ICCJ. Decizia nr. 4765/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4765/2005
Dosar nr. 2037/2005
Şedinţa publică din 17 octombrie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamanta SC R. SA Bucureşti a solicitat evacuarea pârâtei SC I.V. SRL pe cale de ordonanţă preşedinţială, din imobilul situat în Baia Mare, în suprafaţă de 80 m2, cu destinaţie de spaţiu comercial.
Motivându-şi acţiunea reclamanta arată că este proprietara complexului imobiliar situat în Baia Mare. Prin Decizia civilă nr. 1743 din 9 octombrie 2000 a Curţii de Apel Cluj a fost anulat contractul de leasing din 16 aprilie 1998 dispunându-se şi restabilirea situaţiei anterioare, astfel că deţinerea pe mai departe a suprafeţei de 80 m2 de către pârâtă este de natură să o păgubească pe reclamantă.
Iniţial acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., însă ulterior reclamanta şi-a precizat acţiunea pe calea dreptului comun.
Pârâta a depus cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la plata actualizată a valorii investiţiilor făcute de pârâtă la spaţiul comercial în litigiu, valoarea actualizată a diferenţei dintre sumele plătite cu titlu de redevenţă potrivit contractului de leasing şi cele datorate cu titlu de chirie, potrivit contractului de locaţie de gestiune şi asociere în participaţiune cât şi dobânda datorată la suma reprezentând valoarea actualizată a investiţiilor cu beneficiul dreptului de retenţie, în condiţiile art. 1444 C. civ. şi cu plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 8 septembrie 2004, Tribunalul Bihor a disjuns cererea reconvenţională având ca obiect despăgubirile şi la data de 20 octombrie 2004 a fost suspendată judecata în dosarul nr. 5223/2004, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa comercială nr. 2484 din 14 decembrie 2004 a admis acţiunea precizată a reclamantei şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 88.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că restabilirea situaţiei anterioare dispusă de instanţe presupune restituirea imobilului către pârâtă, iar dreptul de retenţie invocat de pârâtă nu poate fi recunoscut faţă de lipsa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având în vedere că soluţionarea cererii reconvenţionale a fost suspendată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta susţinând că în mod greşit a fost soluţionată acţiunea principală separat de cererea reconvenţională şi trebuia respectat şi dreptul pârâtei care a făcut investiţii cu bună credinţă.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 44/ C din 5 aprilie 2005 a admis apelul pârâtei, a anulat sentinţa nr. 2484 din 14 decembrie 2004 şi încheierea din 8 septembrie 2004, pronunţate de Tribunalul Bihor şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că încheierea din 8 septembrie 2004, prin care s-a disjuns cererea principală de cererea reconvenţională încalcă norma legală din art. 120 C. proc. civ. şi care reprezintă regula, cu caracter de principiu potrivit căruia cererea reconvenţională se judecă o dată cu cererea principală.
Excepţia prevăzută în alin. (2) al aceluiaşi articol permite disjungerea, iar aprecierea este lăsată la dispoziţia judecătorului pentru a nu împieta asupra bunei administrări a cauzei.
Cum în cauză cererea reconvenţională vizează stabilirea unui drept de retenţie care are legătură indisolubilă cu imobilul din care a fost evacuată pârâta, cele două acţiuni fiind prilejuite de acelaşi raport juridic astfel că nu se poate dispune judecarea separată a celor două cereri.
De altfel încheierea de disjungere este nemotivată, iar măsura lasă fără obiect cererea reconvenţională.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamantă care invocă motivele, prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
Se susţine că au fost încălcate normele de procedură de la art. 294 la art. 297 C. proc. civ., casându-se sentinţa şi trimiţându-se cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Se mai arată că, în mod eronat s-a considerat că există o cerere reconvenţională care ar avea ca obiect, dreptul de retenţie.
Este apreciată ca oportună disjungerea judecării celor două cereri întrucât contractul de leasing a fost declarat nul şi ne mai existând un titlu trebuie repuse părţilor în situaţia anterioară; evacuarea pârâtei se impune ca un mod de repunere a părţilor în situaţia anterioară prin predarea către proprietar a imobilului; eschivarea de la predarea imobilului prin invocarea unor pretinse amenajări făcute la spaţiu are rolul de a tergiversa cauza principală.
Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:
Se constată că există cerere reconvenţională în cauză, la dosarul nr. 7423/2003 al Tribunalului Maramureş, în care pârâta invocă beneficiul dreptului de retenţie, conform art. 1444 C. civ., pentru garantarea dezdăunării cu valoarea actualizată a investiţiilor.
Cererea de despăgubiri rezultă din aceleaşi raporturi contractuale chiar dacă contractul de leasing a fost declarat nul şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Conform dispoziţiilor art. 120 alin. (1) C. proc. civ., regula este aceea a judecării concomitente a acţiunii principale şi a cererii reconvenţionale. Excepţia de la regulă prevăzută în alin. (2) este la aprecierea judecătorului pentru a nu tergiversa judecarea cererii principale care s-ar afla în stare de judecată.
Sigur că aprecierea judecătorului trebuie să aibă în vedere atât principiul care trebuie să garanteze respectarea tuturor drepturilor ce sunt supuse judecăţii şi să vegheze la nevătămarea procesuală ce ar rezulta din disjungere cât şi vătămarea ce ar rezulta din întârzierea judecării împreună a cererilor.
În speţă repunerea părţilor în situaţia anterioară se poate realiza şi după judecarea cererii reconvenţionale cu eventuale daune dacă nu se dovedesc îmbunătăţirile dar dreptul de retenţie al pârâtei nu se mai poate constitui dacă aceasta pierde posesia spaţiului astfel că soluţia adoptată de instanţa de apel este cea în măsură să garanteze un proces echitabil ambelor părţi.
În ceea ce priveşte încălcarea normelor prevăzute de art. 294-297 C. proc. civ., prin pronunţarea unei soluţii de casare şi trimitere spre rejudecare critica este nefondată întrucât pronunţarea pe fond a fost influenţată esenţial de modul de soluţionare a cererii de disjungere, iar cererea reconvenţională nu a mai făcut obiectul judecăţii în pronunţarea instanţei de fond ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului dacă aprecierea asupra disjungerii este considerată greşită.
Negăsindu-se întemeiate nici una dintre criticile formulate în recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bucureşti, sucursala Baia Mare, împotriva deciziei civile nr. 44/ C din 5 aprilie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4763/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4801/2005. Comercial → |
|---|
