ICCJ. Decizia nr. 4172/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4172/2005
Dosar nr. 1681/2005
Şedinţa publică din 21 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1482/ LC din 22 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 2510/2004 a fost admisă acţiunea comercială a reclamantei SC A. SA Satu Mare, în prezent SC M. SA Galaţi, sucursala Satu Mare, în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. Bucureşti, pentru C.M.J. Satu Mare.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.A.N. Bucureşti, pentru C.M.J. Satu Mare, împotriva C.J.S.M.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de C.J.S.M., împotriva C.L.S.M.
S-a dispus evacuarea pârâtului C.M.J. Satu Mare din spaţiul situat la parterul blocului din str. Ganea, Satu Mare.
Chematele în garanţie au fost obligate să asigure pârâtului C.M.J. Satu Mare un spaţiu corespunzător desfăşurării activităţii de recrutare – încorporare în municipiul Satu Mare, acesta fiind obligat să plătească reclamantei suma de 10.078.000 lei cheltuieli de judecată.
Cererea de chemare în judecată a titularului dreptului, formulată de pârâtul C.M.J. Satu Mare a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta, pe parcursul judecării cauzei, a fuzionat prin absorbţie cu societatea SC M. SA Galaţi, societate absorbantă.
Conform extrasului de carte funciară colectivă Satu Mare, reclamanta este proprietara spaţiului alimentar situat în Satu Mare, spaţiu ocupat de pârâtul C.M.J. Satu Mare, care, în urma şedinţei din 23 decembrie 1993, a hotărât să amenajeze pentru activitatea de recrutare – încorporare spaţiul aflat la adresa din Satu Mare, str. Ganea.
Prin adresa din 30 mai 1007 a P.S.M., i s-a adus la cunoştinţă pârâtului că pentru perioada în care se desfăşoară activităţi de recrutare – încorporare i s-a pus la dispoziţie imobilul situat în str. Ganea. La acea dată reclamanta era proprietara imobilului în litigiu, întrucât prin sentinţa civilă nr. 7368/1996 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a constatat că spaţiul comercial de la parterul blocului este proprietatea reclamantei şi pe cale de consecinţă, s-a dispus notarea lui în C.F. Satu Mare.
Ulterior, în anul 2000, chematul în garanţie C.L.S.M. a formulat o acţiune în constatarea dreptului de proprietate, revendicare şi rectificare în C.F., împotriva reclamantei SC M. SA Galaţi, sucursala Satu Mare, acţiune respinsă prin sentinţa civilă nr. 1262/LC/2001 a Tribunalului Satu Mare, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 556/C/2002 a Curţii de Apel Oradea.
Prin adresa din 23 noiembrie 1999, reclamanta a convocat pârâtul la sediul său în vederea perfectării unui contract de închiriere pentru spaţiul în litigiu, convocare rămasă fără rezultat, sens în care a formulat acţiunea în evacuare. Reclamanta, fiind proprietară, are dreptul de a se bucura şi de a dispune de imobil în mod exclusiv şi absolut, în limitele conferite de lege, potrivit dispoziţiilor art. 480 C. civ.
Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de fond a apreciat că pârâtul este obligat să respecte dreptul de proprietate al reclamantei, sens în care a dispus evacuarea acesteia din spaţiul în litigiu.
Referitor la cererile de chemare în garanţie formulate de pârât împotriva C.J.S.M. şi C.L.S.M., instanţa de fond le-a găsit întemeiate, admiţându-le, faţă de prevederile art. 72 şi art. 76 din Legea nr. 46/1996, privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Din interpretarea acestor dispoziţii legale imperative rezultă că legiuitorul a instituit în sarcina chemaţilor în garanţie C.J.S.M. şi C.L.S.M. obligaţia comună de a asigura locaţia corespunzătoare desfăşurării activităţii C.M.J. Satu Mare.
Nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 64 C. proc. civ., prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată a titularului dreptului formulată de pârât, întrucât imobilul în litigiu, la data când a fost luat în folosinţă, nu se găsea în proprietatea sau administrarea C.L.S.M.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtul M.A.N. Bucureşti, pentru C.M.J. Satu Mare şi chematele în garanţie C.J.S.M. şi C.L.S.M.
