ICCJ. Decizia nr. 4655/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4655/2005
Dosar nr. 140/2005
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.I.F. T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA Buzău, solicitând plata sumei de 3.495.683.063 lei, reprezentând dividende neîncasate pe perioada 1997 – 1999, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 4237/ C din 29 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata sumelor de 2.166.322.670 lei daune constând în rata inflaţiei dividendelor neachitate, 822.920.721 lei dobânda legală şi 99.501.831 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 12/ Ap din 29 ianuarie 2004, a admis apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă judecare, la Tribunalul Buzău, sediul principal al societăţii pârâte, fiind în raza de competenţă teritorială a acestui tribunal.
Prin sentinţa nr. 480 din 12 mai 2004, Tribunalul Buzău, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind actualizarea şi dobânda pentru dividendele aferente anilor 1997 – 1998, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâtă la 2.164.322.670 lei, cu titlu de daune constând în rata inflaţiei, la 822.920.831 lei dobânzi şi la 99.501.831 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond, a reţinut în esenţă, că datoria comercială a pârâtei consta în dividende neachitate la termen, care reprezintă atât paguba datorată cât şi beneficiul nerealizat, rata inflaţiei acoperind dauna efectivă, la care se adaugă dobânzile care curg de drept.
Curtea de Apel Ploieşti, soluţionând apelurile declarate de părţi, prin Decizia nr. 773 din 3 noiembrie 2004, a admis cererea pârâtei, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a menţinut obligaţia de plată pentru suma de 718.667.234 lei cu titlu de daune şi 25.418.344 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă, a obligat pe reclamantă la 12.634.172 lei cheltuieli de judecată în apel şi a respins cererea reclamantei, ca nefondată.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1084 C. civ.; obligaţia constând într-o sumă de bani, norma aplicabilă este art. 1088 C. civ., astfel încât la obligaţiile în bani daunele interese pentru neexecutare cuprinzând numai dobânda. Iar faţă de convenţia de eşalonare a debitului şi plata parţială a acestuia, datoria pârâtei pentru plata cu întârziere a dividendelor este de 718.667.234 lei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, părţile au declarat recurs.
Reclamanta, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 67 şi art. 119 din Legea nr. 31/1990, prin care distribuirea dividendelor este o obligaţie exigibilă din momentul hotărârii adunării generale; a greşit aplicând dispoziţiile art. 1088 C. civ., principiul general al executării obligaţiilor fiind reglementat de art. 1084 C. civ., neexecutând obligaţia pârâta a produs un prejudiciu determinat prin raportul de expertiză. În privinţa convenţiei de eşalonare, instanţa a interpretat greşit că aceasta înlocuieşte obligaţia primordială cu o nouă obligaţie.
Pârâta, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că instanţele de fond, nelegal au respins efectuarea unei contraexpertize şi au interpretat greşit convenţia de eşalonare, posibilitatea perceperii de dobânzi la dobânda deja stabilită fiind interzisă de lege.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse, pentru considerentele ce se vor expune.
Dividendele constituie cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui acţionar, la termenul stabilit de adunarea generală a acţionarilor, în caz contrar, societatea comercială fiind obligată la o penalitate aferentă perioadei de întârziere, la nivelul dobânzii legale (art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990).
Prin convenţia de eşalonare, însă, părţile au stabilit scadenţa datoriei pe o perioadă de 7 luni, începând cu luna iunie 2000.
Astfel, părţile au derogat, prin convenţie particulară, de la dispoziţiile generale privind scadenţa datoriei societăţii comerciale, iar instanţa de apel, a făcut o judicioasă interpretare a actului dedus judecăţii.
Pe de altă parte, aceleaşi dispoziţii evocate de reclamantă (art. 67 din Legea nr. 31/1990) stabilesc penalitatea aferentă perioadei de întârziere, ca fiind la nivelul dobânzii legale, compatibile cu dispoziţiile art. 1088 C. civ., potrivit cărora chiar în cazul când neexecutarea obligaţiei rezultă din dolul debitorului, daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării.
Raportul de expertiză a avut în vedere convenţia de eşalonare a debitului în situaţia în care a evaluat daunele-interese la suma de 718.667.234 lei, iar completarea acestuia cu răspunsurile la obiecţiuni nu îndreptăţea pârâta, fără un exerciţiu al drepturilor procesuale la limita abuzului de drept, să solicite administrarea unei alte asemenea probe, având aceleaşi obiective.
Instanţa de apel a interpretat convenţia de eşalonare în conformitate cu voinţa reală a părţilor, fără a fi în discuţie vreo interdicţie legală.
Impusă de practica constantă şi unitară în special în materia contului curent, dobânda la dobândă, (anatocismul) s-a impus, derogator de la dreptul comun, în toate raporturile comerciale ca un adevărat principiu al dreptului special, care sancţionează întârzierea îndeplinirii obligaţiei comerciale de plată.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate, împotriva deciziei nr. 773 din 3 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta SC R. SA Buzău prin S.C.P.A. P.V. Buzău şi de reclamanta S.I.F. T. SA Braşov, împotriva deciziei nr. 773 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4649/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4656/2005. Comercial → |
|---|
