ICCJ. Decizia nr. 5099/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5099/2005
Dosar nr. 374/2005
Şedinţa publică din 28 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1435 din 4 decembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei, a fost scoasă de pe rol cauza civilă privind pe reclamanţii A.T. şi A.E., domiciliaţi în Bucureşti, împotriva pârâtei SC R.S.I. SRL Moiad şi trimisă cauza spre soluţionare la Judecătoria Marghita, avându-se în vedere încheierea din 13 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin care s-a dispus strămutarea cauzei.
Judecătoria Marghita prin sentinţa civilă nr. 90 din 12 februarie 2003 a admis excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei şi a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor-Oradea, cu motivarea că litigiul este de natură comercială şi potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de judecată a litigiilor comerciale în primă instanţă revine tribunalelor.
Prin sentinţa comercială nr. 555/ COM din 24 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bihor-Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A.T. şi A.E., împotriva pârâtei SC R.S.I. SRL Moiad, judeţul Sălaj şi a fost dispusă evacuarea pârâtei din imobilul înscris în C.F., teren în suprafaţă de 40.433 mp. cu cinci grajduri, anexe, trei copertine, magazie atelier, bloc birouri, ocupate parţial de către pârâtă. A mai fost obligată pârâta la 54.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor. De asemenea a fost respinsă acţiunea reconvenţională formulată de SC R.S.I. SRL şi anulată ca netimbrată acţiunea reconvenţională formulată de A.T. şi A.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 4 aprilie 2001 între A.T., în calitatea de comodant şi SC R.S.I. SRL în calitatea de comodatară s-a încheiat un contract de comodat, prin care comodantul i-a împrumutat cu titlu gratuit comodatarei, folosinţa unor părţi din F. Moiad, pe o perioadă de un an. Contractul s-a încheiat în condiţiile art. 1560-1561 C. civ., pentru a servi ca sediu al societăţii şi ca spaţiu pentru desfăşurarea activităţii societăţii, având în vedere calitatea de procurator de fonduri a lui D.N.A. la cumpărarea fermei.
La expirarea contractului A.T. i-a notificat pârâtei că nu înţelege să mai prelungească contractul, că până la data de 1 noiembrie 2001 solicită eliberarea spaţiilor ocupate, cu precizarea că nu au fost respectate condiţiile contractului de comodat, constând în ocuparea mai multor suprafeţe de teren decât cele convenite şi fiind efectuate lucrări prin care s-au adus modificări structurii şi aspectului iniţial al construcţiilor.
Expertiza efectuată în cauză a stabilit că pârâta a efectuat lucrări în valoare de 1.088.638.765 lei, iar prin contraexpertiză s-a menţionat că au fost efectuate investiţii în valoare totală de 1.133.386.515 lei, din care investiţii reale în sumă de 1.048.190.515 lei şi lucrări de întreţinere în valoare de 85.196.000 lei.
Privitor la acţiunea reconvenţională a pârâtei, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 1547 C. civ., în sensul că comodantul este obligat să restituie cheltuielile făcute de comodatar în vederea conservării lucrului, dacă cheltuielile cu caracter extraordinar, necesar şi foarte urgent, condiţii pe care reclamanta reconvenţională nu a făcut dovada îndeplinirii lor.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 166/ C din 7 decembrie 2004. A admis ca fondat apelul declarat de apelanta pârâtă-reclamantă reconvenţională SC R.S.I. SRL, împotriva sentinţei comerciale nr. 555/ COM din 24 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bihor Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care a modificat-o în sensul că a luat act de renunţarea la acţiunea principală având ca obiect evacuarea, formulată de reclamanţii A.T. şi A.E. A fost admisă în parte acţiunea reconvenţională formulată de SC R.S.I. SRL împotriva pârâţilor - reconvenţionali A.T. şi A.E. şi în consecinţă a constatat că reclamanta reconvenţională SC R.S.I. SRL are o creanţă faţă de pârâţii reconvenţionali în sumă de 1.133.386.515 lei, reprezentând contravaloare investiţii efectuate la imobilele în litigiu. De asemenea a mai fost respins capătul de cerere privind stabilirea unui drept de retenţie, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, s-a apreciat că după data de 24 februarie 2004 când a fost pronunţată hotărârea instanţei de fond, prin declaraţia autentificată la 20 mai 2004 de notarul public M.A., reclamanţii pârâţi reconvenţionali au declarat că renunţă la judecata din dosarul nr. 2368/2002 al Tribunalului Bihor-Oradea, precum şi la calea de atac împotriva sentinţei pronunţată în acest dosar.
Cu privire la acţiunea reconvenţională s-a reţinut că intimatul pârât reconvenţional A.T. a fost până la data de 4 aprilie 2001 asociat şi administrator în cadrul apelantei SC R.S.I. SRL, a avut cunoştinţă de obiectul de activitate şi nevoile societăţii în folosirea spaţiului, iar notificarea sa vizând interzicerea efectuării oricăror lucrări de construcţie, modificare sau amenajare a spaţiilor va fi apreciată ca fiind făcută cu rea credinţă. Susţinerile apelantei potrivit cărora investiţiile s-au efectuat chiar în perioada când administrator al societăţii a fost intimatul, au fost reţinute ca dovedite, în baza art. 225 C. proc. civ., deoarece deşi legal citat la interogatoriu, intimatul nu s-a prezentat, nemotivându-şi această lipsă.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, societatea apelantă a făcut investiţii la imobilul proprietatea intimaţilor pârâţi reconvenţionali în sumă de 1.133.386.515 lei, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 1574 C. civ., aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, deoarece ne aflăm în faţa unui raport juridic licit, ce constă în acţiunea ori evenimentul ce a dus la mărirea unui patrimoniu pe seama altui patrimoniu, fără ca pentru aceasta să existe un temei legitim, respectiv îmbogăţirea fără just temei. Cum însă la acţiunea principală vizând evacuarea din spaţiul ce face obiectul litigiului s-a renunţat, se consideră că cererea privind stabilirea unui drept de retenţie nu se justifică, dar cererea apelantei privind cererea de stabilire a unui drept de creanţă se justifică, aşa cum a fost ea precizată în şedinţa din 9 noiembrie 2004.
