ICCJ. Decizia nr. 5014/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5014/2005
Dosar nr. 10122/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 592 din 9 martie 2004, Judecătoria Alba Iulia a admis acţiunea formulată de reclamantul C.G.P. Alba, în contradictoriu cu pârâta SC P.M. SRL Alba Iulia şi a obligat-o pe aceasta să-i plătească reclamantului suma de 53.942.000 lei, cu titlu de debit şi 248.955.350 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
În ce priveşte debitul, prima instanţă a reţinut că obligaţiile asumate de reclamant prin contracte au fost îndeplinite corespunzător şi deci este datorată contravaloarea facturilor emise de reclamant, cum datorate sunt şi penalităţile, referitor la cuantumul cărora s-a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 496/2002, acestea începând să curgă din anul 2000 şi respectiv 2001.
Prin Decizia civilă nr. 205 din 25 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul penalităţilor de întârziere la care a fost obligată pârâta de la suma de 248.955.350 lei la suma de 53.942.000 lei. Au fost păstrate celelalte dispoziţii din sentinţa atacată.
A fost obligat reclamantul intimat la 8.635.447 lei cheltuieli de judecată în apel, către pârâta apelantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că acele cazuri în care reclamantul nu şi-a putut realiza pe deplin activitatea au fost izolate şi nerelevante pentru a putea concluziona că reclamantul nu şi-a îndeplinit sarcinile ce îi reveneau potrivit convenţiei părţilor, însă apelul pârâtei este întemeiat în ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor de întârziere.
A reţinut astfel că se impune reducerea cuantumului penalităţilor, întrucât acesta nu poate depăşi pe cel al facturii, atât timp cât potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, el poate fi mai mare doar în cazul în care în contract s-a stipulat expres o astfel de depăşire.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul C.G.P. Alba, criticând hotărârea recurată, pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii curţii de apel, în sensul respingerii apelului pârâtei şi, implicit, menţinerii ca legale şi temeinice a sentinţei tribunalului.
Recurentul susţine astfel în esenţă că în speţă, în ce priveşte cuantumul penalităţilor, nu se poate face aplicarea Legii nr. 469/2002, aşa cum greşit a reţinut curtea de apel, deoarece relaţia contractuală între părţi s-a desfăşurat până în luna aprilie 2001, perioadă în care actul normativ invocat de pârâtă nu era în vigoare, iar legea nu retroactivează.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Între părţile în litigiu au intervenit două contracte: din 30 martie 2000, prelungit prin actul adiţional din 29 martie 2001, părţile convenind ca el să expire la 10 aprilie 2001 şi din 8 decembrie 2000, încheiat pentru o perioadă de un an, începând cu 15 decembrie 2000.
Prin adresa din 21 februarie 2001, pârâta a solicitat reclamantului rezilierea contractului din 8 decembrie 2000, dar până la data de mai sus, paza a fost asigurată de reclamant, iar pârâta avea obligaţia de a plăti contravaloarea serviciilor prestate, conform contractului.
Pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a preţului serviciului prestat la termenul stabilit, în cele două contracte, la art. 8 alin. (2), s-a prevăzut ca pârâta să achite şi penalităţile aferente debitului, într-un procent de 0,5 % pe zi până la achitarea integrală a sumei.
Potrivit calculului efectuat de reclamant, conform clauzei contractuale mai sus menţionate, cuantumul penalităţilor este de 248.955.350 lei şi ele sunt datorate în acest cuantum şi nu potrivit Legii nr. 469/2002, inaplicabilă în speţă, întrucât relaţia contractuală dintre părţi s-a desfăşurat anterior intrării în vigoare a respectivei legi, iar legea nu retroactivează.
Ca atare, se reţine că în mod greşit curtea de apel a redus cuantumul penalităţilor la nivelul contravalorii facturii, considerând că este aplicabilă Legea nr. 469/2002, întrucât, în speţă, penalităţile sunt datorate potrivit clauzei contractuale, în cuantumul rezultat conform calculului efectuat de reclamant, astfel cum judicios a decis prima instanţă a cărei hotărâre va fi menţinută, prin admiterea recursului reclamantului C.J.A., succesor al C.G.P. Alba Iulia şi respingerea apelului pârâtei împotriva sentinţei judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.J.A., succesor al C.G.P. Alba Iulia.
Modifică Decizia nr. 205/ A din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC P.M. SRL Alba Iulia, împotriva sentinţei nr. 592 din 9 martie 2004 a Judecătoriei Alba.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5013/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5015/2005. Comercial → |
|---|
