ICCJ. Decizia nr. 4249/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4249/2005
Dosar nr. 1457/2005
Şedinţa publică din 23 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă înregistrată la data de 3 februarie 2004 la Judecătoria Craiova, reclamanta SC A. SA Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O.F. obligarea acesteia la plata sumei de 286.361.552 lei şi penalităţi de întârziere datorate în baza contractului, precum şi la plata de daune interese cominatorii în sumă de 500.000 lei /zi.
Judecătoria Craiova prin sentinţa civilă nr. 5249, pronunţată la data de 19 mai 2004, admite în parte acţiunea reclamantei, obligă pârâta la plata sumei de 286.361.552 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi respinge cererea privind daunele cominatorii.
Prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii că în temeiul contractului încheiat de părţi, reclamanta a executat o serie de lucrări de construcţii montaj pentru amenajarea obiectivului P.A.F., în perioada 1998-2000, valoarea acestora însumând 286.361.552 lei potrivit documentaţiei întocmite de C.J.D.
Referitor la daunele cominatorii solicitate instanţa respinge cererea ca inadmisibilă, reţinând că faţă de natura obligaţiei a cărei executare se solicită, de plata a contravalorii lucrărilor, respectiv „de a da" şi nu „de a face", nu se pune problema constrângerii debitorului la executare prin plata de daune cominatorii pe zi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, ambele părţi, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta invocând nepronunţarea primei instanţe cu privire la capătul de cerere referitor la penalităţi, iar pârâta criticând soluţia adoptată de instanţă pe excepţiile invocate cât şi pe fond.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia comercială nr. 1457 din 18 februarie 2005 respinge ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut sub aspectul competenţei teritoriale aplicarea corectă de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 101 C. proc. civ., iar în ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, a constatat că a intervenit o întrerupere a cursului prescripţiei prin plata parţială a contravalorii lucrărilor cu O.P. din 11 iulie 2001.
Pe fondul cauzei instanţa de apel a reţinut că determinarea lucrărilor executate în temeiul contractului convenit de părţi, s-a făcut în mod legal, potrivit art. 6.1 din contract în baza celor statuate de comisia de verificare din cadrul C.J.D.
Referitor la nepronunţarea instanţei fondului asupra capătului de cerere vizând acordarea de penalităţi de întârziere, instanţa de control a constatat că simpla referire la plata de penalităţi de întârziere, fără arătarea obiectului şi valorii acestora echivalează cu o neinvestire a instanţei fondului, critica reclamantei sub acest aspect fiind lipsită de temei.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta cât şi pârâta.
Reclamanta critică soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul neacordării penalităţilor de întârziere potrivit celor convenite în contractul încheiat cu pârâta.
Criticile invocate de pârâtă, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor privitoare la întreruperea cursului prescripţiei, în condiţiile în care plata celor 80 milioane lei, a avut în vedere acoperirea în întregime a debitului în raport de lucrările efectiv executate.
Totodată pârâta critică rapoartele întocmite de C.J.D., prin direcţia tehnică, rapoarte care au fost avute în vedere de instanţă, deşi acestea nu corespund cu situaţia reală a lucrărilor executate, atât sub aspect cantitativ cât şi sub aspectul preţurilor practicate.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
1. Trebuie precizat că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile limitativ prevăzute de acest text de lege.
2. Critica recurentei reclamante cu privire la neacordarea penalităţilor de întârziere, nu poate fi primită, deoarece instanţa nu a încălcat dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 969 şi 1066 C. civ., ci a reţinut că reclamanta nu şi-a precizat obiectul şi valoarea acestui capăt de cerere, pentru a putea fi discutat cu respectarea principiului contradictorialităţii, cererea fiind nefondată sub acest aspect.
Ori, criticile de netemeinicie, pe situaţii de fapt, care constituie atributul exclusiv al instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului său devolutiv, nu pot face obiectul controlului casaţiei, în contextul legislativ actual.
3. Referitor la recursul pârâtei, critica vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privitoare la întreruperea cursului prescripţiei, este nefondată, plata sumei de 80 milioane lei la data de 11 iulie 2001, în contul lucrărilor convenite cu reclamanta, constituie o recunoaştere a dreptului a cărei acţiune se prescrie şi are ca efect întreruperea cursului prescripţiei (art. 16 alin. (1) lit. a) din decretul nr. 167/1958).
Potrivit art. 17 alin. (2) din acelaşi act normativ, după întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie, iar raportat la data introducerii acţiunii 3 februarie 2004, termenul general de prescripţie de 3 ani nu a fost împlinit.
Celelalte critici formulate de pârâta recurentă vizează aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi primite pentru raţiunile înfăţişate la pct. 2.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A. SA Craiova şi de pârâta P.O.F., împotriva deciziei nr. 50 din 18 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4253/2005. Comercial → |
|---|
