ICCJ. Decizia nr. 4293/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4293/2005
Dosar nr. 1680/2005
Şedinţa publică din 27 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscală, la data de 22 iulie 2003, reclamanta SC H. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta M.S. şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 1.448.432.581 lei cu titlu de preţ, suma de 1.230.250.213 lei cu titlul de penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de antrepriză din 12 decembrie 1996 având ca obiect realizarea de lucrări, dar că pârâta nu a achitat suma arătată în petitul acţiunii deşi producţia realizată a fost recunoscută de pârâtă şi că înţelege să solicite şi penalităţi de întârziere, conform art. 6-8 din contract.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii, deoarece reclamanta este aceea care nu a efectuat lucrările la termenele arătate în contract, că actele adiţionale încheiate ulterior cu declararea termenelor de execuţie nu s-au datorat dificultăţilor financiare în care s-ar fi aflat, ci datorită condiţiilor meteorologice şi în fine că penalităţile de întârziere de la art. 6, 8 din contract se referă la situaţia când antreprenorul general nu finalizează lucrarea la termenul stipulat în contract, urmează să suporte plata de penalităţi de întârziere şi nu a beneficiarului.
Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscală, prin sentinţa nr. 1918 din 4 octombrie 2004 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pe pârâtă să-i plătească suma de 1.448.432.581 lei cu titlul de preţ, suma de 1.230.250.213 lei cu titlul de penalităţi de întârziere precum şi suma de 35.600.004 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a achitat preţul lucrărilor executate de reclamantă şi că potrivit clauzelor contractuale datorează şi penalităţi de întârziere în decontare.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta care a arătat că nu este de acord cu cuantumul penalităţilor de întârziere în decontare în sensul că suma stabilită drept garanţie de bună execuţie care se constituie prin reţineri succesive din plata cuvenită pentru facturile parţiale şi care este de 5 % din valoarea acestora nu poate intra în calculul penalităţilor de întârziere atâta timp cât nu este considerat debit.
Prin Decizia nr. 11 din 23 februarie 2005, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta M.S.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal şi motivat pârâta P.M.S., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal întrucât nu a avut în vedere dispoziţiile contractuale pretenţiile reclamantei fiind mai mari decât cadrul contractual.
În consecinţă, recurenta a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii ca nefondată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului prin prisma motivului de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod judicios a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Potrivit art. 299 C. proc. civ., deciziile pronunţate în apel pot fi atacate cu recurs pentru cel puţin unul din motivele de casare sau modificare prevăzută limitativ de art. 304 din acelaşi cod.
Aşadar pe calea recursului se poate examina legalitatea hotărârii criticate, şi limita motivelor prevăzute de lege, acesta neavând caracter devolutiv şi nereprezentând o nouă judecată în fond ci numai un control al deciziei atacate.
Având în vedere aceste reglementări se constată că, în speţă, pârâta-recurentă a enunţat şi invocat doar, ca motiv de apel, nelegalitatea deciziei atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a dezvolta susţinerile sale referitoare la faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile contractuale şi că pretenţiile reclamantei sunt mai mari decât cadrul contractual.
De altfel, şi motivul de apel invocat de pârâtă nu a fost susţinut de lucrările dosarului, aşa cum a reţinut, în mod corect, instanţa de apel.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei M.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.S., împotriva deciziei nr. 11 din 23 februarie 2005 a Curţii de Apel Suceava, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4289/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4318/2005. Comercial → |
|---|