Împotriva deciziei nr. 166/ C din 7 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscală, au promovat recurs reclamanţii A.T. şi A.E., care au criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând excepţia inadmisibilităţii cererii pârâtei SC R.S.I. SRL, privind constatarea unui drept de retenţie asupra spaţiului în litigiu şi aspectul că instanţa de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut nici în cererea reconvenţională şi nici în motivele de apel constatând creanţa în sumă de 13.386.515 lei, cu titlu de contravaloare investiţii. De asemenea greşit s-a apreciat că investiţiile făcute au fost dovedite, greşit s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ. şi toate cheltuielile efectuate de pârâtă, în cadrul contractului de comodat intră sub incidenţa art. 1574 C. civ., fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC R.S.I. SRL Moiad a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, le găseşte întemeiate, recursul declarat de reclamanţii A.T. şi A.E., urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi expuse.
Este de necontestat că la data de 4 aprilie 2001, la B.N.P. C.S.P. a fost autentificat contractul de comodat, încheiat între A.T. în calitate de comodant şi SC R.S.I. SRL Moiad în calitatea de comodatară, pe o perioadă de un an, având ca obiect folosinţa unor părţi din F. Moiad, judeţul Sălaj, pentru a servi ca sediu al societăţii şi ca spaţiu pentru desfăşurarea activităţii societăţii.
De esenţa contractului de comodat este caracterul său esenţialmente gratuit şi unilateral, deoarece, din momentul încheierii, naşte obligaţii numai pentru comodatar, astfel că, după folosinţa temporară, lucrul trebuie restituit în natură, în individualitatea sa. În temeiul contractului, comodatarul dobândeşte numai dreptul de folosinţă, devenind un simplu detentor precar, cu obligaţia de a se îngriji de conservarea lucrului împrumutat ca un bun proprietar şi chiar mai bine decât lucrurile sale, pe care este obligat să le sacrifice la nevoie, în vederea conservării lucrului împrumutat, întrucât contractul este încheiat în folosul său. Conform art. 1564 C. civ., comodatarul este obligat să întrebuinţeze lucrul numai la destinaţia determinată prin natura lui sau prin acordul părţilor, sub sancţiunea de a plăti daune interese.
De asemenea comodatarul suportă cheltuielile necesare folosinţei lucrului, neavând dreptul de a cere restituirea acestor cheltuieli, iar principala sa obligaţie este de a restitui la scadenţă lucrul împrumutat în natura sa specifică, conform cu principiul executării în natură a obligaţiilor de a face.
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosar, în mod evident nu ne aflăm în situaţia reglementată de art. 1574 C. civ., conform cu care comodantul este obligat să restituie cheltuielile făcute de comodatar în vederea conservării lucrului, cheltuieli cu caracter extraordinar, necesar şi foarte urgent.
Deşi rapoartele de expertiză tehnică efectuate în faza procesuală a fondului, au evidenţiat valoarea lucrărilor de investiţii ale construcţiilor agrozootehnice, totuşi rezultă că la momentul predării obiectivului descris în comodat nu s-a consemnat starea tehnică a obiectivelor predate şi nu au fost stipulate expres suprafeţele date în exploatare.
Pârâta reclamantă SC R.S.I. SRL la termenul din 4 septembrie 2002, la Judecătoria Simleu Silvaniei, a depus o cerere intitulată „întâmpinare şi cerere reconvenţională", fără motivare în drept, prin care succint motivat a solicitat respingerea acţiunii de evacuare formulată de reclamant şi constatarea unui drept de retenţie în valoare de 1.200.000.000 lei asupra imobilului din care se cere evacuarea (dosar nr. 1002/2002 Judecătoria Simleul Silvaniei). Stabilirea unui cuantum al creanţei şi existenţa ei nu au fost puse în discuţia părţilor decât în şedinţa publică din 9 decembrie 2004, în faza procesuală a soluţionării apelului, când reprezentantul apelantei a precizat că, la data când au formulat acţiunea reconvenţională pentru evocarea dreptului de retenţie asupra imobilului, cererea viza şi stabilirea unei creanţe împotriva intimaţilor.
Interpretarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., care prevăd că dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice nu îşi au o efectivă aplicare în speţă, deoarece textul astfel reprodus instituie o facultate pentru instanţă şi nu o obligativitate, iar pe de altă parte există un ansamblu probator suficient administrat care să contribuie la o corectă stabilire a situaţiei de fapt şi de drept.
În acest context urmează a admite recursul declarat de reclamanţii A.T. şi A.E., împotriva deciziei nr. 166/ C din 7 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. o modifică în parte, în sensul că respinge apelul pârâtei SC R.S.I. SRL Moiad, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii A.T. şi A.E., împotriva deciziei nr. 166/ C din 7 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică în parte Decizia recurată, în sensul că respinge apelul pârâtei SC R.S.I. SRL Moiad, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5097/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5102/2005. Comercial → |
|---|