Prin Decizia nr. 26 din 8 martie 2005, Curtea de Apel Oradea a respins toate aceste apeluri ca nefondate şi a menţinut în totalitate sentinţa atacată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, pârâtul M.A.N. şi chematele în garanţie C.J.S.M. şi C.L.S.M.
În recursul său M.A.N., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că reclamanta nu a administrat nici o dovadă din care să reiasă că ar fi existat vreodată un contract de închiriere încheiat cu C.M.J. Satu Mare, care să justifice admisibilitatea în fond a cererii de evacuare. Mai susţine că în absenţa unui raport juridic locativ între reclamantă şi pârât acţiunea în evacuare, care este o acţiune personală, este inadmisibilă, reclamantul având la îndemână doar o acţiune reală în revendicare.
C.J.S.M. a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul obligării la plata cheltuielilor de judecată în apel de către partea căzută în pretenţii la instanţa de fond, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. În motivare se arată că în apel s-a solicitat doar schimbarea în parte a sentinţei instanţei de fond, în sensul de a se obliga C.L.S.M. de a asigura o altă locaţie pentru M.A.N. – C.M.J. Satu Mare, iar la fond s-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de acest recurent.
C.L.S.M. solicită, întemeindu-se în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului său şi modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii acţiunii.
În motivare se susţine că instanţele au aplicat greşit art. 480 C. civ., întrucât imobilul în cauză a fost proprietatea Statului Român, fiind în administrarea C.L.S.M., care a şi efectuat investiţii în nume propriu. Se mai arată că, potrivit art. 74 din Legea nr. 46/1996, autorităţile administraţiei publice locale nu pot dispune mutarea centrelor militare din localurile care le-au fost puse la dispoziţie, iar instanţele au ignorat acest aspect.
Cu privire la recursul M.A.N. instanţa a pus în discuţie excepţia nulităţii lui în raport de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., având în vedere că se invocă aspecte care ţin mai mult de aprecierea probelor administrate de instanţe, aspect ce nu se încadrează în motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Luând în considerare că din dezvoltarea, succintă, a motivelor de recurs, cel vizând inadmisibilitatea cererii de evacuare ar putea fi încadrat în cel prevăzut de art. 304 pct. 9, Curtea respinge excepţia invocată.
Examinând recursul M.A.N. prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că aceste motive sunt invocate pentru prima dată în recurs, ele nefiind invocate de parte în apel, întrucât în apel a criticat doar obligarea sa la cheltuieli de judecată, iar instanţa de apel a examinat apelul acesteia doar sub acest aspect. Având în vedere acest aspect care dă căii de atac un caracter de recurs omisso medio şi faptul că în recurs nu se mai reia motivul din apel, Înalta Curte urmează să-l respingă. Mai mult, aspectul nefondat al recursului rezultă şi din aceea că acest recurent nu avea decât calitatea de detentor precar al spaţiului în litigiu, neavând un raport contractual nici cu C.L.S.M. şi nici cu actualul proprietar al spaţiului.
Recursul C.J.S.M. este nefondat întrucât în mod corect instanţa de apel a obligat toate părţile apelante, al căror apel a fost respins, să suporte cheltuielile de judecată în apel, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin conduita lor procesuală, declararea unui apel nefondat, au cauzat aceste cheltuieli, iar prin respingerea apelurilor apelanţii au căzut în pretenţii în sensul avut în vedere de textul mai sus evocat.
Nici recursul C.L.S.M. nu este fondat întrucât, aşa cum corect au reţinut instanţele, conform celor consemnate în cartea funciară, reclamanta este proprietara spaţiului în discuţie, iar aspecte invocate de acest recurent legate de un pretins drept de proprietate asupra spaţiului şi investiţiilor făcute nu au format obiectul prezentei cauze.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 46/1996 acestea instituie o obligaţie în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale care deţin spaţii puse la dispoziţia centrelor militare dar nu şi sarcina altor proprietari ai unor asemenea spaţii, în cazul de faţă o societate comercială.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de chematele în garanţie C.J.S.M. şi C.L.S.M. şi al pârâtului M.A.N. Bucureşti, direcţia L.A.J., împotriva deciziei nr. 26/ A-C din 8 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4144/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4280/2005. Comercial → |
|---|
