ICCJ. Decizia nr. 4557/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4557/2005
Dosar nr. 10768/2004
Şedinţa publică din 7 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, la data de 15 iulie 2003 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanta A.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.V. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 2.775.226.557 lei, reprezentând preţul asocierii în participaţiune şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2003, precum şi la plata penalităţilor în continuare până la achitarea debitului, datorate în temeiul contractului de asociere în participaţiune încheiat cu pârâta privind exploatarea terenului agricol în suprafaţă de 1.000 ha, situat pe teritoriul SC A.P. SA, pe durata unui an agricol (2000 –2001).
Prin sentinţa comercială nr. 1239 din data de 20 noiembrie 2003, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acţiunea obligând pârâta la plata sumei de 2.775.226.557 lei, reprezentând preţul asocierii în participaţiune neachitate la termenele scadente şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2003.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere calculate până la data stingerii debitului.
Prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii că pârâta nu a făcut dovada achitării preţului asocierii în cuantumul şi la termenele convenite prin art. IV din contract urmând să răspundă potrivit art. 969 C. civ., pentru prejudiciul cauzat reclamantei.
Referitor la plata penalităţilor de întârziere calculate până la data stingerii debitului, instanţa reţine că pretenţiile sunt neîntemeiate faţă de incertitudinea prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au declarat apel, reclamanta solicitând admiterea în integralitate a pretenţiilor sale şi sub aspectul penalităţilor datorate până la data stingerii debitului, iar pârâta solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, şi susţinând în esenţă că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată de punere a terenului la dispoziţia sa fiind îndreptăţită să invoce excepţia non adumpleti contractus.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 422 din data de 9 septembrie 2004 a admis apelul reclamantei şi schimbând în parte sentinţa fondului a obligat pârâta la plata către reclamantă şi a penalităţilor de întârziere calculate de la 1 iulie 2003 până la achitarea integrală a debitului.
Apelul pârâtei a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală sub aspectul respingerii penalităţilor de întârziere datorate până la stingerea debitului, în raport de cele convenite de părţi prin clauza înscrisă la art. 5.3 din contract potrivit căreia pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de la pct. 5.2, se percep penalităţi potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv O.G nr. 61/2002, care se aplică până la data abrogării sale prin OG nr. 92/2003, privind C. proCod Fiscal aprobat prin Legea nr. 174/2004.
Aşadar, făcând aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare privind creanţele bugetare în raport de statutul A.D.S., curtea de apel obligă pârâta şi la plata penalităţilor de întârziere datorate până la stingerea integrală a obligaţiei.
Referitor la apelul pârâtei, Curtea reţine că susţinerile acesteia în sensul că nu a utilizat terenurile ce au făcut obiectul asocierii, deoarece nu i-au fost puse la dispoziţie este nefondată, pârâta recunoscând la interogatoriu că în anul agricol 2000 – 2001 pe terenul ce a făcut obiectul asocierii a executat unele lucrări pentru înfiinţarea culturilor de toamnă.
Cât priveşte susţinerea pârâtei în sensul că s-a avut în vedere încheierea contractului pentru anul agricol 2001 – 2002, instanţa o înlătură ca nedovedită.
În contra acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în termen legal, invocând ca motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare şi dovezi administrate hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. În argumentarea criticii de nelegalitate recurenta susţine în esenţă următoarele:
- creanţa intimatei este lipsită de cauză în condiţiile în care intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţie fondurile arabile pe întreaga durată a anului agricol 2001 – 2002;
- instanţa a ignorat complet apărarea constantă a recurentei în sensul că starea precară a sănătăţii administratorului societăţii de la acea dată V.I., a constituit un cadru optim pentru inducerea acestuia în eroare prin semnarea unor date neconforme cu discuţia purtată;
- au fost ignorate înscrisurile din dosarul tribunalului Giurgiu, privind falimentul SC A.P. SA din care rezultă că terenurile agricole ce au făcut obiectul asocierii nu se mai aflau sub puterea de dispoziţie a A.D.S.
- nu s-a avut în vedere conţinutul notificării transmise prin executorul judecătoresc, conform căreia pe terenul luat în primire în iunie 2001, societatea executase lucrări specifice pentru anul agricol 2001 – 2002.
Intimata A.D.S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând criticilor invocate de recurenta – intimată susţine că asocierea a vizat anul agricol 2000 – 2001, dovadă fiind scadenţele fixate pentru data de 31 august 2001 şi 31 octombrie 2001, iar încheierea contractului la data de 6 iunie 2001 s-a datorat situaţiei conflictuale create de recurentă urmare exploatării abuzive a terenului pe tot parcursul anului agricol 2000 – 2001.
Mai susţine intimata că înscrisurile din dosarul de faliment al SC A.P. SA nu se referă la contractul de asociere ci la asocierea debitoarei falită şi recurentă.
Recursul nu este fondat.
1) Critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu subzistă, din considerentele hotărârii rezultă incontestabil că instanţa a examinat şi a răspuns apărărilor în fapt şi în drept formulate de pârâtă reţinând pe de o parte că în susţinerea apărărilor nu s-au adus dovezi pertinente, iar pe de altă parte că apărările sunt nefondate.
Prin urmare ipoteza vizată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu este îndeplinită în sensul unei omisiuni esenţiale în cercetarea mijloacelor de apărare şi a probelor administrate de părţi.
2) De altfel, recurenta deşi invocă omisiunea instanţei în cercetarea mijloacelor sale de apărare, ca motiv de nelegalitate, în, fapt critică concluziile desprinse de instanţa de apel din examinarea dovezilor şi mijloacelor sale de apărare referitoare la perioada avută în vedere pentru producerea efectelor contractului şi la predarea efectivă a terenului agricol în exploatare, ori, aceste chestiuni, pe situaţii de fapt, nu pot face obiectul controlului de legalitate în contextul legislativ actual fiind atributul exclusiv al instanţei fondului şi apelului din perspectiva caracterului său devolutiv.
Aşa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, va fi deasemeni respinsă, constatând că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor solicitate, pentru a putea beneficia de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.V. SRL, împotriva deciziei nr. 422 din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge cererea intimatei reclamante privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4556/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4559/2005. Comercial → |
|---|
