ICCJ. Decizia nr. 562/2005. Comercial

Prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 2003 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S. potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 23/2004, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G. SA Mediaș, obligarea acesteia la plata sumei de 57.742.607 lei daune moratorii pentru achitarea cu întârziere a dividendelor cuvenite reclamantei pentru anul 1999, daune calculate pentru perioada 18 aprilie 2000 - 18 iulie 2001.

Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 3955 din 20 octombrie 2003 respinge cererea reclamantei.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 93 din 18 martie 2004.

în contra acestei decizii, reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs la data de 25 mai 2004, invocând ca motive de nelegalitate aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La termenul din 1 februarie 2005, Curtea, din oficiu a invocat ca motiv de ordine publică, excepția de nelegalitate a căii de atac a apelului și de necompetență a înaltei Curți în soluționarea recursului pe fondul său, față de obiectul și valoarea pretențiilor și de dispozițiile art. 2821C. proc. civ.

Excepțiile invocate sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

în cauză, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, în sensul că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.

Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială, este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză, Curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs. Aceasta deoarece, valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până la 200 milioane lei, iar potrivit normei citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului.

Așa fiind, înalta Curte în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat decizia instanței de apel și făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluționarea căii de atac cu respectarea dispozițiilor art. 2821C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 562/2005. Comercial