ICCJ. Decizia nr. 4670/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4670/2005
Dosar nr. 10339/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 26 din 17 februarie 2003, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis, astfel cum a fost precizată la 6 octombrie 2002, acţiunea formulată de reclamanta SC X. SRL Bucureşti, împotriva pârâtei SC R.E. SRL Bucureşti şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 431.140.371 lei, cu titlu de chirie, precum şi echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, al sumei de 47.368,8 dolari S.U.A., cu titlu de penalităţi.
Totodată, a constatat rezilierea contractului de închiriere cu durată minimă încheiat de părţi la data de 18 aprilie 2001, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 109.244.486 lei taxă arbitrală şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă pentru constatarea nulităţii clauzelor din contractul de închiriere din 18 aprilie 2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 1388 din 6 octombrie 2003 a admis acţiunea în anulare formulată de SC R.E. SRL, împotriva sentinţei arbitrale nr. 26 din 17 februarie 2003, a anulat sentinţa arbitrală atacată şi a acordat termen la 24 noiembrie 2003, cu citarea părţilor, în vederea administrării de noi probe, pentru a hotărî pe fond.
Prin Decizia comercială nr. 541 din 17 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în fond, a luat act că reclamanta – pârâtă a renunţat la capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la predarea echipamentului D.C.P. şi F.X., care a făcut obiectul contractului. A respins acţiunea principală ca nefondată şi a admis în parte cererea reconvenţională şi, în consecinţă, a dispus rezilierea contractului, intervenit între părţi la 18 aprilie 2001, cu începere de la 1 noiembrie 2001. De asemenea, a respins ca nefondat capătul de cerere reconvenţională precizată, privitor la constatarea nulităţii clauzei din contractul părţilor şi a obligat-o pe reclamanta - pârâtă la 30.951.349 lei cheltuieli de judecată către pârâta – reclamantă.
Prin Decizia nr. 2965 din 24 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâta SC X.E.S. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1388 din 6 octombrie 2003 şi a deciziei nr. 541 din 17 mai 2004, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a modificat deciziile atacate şi a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC R.E. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei arbitrale nr. 26 din 17 februarie 2003, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I. a României, ca inadmisibilă şi a obligat-o pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 29.750.000 lei, către recurentă.
În motivarea acestei soluţii, Înalta curte a reţinut în esenţă că greşit Curtea de apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 364 lit. i), respectiv că hotărârea arbitrală atacată încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, mai precis art. 1420 alin. (2) şi art. 1439 C. civ., considerând că se impune anularea ei, pe motive care antamează fondul cauzei, întrucât acţiunea în anulare apare ca o cale speciale de atac împotriva unei hotărâri arbitrale definitive şi executorii, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ., în speţă, neregăsindu-se aceste raţiuni pentru aplicarea instituţiei juridice arătate.
Împotriva deciziei mai sus menţionate SC R.E. SRL Bucureşti a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei atacate.
Contestatoarea îşi întemeiază contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susţinând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat recursul formulat de SC X. SA, împotriva deciziilor comerciale nr. 1388 din 6 octombrie 2003 şi nr. 541 din 17 mai 2004, pronunţate de curtea de apel, cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, întrucât a soluţionat un „recurs la recurs" formulat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de recurs, fără ca anterior să-şi verifice competenţa.
Contestatoarea arată că atât timp cât cererea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale are natura juridică a unui recurs, cu particularitatea că motivele de recurs nu sunt identice, ci limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. şi curtea de apel a pronunţat Decizia comercială nr. 541/2004 în complet de recurs, format din 3 judecători, în mod greşit Înalta curte a procedat la judecarea „recursului la recurs" tot în complet de 3 judecători, recursul apărând astfel ca fiind inadmisibil.
Pe de altă parte, susţine că având în vedere că acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale este o cale de atac similară apelului, s-ar fi impus judecarea acesteia într-un complet format din 2 judecători.
În concluzie, solicită admiterea contestaţiei în anulare determinat de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu şi-a verificat competenţa în soluţionarea recursului şi nici alcătuirea instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.
Asupra contestaţiei în anulare formulate de SC R.E. SRL Bucureşti se constată următoarele:
Din coroborarea textelor art. 364, art. 365 şi art. 342 C. proc. civ., rezultă fără echivoc că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, iar competenţa de a soluţiona acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342 C. proc. civ., în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
În lipsa convenţiei arbitrale, instanţa de judecată care ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în prima instanţă, ar fi fost Tribunalul Bucureşti, astfel încât, având în vedere textele legale mai sus menţionate, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale este Curtea de Apel Bucureşti, adică instanţa imediat superioară Tribunalului Bucureşti.
Totodată, se constată că nici una dintre părţile din proces nu a contestat competenţa Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona acţiunea în anulare.
Privind natura juridică a acţiunii în anulare îndreptate împotriva hotărârii arbitrale şi alcătuirea completului de judecată, Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat prin Decizia S.U. din 25 iunie 2001, statuând că acţiunea în anulare îndreptată contra hotărârii arbitrale constituie cale de atac, iar compunerea completului de judecată va fi constituită din numărul de judecători prevăzuţi pentru judecarea recursului, chiar dacă potrivit dispoziţiilor art. 366 alin. (2) hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată cu recurs.
Astfel fiind, se constată că alcătuirea completului de judecată care a soluţionat litigiul aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, din 3 judecători a fost conformă cu dispoziţiile legale aplicabile şi cu Decizia Curţii Supreme de Justiţie.
Pe de altă parte, este evident că odată stabilit că soluţionarea acţiunii în anulare este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, competenţa soluţionării recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar aceasta nu judecă şi nu a judecat un „recurs la recurs", cum greşit susţine contestatoarea, ci un recurs îndreptat împotriva unei acţiuni în anulare, asupra căruia s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti.
În consecinţă, se reţine că, în speţă, nu au fost încălcate normele legale de competenţă a instanţelor şi de compunere a completului de judecată nici cu ocazia soluţionării acţiunii în anulare şi nici a recursului şi întrucât nu există nici un motiv legal şi întemeiat, exprimat în condiţiile art. 317 C. proc. civ., care să conducă la anularea hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge contestaţia în anulare formulată împotriva ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC R.E. SRL, împotriva deciziei nr. 2965 din 24 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4661/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4680/2005. Comercial → |
|---|
