ICCJ. Decizia nr. 4681/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4681/2005
Dosar nr. 1482/2005
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, R.A.A.P.P.S. prin S.A.Î.f.I. a solicitat, prin acţiunea înregistrată pe rolul secţiei a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, ulterior precizată, obligarea pârâtei SC C.M.T. SRL să-i plătească suma de 3436,16 dolari S.U.A., reprezentând chirie neachitată, inclusiv T.V.A., pentru apartamentele, situate în Bucureşti, aferentă perioadei mai-iunie 2002; suma de 21.641.238 lei, contravaloare cotă de întreţinere pe perioada ianuarie-iunie 2002; suma de 5.734.407 lei, daune corespunzător indicelui de inflaţie calculate la cotele de întreţinere; suma de 2.082 dolari S.U.A., penalităţi calculate la facturile încasate cu întârziere pentru perioada noiembrie 2000 – ianuarie 2002, precum şi cheltuielile de judecată aferente litigiului.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 6158, pronunţată la data de 11 mai 2004, în dosarul nr. 12833/2003 a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească acesteia echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 2135,5 dolari S.U.A., din care 1448 dolari S.U.A., cu titlu de chirie aferentă perioadei mai-iunie 2002 iar 683,5 dolari S.U.A., cu titlu de penalităţi calculate până la data de 30 iunie 2003 şi suma de 4.059.591,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând, ca neîntemeiate celelalte capete de cerere,
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a probat doar temeinicia pretenţiilor băneşti solicitate cu titlu de chirie restantă pentru apartamentul nr. 2 şi a celor reprezentând penalităţile pentru chiria neachitată până la data de 30 iunie 2003, nedovedind realitatea sumelor pretinse cu acelaşi titlu pentru apartamentul nr. 1, cum nici a celor reprezentând cheltuieli de întreţinere.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat apel reclamanta, care a solicitat modificarea acestei hotărâri în sensul admiterii, în întregime, a pretenţiilor deduse judecăţii cât şi pârâta, care a criticat obligarea sa la plata sumei de 683,5 dolari S.U.A., cu titlu de penalităţi calculate pentru chiria restantă aferentă lunilor mai-iulie 2002.
Prin Decizia comercială nr. 89, pronunţată la data de 1 februarie 2005, în dosarul nr. 1512/2004, secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a admis apelurile formulate de părţi împotriva sentinţei tribunalului pe care a schimbat-o în sensul că, pe fond, a admis, în parte, acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, cu consecinţa obligării pârâtei să plătească acesteia echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 3436,16 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea sumei de 1.831 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi pentru facturile achitate cu întârziere; suma de 21.641.238 lei, reprezentând cote de întreţinere şi suma de 11.914.856 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că raporturile de locaţiune s-au născut între părţi la data încheierii contractului de închiriere, înscris depus în apel, pentru apartamentul nr. 1 şi a contractului, pentru apartamentul nr. 2, astfel că pârâta, care a deţinut cele două apartamente şi după expirarea termenului de închiriere, prin tacită relocaţiune, datorează reclamantei contravaloarea chiriei în cuantumul menţionat anterior, ce include şi T.V.A., apreciind că clauza sancţionatorie privind plata penalităţilor de întârziere, stipulată prin art. 4 din menţionatele contracte nu produce efecte după expirarea termenului de valabilitate al acestora şi că, pârâta este datoare a suporta şi cheltuielile de întreţinere ale apartamentelor, aferente utilităţilor de care a beneficiat în perioada ianuarie-iunie 2002, pe care a recunoscut de altfel, că le datorează. Cu referire la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.734.407 lei, reprezentând daune calculate la facturi achitate cu întârziere în perioada ianuarie 2000 – ianuarie 2002 instanţa de apel a considerat că apelanta nu a probat realitatea procentului avut în vedere în calculul acestor pretenţii, respectiv indicelui mediu a ratei inflaţiei pentru perioada în litigiu atestat de organele abilitate.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au formulat recurs ambele părţi litigante.
Apelanta reclamantă a invocat în susţinerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arătând, în principal, în motivarea acestei cereri că instanţa de apel a interpretat greşit, dispoziţiile contractuale privind clauza penală reţinând că aceasta îşi produce efectele numai până la împlinirea termenului contractual şi din această perspectivă a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, având în vedere că locaţiunea contractelor de închiriere încheiate între părţi a fost prelungită tacit fără termen, deci şi clauza penală, critici care, în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Apelanta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1169 C. civ., obligând pârâta la plata penalităţilor de întârziere în perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2002 în lipsa dovezii achitării cu întârziere a acestora.
Prin întâmpinările formulate în cauză ambele părţi au detaliat considerentele de fapt şi de drept pentru care, în opinia lor, se impune respingerea criticilor pe care s-a întemeiat recursul declarat de partea adversă.
Recursurile sunt nefondate.
Astfel, este de observat că instanţa de apel, prin limitarea efectelor clauzei penale, stipulată prin art. 4 din contractele de închiriere încheiate între părţi, la perioada de valabilitate a acestor acte juridice, a interpretat această clauză cu respectarea principiului înscris în art. 969 C. civ., reţinând, corect, din perspectiva acestor dispoziţii legale şi celor ale art. 1066 din acelaşi cod, necesitarea acordului de voinţă al părţilor pentru sancţionarea întârzierii plăţii chiriei şi lipsei unui asemenea acord după expirarea termenului locaţiunii, ştiut fiind că garanţia constituită printr-o astfel de clauză trebuie prevăzută expres şi nu poate fi prelungită peste termenul stipulat, aşa încât criticile recurentei reclamante, întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
Având în vedere că instanţa de apel şi-a fundamentat hotărârea pronunţată pe materialul probator administrat în cele două faze procesuale, constând în înscrisuri ce relevă neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de plată a chiriei la termenul convenit şi sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii cuprinsă în art. 4 din evocatele contracte se constată că, critica invocată de recurenta pârâtă în susţinerea recursului său, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-şi găseşte justificare în dispoziţiile art. 1169 C. civ., ale cărei cerinţe au fost îndeplinite în cauză.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de apelante împotriva deciziei pronunţată în speţă de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta R.A.A.P.P.S. prin S.A.Î.F.I. Bucureşti şi de pârâta SC C.M.T. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 89 din 1 februarie 2005, pronunţată de secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4680/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4691/2005. Comercial → |
|---|
