ICCJ. Decizia nr. 505/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București, la data de 22 octombrie 2003, creditoarea SC I.W.L. a solicitat încuviințarea executării silite prin înființarea popririi asupra conturilor debitoarei B.C.R. deschise la terțul poprit B.N.R. până la concurența sumelor de 18.933,51 dolari S.U.A. și 46.746.594 lei, în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 11498/2000 a Judecătoriei sector 5 București.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 30 octombrie 2003, Judecătoria sector 3 București a admis cererea și a încuviințat executarea silită prin înființarea popririi până la concurența sumei de 18.933,51 dolari S.U.A. și 46.746.594 lei asupra conturilor debitorului B.C.R., deschise la terțul poprit B.N.R., la cererea creditorului SC I.W.L., în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 11498 din 8 noiembrie 2000, pronunțată de Judecătoria sector 5 București.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin hotărârea anterior menținută, definitivă și irevocabilă, investită cu formulă executorie, s-a validat poprirea înființată împotriva terțului poprit B.C.R., devenind astfel debitor direct al creditorului proprietar SC I.W.L., pentru o creanță de 61.180,20 dolari S.U.A.
S-a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 372 și urm., art. 3731C. proc. civ., raportat la art. 3711și urm. C. proc. civ., art. 3717coroborat cu art. 452 și urm. C. proc. civ.
împotriva acestei încheieri B.C.R. a declarat apel, susținând, în esență, că sentința civilă nr. 11498/2000, nu poate fi considerată titlu executoriu, întrucât cererea de validare a fost formulată împotriva debitoarei SC F. SA și nu împotriva B.C.R. SA, B.C.R. în calitate de terț poprit, a înființat poprirea pe contul SC F.E. SA, neexistând motive pentru a se dispune transformarea băncii în terț poprit în debitor plătitor.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială 229 din Camera de Consiliu din 24 mai 2004, a admis apelul declarat de B.C.R. SA împotriva încheierii de încuviințare a executării silite din 30 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria sector 3, în contradictoriu cu intimații SC I.W.L. și B.C.R. și a schimbat în tot încheierea atacată în sensul că a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Intimata creditoare a fost obligată la 44.000 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 25 iunie 1996, Tribunalul municipiului București, secția comercială, a încuviințat înființarea unei popriri asigurătorii asupra disponibilităților bănești deținute de debitoarea SC F. SA în conturile deschise la terții popriți B. SA și B.A. SA.
Prin sentința civilă nr. 11498 din 8 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 București, s-a validat poprirea înființată prin încheierea de mai sus, până la concurența sumei de 61.180,20 dolari S.U.A., asupra conturilor debitoarei deschise la terțul poprit B.C.R.
Prezenta cerere de încuviințare a executării silite a fost formulată de creditoarea SC I.W.L.L. împotriva B.C.R. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 11498 din 8 noiembrie 2000 de validare a popririi, conform art. 460 C. proc. civ., motivat de faptul că B.C.R. nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale ce-i reveneau în calitate de terț poprit.
Sentința civilă nr. 11498 a fost pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București la 8 noiembrie 2000 în condițiile vechii proceduri de executare silită în care nici un text nu prevedea că o asemenea hotărâre ar putea constitui titlu executoriu împotriva terțului poprit.
Art. 460 C. proc. civ., a fost modificat în forma invocată de creditoare prin O.U.G. nr. 138/2000 care a intrat în vigoare la 2 ianuarie 2001, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 11498 din 8 noiembrie 2000. De asemenea, art. 457 C. proc. civ., în redactarea anterioară modificării O.U.G. nr. 138/2000 nu cuprindea dispoziții similare articolului 460 alin. (4) C. proc. civ., în actuala sa formă și nu permitea executarea silită directă împotriva terțului poprit pe baza hotărârii de validare, ca titlu executoriu, așa cum susține intimata.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs creditoarea SC I.W.L., solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria sector 3 București.
în drept, creditoarea și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 457 C. proc. civ., în redactarea anterioară modificării prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale art. 372 și urm. C. proc. civ., în redactarea actuală.
Recurenta arată că cererea de încuviințare a executării silite a fost formulată ulterior modificării Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000 și în mod corect instanța a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 372 și urm. C. proc. civ., în redactarea actuală.
Executarea silită a fost încuviințată în baza sentinței de validare a popririi pronunțate anterior modificării Codului de procedură civilă, care avea caracter de titlu executoriu la data pronunțării conform art. 372 lit. a) C. proc. civ., în forma anterior modificării.
Anterior modificării Codului de procedură civilă, poprirea parcurgea, în principiu, două faze: înființarea popririi și validarea popririi.
