ICCJ. Decizia nr. 4852/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.4852/2005

Dosar nr. 1464/2005

Şedinţa publică din 19 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria sectorului VI Bucureşti, prin încheierea de la 8 octombrie 2004, a dispus încuviinţarea cererii de executare silită mobiliară formulată de creditoarea SC G. SA Bucureşti, împotriva debitoarei avaliste A.F., asupra bunurilor mobile proprietatea debitoarei situate în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, în conformitate cu prevederile titlurilor executorii, până la concurenţa sumei de 22.791.795 lei, sumă ce urmează a fi reactualizată, conform art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 67 din 26 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de apelanta A.F., împotriva încheierii din 8 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.

Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs debitoarea A.F. arătând că a depus taxa judiciară de timbru la data de 26 ianuarie 2005 la arhiva instanţei de apel şi neîncadrându-şi motivele de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recursul debitoarei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, din actele dosarului, se constată că, deşi legal citată pentru termenul de la 26 ianuarie 2005 cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 42.500 lei şi timbru judiciar în valoare de 1.500 lei, recurenta apelantă debitoare A.F. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare a apelului decât după pronunţarea deciziei de către instanţa de apel, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar apel, ce poartă menţiunea „primit 26 ianuarie 2005, după pronunţare".

În consecinţă, văzând că soluţia pronunţată în apel este corectă şi legală, instanţa de apel făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995, instanţa de recurs urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea A.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de debitoarea A.F., împotriva deciziei nr. 67 din 26 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4852/2005. Comercial