ICCJ. Decizia nr. 4285/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4285/2005
Dosar nr. 214/2005
Şedinţa de la 27 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 2 iunie 2003, reclamantul M.B. a chemat în judecată pe pârâta SC B.A.S. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de 46.500 dolari S.U.A. contravaloare lipsă folosinţă spaţiu şi 26.857 dolari S.U.A. daune pentru neplata acestei sume, pentru perioada 1 aprilie 2000 – 31 octombrie 2002.
La 11 septembrie 2003, pretenţiile au fost majorate la 82.959,25 dolari S.U.A., reprezentând 46.500 dolari S.U.A. contravaloare lipsă de folosinţă şi 36.459,25 dolari S.U.A. daune, calculate pentru perioada 1 aprilie 2000 – 30 septembrie 2003.
Prin sentinţa comercială nr. 14553 din 18 noiembrie 2003, tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei aprilie – mai 2000 şi a respins ca atare cererea de plată a despăgubirilor pe perioada respectivă. A respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă şi a daunele aferente perioadei iunie 2000 - septembrie 2003, inclusiv.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că cererea a fost formulată la data de 2 iunie 2003, iar reclamanta nu a făcut dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei, conform art. 13 – 17 din decretul nr. 167/1958, astfel că faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 1 din acelaşi act normativ, a admis excepţia prescripţiei pentru pretenţiile aferente perioadei aprilie – mai 2000.
Pe fond, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada ocupării de către pârâtă a spaţiului situat în Bucureşti, Str. C.A. Rosetti, atât procedura de îndeplinire a citării la adresa menţionată mai sus cât şi convocarea pârâtei la conciliere directă, fiind restituite cu menţiunea "destinatar mutat de la adresă".
Instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei potrivit cărora neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei contractuale de predare a spaţiului pe baza unui proces verbal dă naştere la dreptul reclamantei de a solicita contravaloarea lipsei de folosinţă, având în vedere că nu este vorba de drepturi şi obligaţii corelative, încheierea procesului verbal de predare primire fiind o obligaţie contractuală, în timp ce lipsa de folosinţă este urmare a ocupării efective fără titlu a spaţiului, ocupare ce nu a fost dovedită în speţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.B., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială sub nr. 37/2004.
În motivarea apelului se arată că la termenul din 18 noiembrie 2003 instanţa a invocat excepţia prescripţiei pentru perioada aprilie – mai 2000, excepţie care a fost admisă, deşi reclamantul a solicitat respingerea ei. Ca urmare a admiterii excepţiei, acţiunea a fost precizată în funcţie de prescripţia extinctivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 529 din 22 noiembrie 2004, admite apelul declarat de apelanta M.B. – prin P.G., împotriva sentinţei comerciale nr. 14553 din 18 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 9860/2003, în contradictoriu cu intimata SC B.A.S. SRL şi în consecinţă admite în parte acţiunea precizată şi obligă pârâta la plata sumei de 43.450 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plăţii reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru perioada 2000 – 30 noiembrie 2002.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel având în vedere că pârâta o ocupat spaţiul fără a face dovada unui titlu locativ valabil şi fără să achite contravaloarea acestei folosinţe, în baza articolului 296 C. proc. civ., admite apelul şi schimbă în parte sentinţa atacată, în sensul că, potrivit art. 998 C. civ., admite în parte acţiunea precizată şi obligă pârâta la plata sumei de 43.450 dolari S.U.A. în echivalent lei la data plăţii reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 2000 – 30 noiembrie 2002, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal şi motivat reclamanta M.B. – prin P.G., criticând hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" reţinând în mod greşit că „debitorul nu face parte din categoria de venituri la care se referă OG nr. 11/1996 şi OG nr. 61/2002.
În susţinerea criticii recurenta arată că majorările de întârziere sunt accesorii debitorului principal şi cum toate veniturile obţinute din exploatarea spaţiilor comerciale se fac venit la bugetul local şi majorările de întârziere au aceiaşi destinaţie conform art. 3 din OG nr. 61/2002.
În consecinţă, recurenta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate în sensul de a admite pe fond acţiunea, obligând intimata – pârâtă şi la plata majorărilor de întârziere.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că instanţa de apel, mod corect a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză pronunţând o hotărâre temeinică şi legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Recurenta critică în mod nejustificat Decizia atacată întrucât, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, debitul faţă de care s-au calculat majorările de întârziere nu face parte din categoria creanţelor prevăzute de OG nr. 11/1996 şi OG nr. 61/2002 constând în impozite, taxe, contribuţii şi amenzi, acesta rezultând din raporturile private în care municipalitatea a fost angajată.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantă, menţinând Decizia atacată ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.B., împotriva deciziei nr. 529 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4280/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4287/2005. Comercial → |
|---|
