ICCJ. Decizia nr. 4133/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4133/2005
Dosar nr. 545/2005
Şedinţa publică din 20 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M. SA Neamţ, a chemat în judecată pe pârâta SC V. SRL Slănic Prahova, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să-i restituie 52 lăzi frigorifice aflate în custodia pârâtei pentru comercializarea produsului îngheţată M. sau contravaloarea acestora.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 208/ E din 10 februarie 2004, a respins excepţia prescripţiei extinctive, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei bunurile solicitate sau contravaloarea acestora în sumă de 241.941.511 lei.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între părţi a intervenit un contract de închiriere a lăzilor frigorifice fără a se specifica termenul contractului, aşa încât nu se poate determina momentul de început al prescripţiei extinctive, iar restituirea bunurilor este întemeiată pe dispoziţiile art. 1431 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bacău, soluţionând apelul declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 258 din 23 noiembrie 2004, a respins ca nefondată cererea formulată împotriva sentinţei susmenţionate, considerând că adresele 233/2000 şi 243/2001 întrerup cursul prescripţiei, iar valoarea lăzilor frigorifice a fost stabilită de expert, ţinând cont de gradul de uzură al acestora.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine că instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cât timp relaţiile contractuale au încetat din anul 1999, iar contractul de închiriere încheiat în anul 1995 îşi producea efectele timp de un an, aşa încât termenul de prescripţie se împlinise înainte de anul 2000, când se pretinde interpretarea cursului acesteia.
Greşit a fost soluţionată schimbarea temeiului acţiunii de către instanţa de fond, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1026-1030 C. civ. şi 1073-1075 C. civ., iar hotărârea schimbând calificarea dată aplică dispoziţiile art. 969 şi 1431 C. civ. şi obligă alternativ la plata contravalorii lăzilor frigorifice.
O ultimă critică se referă la greşita evaluare efectuată de expert, care nu a ţinut cont de gradul avansat de uzură, aşa încât s-a urmărit obligarea pârâtei la o sumă care nu corespunde realităţii.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prescripţia extinctivă reprezintă stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege. Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 3 din decretul 167/1958 acţiunea întemeiată pe drepturile de creanţă se prescrie în termen de 3 ani, care începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Prin contractul de închiriere încheiat în anul 1995, părţile au convenit ca proprietarul SC M. SA să pună la dispoziţia chiriaşului lăzii frigorifice care să asigure spaţiul de depozitare şi comercializare al produselor livrate, fără a se stabili un termen până la care contractul să-şi producă efectele. Rezultă fără putinţă de tăgadă, că acest contract s-a încheiat în considerarea celeilalte manifestări de voinţă a părţilor privind vânzarea în regim de comision a produselor reclamantei, convenţie care s-a desfăşurat până la data de 16 martie 1999. Apare aşadar, evidenţa raportului de accesibilitate a contractului de împrumut, confirmat chiar de pârâtă în notele de şedinţă din 5 februarie 2004, raport care justifică soluţia pronunţată de instanţa de apel. Cât timp contractul de livrare a produselor reclamantei (îngheţata M.) s-a desfăşurat până în 1999 nu se poate susţine, cu pertinenţă, limitarea, dedusă implicit, a contractului prin care se asigura spaţiul de depozitare şi comercializare a produselor, la un termen de un an. Voinţa reală a părţilor rezultă din manifestarea acestora, a fost aceea de a menţine efectele încheierii pe durata desfăşurării raporturilor comerciale dintre părţi.
Dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., stabilesc cuprinsul cererii de chemare în judecată; iar printre condiţiile acesteia, obiectul cererii şi arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază aceasta, reprezintă elemente esenţiale. Dacă în privinţa obiectului cererii de chemare în judecată dispoziţiile procesuale sunt restrictive, în sensul că modificarea acestuia nu se poate face decât până la prima zi de înfăţişare (art. 132 alin. (1) C. proc. civ.), motivele de drept ale acţiunii sunt cenzurate de judecător care are îndatorirea, prin aplicarea corectă a legii, să pronunţe o hotărâre legală şi temeinică (art. 129 alin. (5) C. proc. civ.).
Instanţa de apel, judicios a răspuns şi acestui motiv, aşa încât critica formulată este nefondată.
Pe de altă parte, obligaţia alternativă stabilită de instanţele de fond nu poate constitui un element de nelegalitate cât timp aceasta a fost formulată în cererea de chemare în judecată; alegerea ei aparţine debitorului (art. 1027 C. civ.), dar îndreptăţeşte funcţia de garanţie pentru creditor (art. 1029 C. civ.).
Cu privire la evaluarea efectuată de expert, care reprezintă o situaţie de fapt, instanţa de apel a apreciat just netemeinicia criticii, amortizarea în documentele contabile neidentificându-se cu valoarea de circulaţie a bunurilor. Astfel, dacă în documentele contabile un bun apare ca fiind amortizat, nu înseamnă că acesta nu mai are valoare. Iar obiecţiunile la expertiză se refereau la această situaţie.
Aşa dar, considerând nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 258 din 24 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V. SRL Slănic Prahova, împotriva deciziei civile nr. 258/2004 din 23 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4130/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4136/2005. Comercial → |
|---|
