ICCJ. Decizia nr. 4556/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4556/2005
Dosar nr. 10755/2004
Şedinţa publică din 7 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 17971 din 5 noiembrie 2003, reclamanta A.D.S., în contradictoriu cu pârâta SC V.P.S. SA, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumelor de 653.679.094 lei, cu titlu de redevenţă, 653.679.094 lei cu titlu de penalităţi calculate până la 22 octombrie 2003, precum şi la plata penalităţilor prevăzute de art. 5.2 din contractul de concesiune încheiat între părţi, cu cheltuieli de judecată aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 2929 din 27 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins acţiunea ca prescrisă, instanţa reţinând că reclamanta putea să îşi valorifice pretenţiile până la 30 septembrie 2003 dar că cererea de chemare în judecată a fost promovată după împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani incident în cauză.
Apelul declarat de reclamantă A.D.S., împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 388 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În motivarea apelului s-a arătat că pretenţiile erau scadente şi la data de 31 decembrie 2000, că s-a încheiat un nou contract de concesiune cu A.S.S., care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2001 astfel că, intimata datora redevenţă şi pe trimestrul al III-lea al anului 2000.
A mai invocat apelanta că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că s-a întrerupt cursul prescripţiei prin recunoaşterea pe care a făcut-o intimata pârâtă la concilierea directă şi nici de faptul că reclamanta a diminuat redevenţa datorată în conformitate cu documentaţia depusă de intimata-pârâtă care atestă calamitatea suferită în anul 2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 388 din 16 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
În fundamentarea acestei decizii instanţa a reţinut în esenţă, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
A mai reţinut instanţa de apel că pârâta fiind o persoană juridică, pentru a i se opune o eventuală recunoaştere în cadrul concilierii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., trebuia dovedit că reprezentantul său era mandatat să recunoască pretenţiile reclamantei. Ori, în cauză nu a fost produsă o asemenea dovadă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, reclamanta A.D.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304.8 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurentă vizează faptul că instanţa de apel a apreciat în mod greşit faptul că apelanta-reclamantă nu a precizat cărui trimestru al perioadei 1999 – 2000 îi sunt aferente sumele solicitate cu titlu de redevenţă, precum şi faptul că în mod eronat instanţa nu a luat în considerare în soluţionarea excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune, recunoaşterea făcută de pârâtă în cadrul procesului verbal de conciliere, ignorând, astfel principiul libertăţii contractuale consacrat de art. 969 C. civ.
Curtea, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit procesului-verbal încheiat de părţile litigante la 9 septembrie 2003, reprezentantul legal al pârâtei, directorul general al SC V.P.S. SA, recunoaşte ca fiind corectă perioada pentru care datorează numai sumele reprezentând redevenţă, mai puţin cele reprezentând penalităţi de întârziere, pe baza datelor prezentate de către reclamantă în invitaţia la conciliere adresată pârâtei (adresa din 4 august 2003).
Potrivit adresei mai sus evocate reclamanta comunica pârâtei că debitul datorat în baza contractului de concesiune din 25 aprilie 2000 este de 2.161.360.766 lei din care 1.080.680.383 lei redevenţă neachitată la termenele scadente şi 1.080.680.383 lei penalităţi de întârziere, conform art. 5.2 din contract până la data de 24 iulie 2003.
Prin acţiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.307.358.188 lei din care 653.679.094 lei redevenţă neachitată şi 653.679.094 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la data de 22 octombrie 2003, în baza contractului de concesiune din 25 aprilie 2000 şi în continuare, până la stingerea debitului.
Comparând cele două înscrisuri (procesul verbal de conciliere din 9 septembrie 2003 şi acţiunea reclamantei) se remarcă faptul că sumele pentru care s-a făcut concilierea nu coincid cu cele din cererea de chemare în judecată, fapt neluat în considerare şi, deci neanalizat, de instanţă.
2. Concilierea prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., în accepţiunea pe care legiuitorul a vrut să i-o dea are ca finalitate lămurirea, clarificarea unei situaţii conflictive ivite în derularea unor raporturi comerciale.
Rezolvarea unor atari situaţii implică de cele mai multe ori recunoaşteri totale sau parţiale a pretenţiilor în discuţie, împrejurare în raport de care capacitatea participanţilor la conciliere de a face acte de dispoziţie este prezumată.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal de conciliere din 9 septembrie 2003 din partea pârâtei a participat directorul general al societăţii, reprezentant legal al SC V.P.S. SA, în condiţiile art. 35 alin. (2) din decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. În consecinţă, recunoaşterea făcută de reprezentantul legal al pârâtei numai cu privire la sumele datorate cu titlu de redevenţă are efect întrerupător de prescripţie, instanţa urmând a analiza în baza probatoriului administrat, în raport de ce perioadă trebuie calculat termenul de prescripţie privitor la sumele cerute cu titlu de redevenţă, cu luarea în considerare a documentelor care atestă starea de calamitate existentă în anul 2000 (a se vedea în acest sens procesul verbal încheiat de părţi la 15 septembrie 2003, în cadrul şedinţei de conciliere prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.).
Curtea, în considerarea celor ce preced, constatând nelegalitatea deciziei recurate şi având în vedere că prima instanţă, în mod greşit, a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza Tribunalului Bucureşti pentru judecare în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 388 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 2929 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti şi trimite cauza Tribunalului Bucureşti pentru judecare în fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4554/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4557/2005. Comercial → |
|---|
