ICCJ. Decizia nr. 4657/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4657/2005
Dosar nr. 150/2005
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 566/ E din 18 iunie 2004, Tribunalul Iaşi, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâţii P.C.D. şi SC P. SRL Iaşi, având ca obiect excludere asociat.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenientul B.W.G. în contradictoriu cu pârâţii P.G., P.C.D. şi SC P. SRL Iaşi, dispunând dizolvarea pârâtei SC P. SRL Iaşi, şi desemnând ca lichidator judiciar SC L.C. SRL; a respins cererea de excludere a pârâţilor P.G. şi P.C.D. din SC P. SRL Iaşi, care au fost obligaţi să plătească intervenientului suma de 70.000.000 lei cheltuieli de judecată.
A obligat pe reclamantul P.G. la 70.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul P.C.D.
În pronunţarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că reclamantul a susţinut că pârâtul a comis acte de fraudă în dauna societăţii, fără a administra proba cu înscrisuri, acţiunea apărând a fi nedovedită.
Privind cererea de intervenţie, a reţinut că rezultă că între cei trei asociaţi au intervenit grave neînţelegeri, fiecare asociat acuzându-i pe ceilalţi de fraudarea societăţii şi de folosirea bunurilor şi veniturilor acesteia în interes personal.
A apreciat, totodată, că eventuala excludere a asociaţilor P.G. şi P.C.D. nu este de natură să conducă la remedierea situaţiei, întrucât cel de-al treilea asociat, cetăţean englez, nu a mai venit în România din anul 1998.
Prin Decizia nr. 509 din 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia nulităţii cererii de apel a reclamantului P.G., pe motiv că nu a fost motivată până la prima zi de înfăţişare.
A respins apelul introdus de reclamant împotriva sentinţei tribunalului, pe care a păstrat-o şi l-a obligat pe apelant la plata sumei de 30.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul P.C.D. şi la 70.000.000 lei către intimatul B.W.G., cu acelaşi titlu.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a apreciat că raportându-se la dispoziţiile art. 134 C. proc. civ., se poate considera ca primă zi de înfăţişare data de 1 noiembrie 2004, urmând ca judecata apelului să se realizeze în limita investirii, prin reaprecierea probelor administrate, negăsind necesar a administra probe noi, atâta timp cât existenţa situaţiei conflictuale între cei trei asociaţi nu este contestată de nici una din părţi.
A mai reţinut, în considerentele deciziei, că cercetarea cererii de excludere a pârâtului P.C.D., apare ca de prisos şi lipsită de finalitate în condiţiile în care s-a dispus dizolvarea societăţii pentru neînţelegeri grave, care împiedică funcţionarea societăţii.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamantul P.G. şi pârâta SC P. SRL Iaşi.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., reclamantul susţine astfel că instanţa de apel nu precizează în dispozitivul deciziei care este motivul respingerii apelului pe care l-a promovat; deşi apreciază că apelul său este nemotivat, nu-l respinge în consecinţă şi nu are în vedere nici dispoziţiile art. 292 C. proc. civ., potrivit cărora, în faţa instanţei de apel părţile pot folosi motivele invocate în primă instanţă; apelul pe care l-a formulat a vizat în mod evident şi aspectul dizolvării, fapt ce ar fi reieşit implicit, dacă instanţa se pronunţa asupra cererii de excludere pe care a formulat-o şi nu ar fi găsit de cuviinţă să se pronunţe doar asupra cererii de intervenţie; dacă s-ar fi pronunţat în modul arătat, existenţa societăţii ar fi fost salvată.
Mai susţine, de asemenea, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor probe ce vizau acuzaţia de fraudă (a se vedea plângerea penală împotriva numitului P.C.D.) şi săvârşirea altor acte păgubitoare pentru societate (art. 222 lit. d)) din Legea nr. 31/1990), care erau în sprijinul excluderii din societate a asociatului respectiv. În fine, arată că greşit s-a reţinut că nu se poate pretinde continuarea activităţii societăţii, pentru care societatea a fost înfiinţată, în contra voinţei celorlalţi asociaţi.
Astfel fiind, solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul încuviinţării cererii de excludere a asociatului P.C.D. şi respingerii cererii de dizolvare a SC P. SRL formulate de asociatul B.W.G.
Pârâta, în recurs, critică hotărârea instanţei de apel, în esenţă, pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii sale de amânare şi pentru că hotărârea de la fond nu a fost niciodată comunicată societăţii, fapt ce a atras imposibilitatea de a promova apel. Ca atare, solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la tribunal.
Recursul reclamantului nu este fondat şi va fi respins în consecinţă.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că instanţa a respins excepţia nulităţii cererii de apel formulată de reclamant, excepţie ce a fost invocată de intimatul P.C.D. pe motiv că cererea nu a fost motivată până la prima zi de înfăţişare şi a dat relevanţă dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., apreciind corect că judecata apelului se poate realiza în limitele investirii prin reaprecierea probelor administrate.
În apelul său, reclamantul s-a referit exclusiv la soluţia de respingere a acţiunii sale de excludere din societate a pârâtului P.C.D., pronunţată de instanţa de fond şi nu a exprimat nici o critică asupra părţii din hotărâre, prin care a fost soluţionată cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenientul B.W.G., dispunându-se dizolvarea societăţii.
În aceste condiţii, instanţa, în baza probatoriului existent la dosar, a apreciat corect că neînţelegerile grave existente între cei trei asociaţi, necontestate de nici una dintre părţi, împiedică funcţionarea societăţii şi, în consecinţă, imposibilitatea de a mai asigura funcţionarea societăţii în acest context litigios prevalează, dizolvarea societăţii punând capăt acestor neînţelegeri. Drept urmare, cererea de excludere a pârâtului P.C.D. a fost apreciată întemeiat ca fiind de prisos şi lipsită de finalitate, chiar dacă ar fi fost justificată privind aspectele semnalate.
Prin urmare, se reţine că instanţa de apel a soluţionat apelul în limitele investirii şi având în vedere nedovedirea pretenţiilor invocate în cererea de chemare în judecată şi neapelarea capătului de cerere privind dizolvarea societăţii, în raport de probele administrate, în mod judicios a respins ca neîntemeiat apelul reclamantei.
Faţă de considerentele mai sus arătate, devine evident că celelalte critici formulate în recurs rămân fără obiect şi vor fi respinse în consecinţă.
În ce priveşte recursul pârâtei, se constată că nu este timbrat cu 183.000 lei vechi taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei vechi timbru judiciar, deşi recurenta – pârâtă a fost legal citată cu menţiunea de a depune taxele datorate pentru recursul pe care l-a promovat.
În această împrejurare, reţinându-se că recurenta – pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra recursul, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995 şi recursul pârâtei va fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul P.G. asociat al SC P. SRL Iaşi, împotriva deciziei nr. 509 din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ. Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC P. SRL Iaşi, împotriva deciziei nr. 509 din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4656/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4659/2005. Comercial → |
|---|