Cu ocazia soluționării de validare a popririi, instanța a verificat existența raporturilor între creditor și debitorul poprit, pe de o parte, și între acesta din urmă și terțul poprit, pe de altă parte, constatând existența și conținutul creanței poprite.
Se mai susține că hotărârea de validarea este constitutivă de drepturi, deoarece creează o situație juridică nouă, ducând la nașterea celui de al treilea raport juridic specific popririi, prin care terțul poprit devine debitorul creditorului popritor, urmând a plăti suma poprită creditorului proprietar.
în prezenta cauză, se produc efectele prevăzute de art. 457 C. proc. civ., în redactarea anterioară care prevedea că "dacă se dovedește că terțul poprit este dator, instanța va valida poprirea condamnând pe terțul poprit să plătească suma poprită creditorului popritor".
Hotărârea de validare a rămas irevocabilă, a fost investită cu formulă executorie și constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, constituind titlu executoriu împotriva B.C.R., devenit din terț poprit, debitor direct.
Se mai susține că prima instanță a respectat principiul aplicării legilor în timp prin încuviințarea executării silite în baza Codului de procedură civilă în forma actuală, iar transformarea terțului poprit B.C.R. în debitor direct s-a produs sub imperiul art. 457 C. proc. civ., în forma avută anterior modificării prin O.U.G. nr. 138/2000.
B.C.R, prin mandatar A.V.A.S., a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor susținute de creditoarea I.W.L., înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Prin sentința civilă nr. 11498 din 8 noiembrie 2000, Judecătoria sector 5 București a validat poprirea înființată prin încheierea din 25 iunie 1996 a Tribunalului București, secția comercială (prin care se încuviințase înființarea unei popriri asiguratorii asupra dispozițiilor bănești ale SC F. SA) până la concurența sumei de 61.180,20 dolari S.U.A. asupra conturilor debitoarei SC F. SA, asupra conturilor debitoarei deschise la terțul poprit B.C.R.
Curtea de Apel București în mod corect a admis apelul formulat de B.C.R. împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, constatând că nu există titlu executoriu împotriva debitoarei. Cererea de validare a fost formulată împotriva debitoarei SC F. SA, B.C.R. fiind terț poprit.
Astfel, B.C.R. în calitate de terț poprit a înființat poprirea pe contul SC F.
Atât înființarea popririi, cât și validarea acesteia s-au petrecut sub imperiul vechilor reglementări în materia executării silite prin poprire.
Potrivit dispozițiilor art. 452,art. 455,art. 457 și urm. C. proc. civ., în forma avută anterior modificării prin O.U.G. nr. 38/2000, poprirea se dispunea de instanță prin ordonanță care era supusă, în mod obligatoriu validării prin sentință.
în speță, sentința de validare a popririi a fost pronunțată în 8 noiembrie 2000, iar modificarea codului de procedură civilă s-a produs la 1 ianuarie 2001.
Validarea popririi, astfel cum era reglementată anterior la 1 ianuarie 2001, avea alte funcții și consecințe juridice, față de actuala reglementare.
Astfel, vechea reglementare consfințea practic poprirea înființată prin ordonanțe pe conturile debitorului deschise la terțul poprit, așa cum se prevede și în sentința civilă nr. 11498/2000. însă, în noua reglementare, privind art. 460 C. proc. civ., validarea popririi este privită ca o sancționare a terțului poprit care, datorită faptului că nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de cod, este transformată din terț poprit în debitor plătitor, sentința de validare devenind titlu executor împotriva acestuia (împrejurare recunoscută chiar de recurentă prin motivele de recurs).
în cauză este aplicabil principiul tempus regit actum, având în vedere că o situație juridică produce efecte determinate de legea în vigoare la momentul când aceasta a avut loc.
în speță, terțul poprit B.C.R. SA a poprit sumele aflate în contul debitoarei SC F. SA, nefiindu-i imputabil acestuia că în contul debitoarei nu s-au aflat suficienți bani pentru acoperirea creanței.
De altfel, între SC F. și B.C.R. a fost încheiat un contract de depozit, care nu poate constitui temei pentru ca banca, terț poprit să plătească din fondurile proprii obligațiile clienților, debitori.
De altfel, validarea popririi asupra unui cont lipsit de disponibil bănesc, nu obligă banca, terț poprit să efectueze plăți din fondurile poprii.
în consecință, în raport de aceste considerente, înalta Curte, a constatat că decizia instanței de apel este legală și temeinică, conform art. 312 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul creditoarei SC I.W.L.
| ← ICCJ. Decizia nr. 508/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 496/2005. Comercial → |
|---|
