct. 6 al contractului părţile au stipulat expres că limita maximă a răspunderii asigurătorului este valoarea de depozit pentru care s-a plătit prima de asigurare.
În privinţa înscrisurilor, „asigurarea de risc financiar", procurorul general consideră că acestea au valoarea aducerii la cunoştinţă a deponenţilor de existenţa contractului de asigurare, iar în temeiul acestora numai deponenţi puteau solicita obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor.
Recursul în anulare este întemeiat şi va fi admis, pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contractul de asigurare, una dintre părţi, asiguratul, se obligă să plătească o sumă de bani celeilalte părţi, asigurătorul, în schimbul căreia, în cursul survenirii evenimentului asigurat, să plătească indemnizaţia de asigurare.
Contractul de asigurare din 28 mai 1999 prevedea că indemnizaţia de asigurare se plăteşte în limita sumei asigurate iar aceasta este aceea înscrisă în poliţa de asigurare şi pentru care s-a plătit prima de asigurare (pct. 4).
Obiectul asigurării, îl constituie aşa dar riscul de neplată al depozitelor bancare pentru care asiguratul a încheiat poliţa de asigurare şi a plătit prima de asigurare (pct. 1 al contractului).
Prin „asigurarea de risc financiar", asigurătorul s-a obligat în limitele contractului de asigurare să despăgubească pe titularul contractului de depozit cu valoarea nominală a contractului de depozit. În acelaşi act părţile au stipulat, însă, plata primei de asigurare în condiţiile stipulate în contract.
Astfel, obiectul asigurării este limitat la poliţa de asigurare pentru care s-a plătit prima de asigurare.
Referirea la depozitul unei persoane fizice sau juridice prin care se asigură depozitul în proporţie de 100 % în condiţiile stipulării primei de asigurare plătită şi a condiţiilor contractului, astfel cum au fost încheiate actele de „asigurare de risc financiar", nu depăşeşte cadrul acordului de voinţă materializat în contractul de asigurare.
Plata primei de asigurare este aceea care îndreptăţeşte pe asigurat la obţinerea despăgubirilor, iar aceasta este înscrisă în contract şi nu în „asigurarea de risc financiar".
Pe de altă parte, instanţele judiciare au sesizat că actele încheiate au reprezentat un mod de atragere a încrederii deponenţilor, care însă pot atrage responsabilităţi de altă natură, ale asigurătorului în raporturile cu asigurătorul şi titularii depozitelor.
Aşa fiind în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul în anulare, va casa Decizia civilă nr. 978 din 21 iunie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, va admite recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 10732 din 21 decembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti schimbând sentinţa în sensul că va înlătura obligarea pârâtei la plata sumei de 6.948.262.521 lei daune-interese şi menţinând restul dispoziţiilor acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de P.G.P. de pe lângă Î.C.C.J., împotriva deciziei nr. 978 din 21 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia atacată, admite şi apelul pârâtei, schimbă în parte sentinţa nr. 10732 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 6.948.262.521 lei daune-interese.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3767/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4120/2005. Comercial → |
|---|
