ICCJ. Decizia nr. 604/2005. Comercial

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 9391/2003 SNP P. SA, sucursala Peco Caraș Severin a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu S.N.T.F.M. - C.F.R. M. - Agenția Timișoara, SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. SA, sucursala Arpechim să fie obligată pârâta găsită vinovată la plata sumei de 658.150 lei contravaloarea cantității de 5 kg produse petroliere lipsă la destinație, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 3285 din 16 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta S.N.T.F.M. - C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara la plata sumei de 658.150 lei contravaloare marfă, cu 51.615 lei cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost respinsă față de celelalte pârâte ca inadmisibilă.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 46 din 22 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de S.N.T.F.M. - C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara împotriva sentinței mai sus menționate.

S.N.T.F.M. - C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara a declarat recurs împotriva sentinței invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., arătând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii și nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de apărare.

A fost admisă excepția pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 58/2003 tribunalele judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard.

Hotărârile judecătorești date în litigiu a căror valoare este sub un miliard, nu sunt supuse apelului potrivit art. 2821C. proc. civ., situație în care a fost admisă excepția s-a desființat hotărârea Curții de Apel prin care s-a soluționat apelul și a fost trimisă cauza acesteia pentru soluționarea recursului.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 604/2005. Comercial