ICCJ. Decizia nr. 5104/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5104/2005
Dosar nr. 399/2005
Şedinţa publică din 28 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 43/ CA din 24 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de D.G.F.P. C.F.S.A. cu sediul social în Alba Iulia, judeţul Alba, împotriva pârâtei B.C.R., sucursala Alba – filiala Sebeş, cu sediul social în oraş Sebeş, judeţul Alba, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.400.839.799 lei cu titlu de obligaţie de plată, reprezentând T.V.A. şi suma de 2.172.469.461 lei majorări de întârziere pentru neplata în termen a T.V.A.
Pentru a hotărî în acest fel, instanţa de fond a reţinut în principal că vânzarea bunurilor debitoarei SC S. SA s-a făcut prin licitaţie publică organizată de executorul judecătoresc al Tribunalului Alba. Potrivit art. 1 alin. (3) din OG nr. 3/1992, aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/1992 taxa pe valoare adăugată reprezintă un venit al bugetului de stat şi conform art. 2 lit. a) pct. 13 din Normele de aplicare a Ordonanţei precum şi art. 2 lit. b) pct. 1.5 din aceleaşi norme aprobate prin HG nr. 512/1998, operaţiunea de vânzare la licitaţie este supusă deducerii şi plăţii T.V.A. Din facturile de la dosar rezultă că debitorul SC S. SA a dedus T.V.A. însă nu l-a plătit la bugetul de stat potrivit obligaţiei de la art. 1 alin. (3) ci l-a virat pârâtei care, cunoscând această situaţie din facturile emise, era obligată să nu primească suma ce reprezintă T.V.A., fapta sa constituind astfel o îmbogăţire fără just temei. Activităţile în speţă, de preluare a sumelor de bani ca urmare a unei execuţii silite se încadrează în dispoziţiile art. 4.7 lit. b) din Normele de aplicare, fiind o activitate exceptată de la scutirea de plată a T.V.A.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 717/ A din 28 septembrie 2001 a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Alba Iulia, împotriva sentinţei civile nr. 43 din 24 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Alba şi a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că reclamanta avea de a proceda potrivit deciziei nr. 9/1997 a Comisiei Centrale pentru aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul impozitelor indirecte, iar în mod concret să se înscrie la distribuirea preţului bunurilor vândute ulterior cu titlu de creanţă, reprezentând T.V.A. aferent vânzării anterioare în dosarul execuţional ori să facă poprirea contului pe care debitoarea îl are deschis, în acest caz urmând să se discute ordinea de distribuire a preţului între creditori.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 940 pronunţată în Şedinţa publică din 10 martie 2004 a admis recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. a Judeţului Alba, împotriva deciziei nr. 717/ A din 28 septembrie 2001 a Curţii de Apel alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
În fundamentarea acestei decizii, instanţa de recurs a considerat că pentru calificarea problemei privind modul în care T.V.A. - ul convenit bugetului de stat va fi virat acestuia în ipoteza în care titularul obligaţiei de plată este şi debitor al băncii prin intermediul căreia se efectuează operaţiunea bancară este necesară examinarea de instanţa de apel a raporturilor juridice care au generat obligaţia de plată a T.V.A. şi în raport de aceasta cărei societăţi din cele care au luat o parte la tranzacţie îi revine obligaţia de plată a T.V.A. către bugetul de stat.
Rejudecând cauza, în apel după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004 a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Judeţeană Alba, împotriva sentinţei civile nr. 43/ CA din 24 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ a modificat în tot sentinţe atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. a Judeţului Alba, pentru plata T.V.A. şi majorări de întârziere.
S-a reţinut că, în scopul identificării raporturilor juridice susceptibile să genereze obligaţia de plată a T.V.A., reclamanta D.G.F.P. Alba a depus situaţia bunurilor mobile şi imobile valorificate prin licitaţie, la SC A. SA cu menţionarea T.V.A. colectat de agentul economic inclus în preţul de adjudecare.
Întrucât vânzarea bunurilor debitoarei SC S. SA s-a realizat prin licitaţiile organizate de executorul judecătoresc al Tribunalului Alba, iar facturile pentru încasarea sumelor rezultate în urma vânzării au fost emis de debitoare, acesteia îi revenea obligaţia de plată a T.V.A. Banca nu este plătitoare de T.V.A., pentru bunurile vândute la licitaţie prin executorul judecătoresc, astfel de obligaţie existând doar dacă banca ar fi vândut bunuri în contul creanţelor, ceea ce nu este cazul în speţă.
Împotriva deciziei civile nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ a promovat recurs reclamanta D.G.F.P. Alba, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că motivarea deciziei atacate este tranşată fără analiza contextuală a cererii formulate şi a situaţiei concrete în care s-au vândut bunurile SC A. SA, ignorându-se faptul că în facturi era cuprins în mod distinct T.V.A. - ul de plată, iar plata întregii sume era făcută direct băncii, cererea de recurs nefiind motivată în drept.
Intimata pârâtă B.C.R. SA, prin sucursala judeţeană Alba, a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte analizând materialul probator administrat în cauză în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. Alba, pentru următoarele considerente.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, instanţa de apel, după casare, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, reţinând în mod corect faptul că obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată, potrivit OG nr. 3/1992 cât şi reglementărilor emise de M.F. scutesc băncile de această obligaţie. Obligaţia de plată a T.V.A. pentru bănci, există numai în anumite situaţii, care însă nu se regăsesc în prezenta speţă.
Astfel, prin OG nr. 3 din 27 iulie 1992, republicată, privind taxa pe valoare adăugată, publicată în M. Of. nr. 3 din 11 ianuarie 1995, la capitolul 2, subcapitolul 4, intitulat Operaţiuni scutite de T.V.A., se prevede că instituţiile bancare sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată.
În sprijinul acestor reglementări sunt şi precizările din HG nr. 512/1998, care în capitolul IV art. 6 lit. h) stipulează că băncile sunt scutite de plata T.V.A., pentru acţiunile permise prin legea de organizare, fiind exceptate tranzacţiile cu bunurile mobile şi imobile în executarea creanţelor.
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosarul cauzei, reiese neîndoios că banca nu a efectuat nici o tranzacţie cu bunuri mobile sau imobile, în acest sens fiind şi Decizia nr. 2401/1996 emisă de M.F., care reţine că în executarea creanţelor sale prin executorul judecătoresc, banca nu face tranzacţii comerciale cu bunurile vândute la licitaţie. De asemenea circulara din 21 februarie 1997 a B.C.R., în conformitate cu acordul transmis de M.F. – D.G.F.P. C.F.S. a Municipiului Bucureşti, a stabilit că banca este plătitoare de T.V.A. numai pentru valorificarea silită a bunurilor aduse în garanţia creditului în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de adjudecare a bunurilor în favoarea băncii.
În speţă banca a beneficiat de sumele de bani rezultate din vânzarea la licitaţie a bunurilor, din care s-au stins datoriile debitoarei SC A. SA.
Pentru aceste raţiuni juridice, în contextul expus anterior, urmează ca toate criticile formulate în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, iar recursul să fie respins ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia civilă nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. Alba, împotriva deciziei nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5102/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5105/2005. Comercial → |
|---|
