ICCJ. Decizia nr. 496/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 21 iulie 1998, reclamantul G.E. a chemat în judecată SC S.I. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză instanța de judecată să dispună în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 137.166.048 lei reprezentând sumele plătite de către acesta pentru cumpărarea a 605 certificate tip C de investitor la F.M.O.A., diminuate cu plățile parțiale efectuate de pârâtă, precum și daune interese pentru acoperirea prejudiciilor suferite de reclamant, până la data de 30 iunie 1998, consecință a inflației. Totodată, daunele interese cuprind și dobânda legală, reclamantul solicitând obligarea pârâtei și la repararea daunelor, în sensul arătat, ce vor fi suferite de către acesta până la data stingerii obligațiilor menționate prin plată. Ulterior, reclamantul a depus cerere precizatoare în sensul majorării cuantumului sumei solicitate.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în perioada 26 mai 1995 - 22 martie 1996, a cumpărat în mai multe rânduri, prin tranzacții legale, un număr de 605 certificate de investitor tip C.
Reclamantul a semnat câte o "declarație de adeziune" privind însușirea condițiilor prospectului de emisiune al F.M.O.A. și exprimarea voinței de a deveni membru al fondului.
Ca atare, reclamantul apreciază că între acesta și pârâtă, în calitate de agent economic, s-au stabilit raporturi contractuale având obiectul și clauzele determinate de "declarația de adeziune" și prospectul de emisiune al F.M.O.A.
La data de 27 aprilie 1996, reclamantul a depus la sediul SC R.T.S. SRL, distribuitor autorizat al pârâtei, o cerere de răscumpărare a certificatelor de investitor.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractul asumată de a dispune băncii plata către reclamant a sumelor de bani reprezentând valoarea la zi a certificatelor de investitor ce au făcut obiectul cererii de răscumpărare.
în acest fel, pârâta a încălcat prevederile art. 7 din prospectul de emisiune nr. 1, art. 10 din prospectul nr. 2, anexele 1, cap. 2 din "Reglementările interne" la primul prospect și la cap. 8 din aceleași reglementări la cel de al doilea prospect, precum și dispozițiile O.G. nr. 24/1996.
După expirarea termenului de plată, pârâta a efectuat plăți parțiale, în rate lunare, modalitate pentru care reclamantul nu și-a dat niciodată consimțământul.
Drept urmare, reclamantului i-au fost produse pagube, motiv pentru care înțelege să ceară rezoluțiunea contractelor încheiate cu pârâta.
La termenul din 8 noiembrie 1999, fixat pentru judecarea cererii reclamantului, acesta a invocat excepția nulității absolute a hotărârii Consiliului de încredere al F.M.O.A. de anulare a cererii de retragere din 27 aprilie 1996, precum și excepția nulității absolute a condiției prevăzute la pct. 4.3 în prospectul de emisiune nr. 3/1996.
Prin sentința nr. 5717 din 22 noiembrie 1999, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția nulității absolute a hotărârii Consiliului de încredere al F.M.O.A., a respins excepția nulității clauzei 4.3 din prospectul de emisiune, precum și acțiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat, inițial, obligarea pârâtei la plata sumei de 137.166.048 lei și rezoluțiunea contractelor, în temeiul art. 1020 și art. 1021 C. civ.
Prin precizarea de acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.399.471.722 lei, la care urma a se adăuga valoarea pagubelor produse până la plata efectivă a sumei menționate.
Prin această din urmă cerere, reclamantul a arătat că renunță la dobânzi.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a precizării de acțiune, instanța de fond a apreciat că obiectul cauzei deduse spre soluționare privește obligarea pârâtei la plata sumei de 1.399.471.722 lei reprezentând daune interese compensatorii, reclamantul renunțând expres la daunele interese moratorii.
în raport de modul de redactare a cererii privitoare la rezoluțiunea contractelor în partea conținând motivele de fapt, instanța de fond a apreciat că nu a fost investită cu acest capăt de cerere.
în fine, instanța a apreciat că sunt supuse examinării cele două excepții invocate de reclamant.
Examinând prima excepție invocată de către reclamant, instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată, Consiliul de încredere al F.M.O.A. dispunând într-un domeniu ce excede competenței legal atribuite acestuia.
Cu privire la cea de a doua excepție, instanța a constatat că lipsește condiția interesului, contractul fiind rezoluționat în condițiile clauzei prevăzute în art. 3 din reglementări interne la prospectul de emisiune nr. 2, prin depunerea cererii de retragere. Drept urmare, la data invocării excepției, reclamantul nu mai avea calitatea de investitor, așa încât actele ulterioare emise de C.N.U.M. și S.A.F.I. nu erau opozabile acestuia.
Pentru a respinge acțiunea reclamantului, instanța de fond, examinând actele depuse în probațiune de către acesta, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile ce se cer a fi întrunite pentru acordarea daunelor interese compensatorii.
împotriva hotărârii primei instanțe, reclamantul a declarat apel susținând că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că nu este investită cu capătul de cerere privind rezoluțiunea celor 10 contracte sinalagmatice nerespectate de pârâtă.
Totodată, instanța de fond a respins acordarea daunelor interese ca urmare a interpretării greșite a probatoriului administrat în cauză.
în concluzie, reclamantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 1677 din 2 iunie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, reținând că sentința atacată este temeinică și legală, amplu motivată conform actelor depuse și că, exercitând calea de atac menționată, apelantul nu a prezentat probe noi care să ducă la schimbarea soluției.
Constatând că decizia pronunțată în apel nu este motivată, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5816 din 23 noiembrie 2000, a admis recursul declarat de reclamant împotriva acesteia, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza aceleași instanțe în vederea rejudecării apelului.
în rejudecare, Curtea de Apel București, secția VI-a comercială, prin decizia nr. 1125 din 6 septembrie 2001, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că primul motiv de apel este neîntemeiat, în raport de dispozițiile art. 112 C. proc. civ., raportat la art. 133 din același cod.
Pe de altă parte, cu referire la cel de al doilea motiv de apel privind obligarea pârâtei la plata de daune interese, instanța de control a constatat că soluția primei instanțe este corectă, în raport de împrejurarea că aceasta a efectuat plăți în limitele permise de hotărârile proprii și deciziile C.V.N.M., a normelor legale sub incidența cărora s-au aflat cererile de retragere.
împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul G.E. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
S-a susținut că hotărârea de respingere a motivelor 1 și 2 de apel a fost dată cu aplicarea greșită a art. 11 și art. 133 C. proc. civ.
S-a mai susținut că hotărârea de respingere a capătului de cerere privind obligarea la daune interese a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1084 și art. 1086 C. civ., cu motive străine de natura pricinii și fără ca instanța să se pronunțe asupra mijloacelor de apărare.
în fine, respingerea cererii privind obligarea pârâtei la executarea contractelor, cu daune interese, a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., precum și ca urmare a interpretării greșite a cererii, în temeiul unor motive aflate în contradicție cu restul deciziei.
în concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și modificarea acestora, în sensul admiterii cererii principale sau, în cazul respingerii acesteia, a admiterii cererii subsidiare formulate în apel.
Recursul este nefondat:
Dispozițiile art. 112 C. proc. civ., reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea prevăzută de art. 133 din același cod. Totodată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanțele au obligația de a se pronunța asupra drepturilor subiective deduse judecății numai în limita sesizării.
Reclamantul nu contestă cele reținute de prima instanță, confirmate de cererea de chemare în judecată aflată la dosar, iar din încheierea de ședință din noiembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 3806/1998 nu rezultă susținerea în fond a pretențiilor, în sensul arătat în căile de atac.
Ca atare, recursul de constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.
Daunele interese compensatorii indemnizează pe creditor pentru neexecutarea de către debitor a obligației asumate ori prin executarea ei necorespunzătoare.
Examinând actele dosarului, instanța de fond a constatat că până la data de 21 noiembrie 1995 nu a existat faptul culpabil al pârâtei de a refuza restituirea.
După data depunerii cererii de restituire, 27 aprilie 1996, daunele solicitate de reclamant s-au fundamentat pe transformarea pretențiilor bănești în unități de fond F.N.I., ce nu au legătură cu procesul inflaționist.
Drept urmare, în fapta pârâtei de nerespectare a termenului de restituire și daunele solicitate de reclamant, cuantificate în modul arătat, nu există legătură de cauzalitate, așa cum în mod judicios a reținut prima instanță.
în consecință, respingând apelul, sub aspectul acestei critici și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de modificare invocat de reclamant, recursul constatându-se a fi nefondat și în raport de aceste critici.
în fine, potrivit art. 294 C. proc. civ., "în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".
Reclamantul a formulat în apel o cerere privind obligarea pârâtei la executarea contractelor, cu daune interese.
în raport de textul menționat, în mod legal instanța de control judiciar a statuat asupra faptului că aceasta, contravenind dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Drept urmare, recursul se constată a fi neîntemeiat și sub aspectul acestui din urmă motiv.
Subsumat acestui motiv de modificare, reclamantul formulează critici, în sensul că instanța de control judiciar s-a pronunțat numai asupra acestei cereri subsidiare și nu s-a pronunțat asupra cererii principale.
Or, din examinarea hotărârii atacate rezultă că instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra cauzei, în raport de toate criticile formulate în apel.
în consecință, s-a constatat că motivele invocate de reclamant sunt neîntemeiate, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 505/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 512/2005. Comercial → |
|---|
